Ce-aude Toma?! :)

Asa se intreaba omuletul care implineste azi doi ani si jumatate, cand se-aude vreun zgomot neidentificabil. Vorbeste foarte mult si foarte corect, despre toate lucrurile dimprejur: stie ca mama il iubeste pana la cer, ca "greierasul toata vara/n-a putut nimic sa cante/ca i s-a furat chitara/si o broasca tot il minte", stie si despre "five little monkeys jumping on the bed", si cifre si litere alandala. Astazi s-a razbunat pe aspirator - cred ca si-a invins partial teama de monstrul negru si zgomotos; dupa ce dimineata ar fi vrut sa vina mashi kk sa il ia, ca nu e mizerie de-loc (spuse el uitandu-se la covorul din fata cortului in care s-a refugiat de frica). Si cand o sa fie mare, vrea sa se faca... mic.

Andrei a implinit si el sase saptamani si gangureste grozav cand e satul si odihnit. Cand e flamand insa, tipa in allegro, gasind note mai inalte si mai stridente cand te astepti sa fi atins deja apogeul. Cand viseaza isi aduna sprancenele intr-un fel de incruntare mirata si suspina de parca tot laptele lumii ar fi in mare primejdie. Alteori dupa o masa buna, pastrand inca urmele faptei pe mustati si pe obrajii rosii de indarjire, zambeste satisfacut si senin, in deplina armonie cu lumea si universul. Apoi se intinde si se omideste si cade din nou in somn de inger. Inca miroase a nou-nascut si-mi e tare drag sa-l simt cuibarit in brate.

Timpul se arcuieste pe spatele nostru, se face poveste de dragoste multiplicata ca-ntr-un caleidoscop cu bucati mici de sticla colorata si oglinzi. Sunt indragostita de perfectiunile lor minuscule, de gesturile lor nonsalante si inocenta irezistibila.

Se intampla foarte multe zilele-astea si uneori simt ca nu pot sa le incap cu sufletul si sa le masor cu mintea. In plus, primavara inca se zbate intre iluzie si certitudine, cu muguri si inflatie de veverite stufoase iesite sa-si regaseasca comorile ingropate in toamna.