Scrisoare

Zilele trecute s-au împlinit zece ani de când ne-am logodit. Da, ştiu că am înghesuit o mulţime de evenimente de ziua numelui tău: ne-am logodit şi trei ani mai târziu am făcut şi cununia religioasă; l-am botezat pe primul născut tot în 27 decembrie şi bine am făcut, căci iată nici nu mai ştiu în ce zi am încreştinat mezinul! Dar uite aşa nu o să uităm să le ţinem socoteală şi poate o să şi sărbătorim cu fast în anii mai puţin încărcaţi.

Oh, what a year!

Vremea contabilitatii, a sentimentalismului, a sarmalelor si a cadourilor.

2013 a fost un an urias, sau macar mult mai mare decat altii. Au incaput in el toate bucuriile, toate adevarurile si toate intelesurile lumii. Am crescut toti ca Fat Frumos, cat altii in sapte ani. A fost un an dureros, fara abstractiuni, cu intamplari taioase, kafkiene. Singura lui asemanare cu anii precedenti e ca a fost la fel de zalud ca toti si ca iar nu mi-am implinit rezolutia de a ma plictisi.

Cut, cut, cut!

Din ce suntem făcuţi? Din vise, din carne, din sentimente, din gesturi, din fapte, din amintiri, din dorinţe, din renunţări, din lut şi lacrimi, din lumina, din fărâme de poezie, muzică şi culoare, din cristale, din armonii, intenţii, frici şi asumări?

A rămas cu jumătate de zâmbet, privind către Colţii Morarului, mai departe, dincolo de el şi de ea, de viitorul lor devenit dintr-o dată trecut, ca-ntr-un film mut în care acţiunea alunecă aiurea când prea demult când prea-nainte, de nu mai ştii nici unde şi nici cine eşti. În astfel de momente ar fi binevenit punctul roşu cu you are here sau măcar o pauză de publicitate în care să îţi aduni gândurile secţionate trasversal, împrăştiate în decorul cu munţi şi creste şi zăpezi din altă poveste. Dar nu, punctul roşu nu apare de nicăieri şi neîntâmplarea rămâne suspendată şi tremurândă în cadru, o suma de adevăruri subiective, alese atent şi aruncate artistic pe pânză.

Intraceuticals - independent review

Nu, nu este un post publicitar, in sensul ca nu am nici un fel de beneficii in urma publicarii acestui articol. Sper insa sa fie unul informativ, util celor interesati de teme cosmetice.

Saptamana trecuta am vrut sa ma tund. Imi vin idei din-astea fara preaviz si trebuie sa ma tund atunci pe loc, de parca altfel s-ar transforma caleasca in dovleac si nimic n-ar mai fi ca-nainte. Daca nu reusesc sa fac programare in ziua aceea, nu fac programare mai tarziu; nu ma mai tund sau ma tund singura. Lucrurile astea de instinct trebuiesc rezolvate instant, altfel e o drama profunda.

Ce vrei sa te faci cand vei fi mare?

Taxatoare. Asta  fost prima mea optiune acum treizeci si ceva de ani. Eram convinsa ca duamna cu buretiera avea o autoritate iesita din normal, era practic entitatea in fata careia se opreau toti calatorii, fara exceptie, primea banuti zanganitori, inmuia degetul in gura sau in capacul de plastic rosu caramiziu din fata ei si numara biletele expert, fara graba, fara expresie.

Butterflies

Fiecare anotimp are o densitate și o intensitate specifică. Vara e aerată și sangvină, iarna e compactă și frigidă. Celelalte două sunt pentru tranziție, pentru transformare, pentru împlinire. Iarna îngheață gesturile și cuvintele la stadiul de intenție, împachetează sentimentele frumos pe rafturi, în vitrine, printre flori de gheață și suspine, printre zăpezi și frig, nopți lungi și cele trei puncte de suspensie din Orion.

Toate pânzele sus

Plouă pe marginea dintre anotimpuri şi mi-e tare dragă umezeala asta cu miros de lemne-n sobă. Sunt infinit recunoscătoare pentru viaţa mea, pentru oamenii din ea, pentru tot ce-am învăţat, înţeles, câştigat şi depăşit.

Cred în contraste, în efemer, în patimă şi agonie, în fericire şi frumos. Nu cred în limite. Nu cred în prea mult şi prea bine. Nu cred în frică, în ruşine sau în vină şi vinovaţi. Nu cred în perfecţiune. Cred cu putere în om, în dragoste, iubire, îndrăgostire, amor şi devenire. Cred în metamorfoză, în căderi, ridicări, încercări, îndrăzneli, vise şi eroi. Cred în mine, în noi, în tot şi în toate, în bine şi în rău, în sens şi consecinţă, evoluţie şi armonie. Nu cred în echilibru, cred în balans.

Inception

- Mami, când se întoarce buni din cer?
- Nu se mai întoarce
- De ce?
- Pentru că acolo e casa ei, abia s-a întors acasă
- Hmmm
- Poate că și cei din cer se-ntreabă "oamenii când se întorc de pe pământ?"
- Adică noi ne-ntrebăm când se-ntorc ei și ei se-ntreabă când ne-ntoarcem noi?
- Cam da, pentru că suntem unii în visul altora

Good mo(u)rning

Toamna trecută eram în depresie, toamna asta sunt în transgresie: deraiez irațional dinspre tristețea unui final iremediabil înspre contorsiuni sufletești nebănuite.

Despre ingeri si orfani

Despre moarte. Despre invingatori. Despre lupta, frica si renuntare.

Am gandurile astea in cap din iulie, de cand ne-au lasat pe mine si pe sora mea, sa intram la reanimare in afara orei de vizita pentru ca "nu mai are decat o ora-doua de trait". Ea, palida si fragila, goala sub cearsaful bleu-vernil, nu voia sa moara. Ceea ce credeam eu ca este un travaliu catre moarte era o lupta formidabila de a ramane de partea asta a lumii. Era a doua hemoragie gastrica cauzata de varice esofagiene.

Întâlnirea de douăzeci de ani

Da, da, de douăzeci. Doi-zece-doi-zece. De la terminarea liceului.

Anii mei de liceu au fost fenomenali: am fost în cea mai bună clasă din cel mai bun liceu din oraş. Asta a fost o surpriză şi pentru mine. Surpriză care s-a transformat în şoc, responsabilitate, rebeliune, dragoste, panică, dubii, teribilism şi tot ce mai încape într-o minte de adolescent.

Toamna imaculată

Wake me up when September ends - done deal!

Ninge cu mieji de bumbac; ninge-ntr-una de astăzi dimineaţă şi bucuria primei zăpezi nu e cu nimic diminuată de graba cu care se instalează iarna. E surprinzător şi alb.

Adineaori a fost ziua mea - ultima din seria trei. Cumva în tradiţia ultimilor ani (în care întâmplări cosmice au fost la mare concurenţă cu ziua mea), s-a consumat ultradiscret, fără tort şi fără invitaţi, dar cu inima plină de recunoştinţă către tot ce m-a însoţit până acum. Nu mă simt mai bătrână sau mai înţeleaptă, deşi sunt.

Waters, ape tulburi

Ca multi dintre cei cincizeci de mii de omuleti de aseara, stiu versurile si ordinea si povestea Zidului. Ca multi dintre ei, am crescut cu Pink Floyd, pe langa LedZep si ce mai era hip la vremea aia.

Greu de scris despre concert, greu de articulat sentimentul de bine si de rau, de panica si de demoni dezmortiti de animatia psihedelica, dar mi-e necesar.

Numerologia mutarii

Ne-am mutat iar. Sau in sfarsit. Adica definitiv. Deocamdata.

Una din carierele mele posibile ar fi de consultant in constructii, remodelari, impachetari, mutari and stuff. De cand iau decizii in nume propriu m-am mutat de minim douazece de ori, intre orase, tari si continente. Stiu exact cum se deruleaza si cat dureaza planificarea, impachetarea, caratul, despachetatul, aranjatul. Cincizeci si trei de cutii mari, vreo zece mici si cateva piese usoare de mobilier: atat am inventariat la ultimul efort. Si pentru ca avem oarece experienta ne-a luat fix trei zile sa punem casa in spinarea melcului si sa o trecem strada. Caci da, de data asta am mutat gospodaria doar doispe numere mai la deal.

Zece motive pentru care am traversat Atlanticul

...în sens invers. Sau cum a murit visul meu american în faşă.

Mi-a expirat green cardul pe 1 iulie şi au expirat şi toate posibilităţile de a-l prelungi. A supravieţuit doi ani legal în afara graniţelor unde e util şi ăsta e un record în sine (există o procedură complicată de a-l face util mai mult de şase luni). N-am simţit nici un regret. Sincer. Dar să îi dedic un "top ten" motive pentru care l-am abandonat pot. Măcar atât pot să fac în memoria lui dacă tot l-am sedus (pe bani buni plătiţi unui avocat obscur pe care nu l-am întâlnit niciodată personal) şi abandonat fără scrupule.

Despre mama

Obişnuiam să mă agăţ de picioarele ei, să le strâng cu putere şi să o alint "legenda mea". Uneori îi luam mâinile albe, cu unghii frumos îngrijite la capătul degetelor delicate şi mi le aşezam pe obraji, pe frunte, pe inimă şi orice stare de rău sau tristeţe se dizolva. Alteori îmi lăsam capul pe genunchii ei, mă mângâia în păr şi timpul stătea în loc.

Namaste din Mamaia Nord

Ziua 4: nisip si sare dimineata si dupa amiaza, lectura si somn la pranz, vin si povesti seara, o rutina vesela care fericeste deopotriva adultii si copiii.

Ziua 5: soare si vant si valuri si miros de piele-ncinsa. Scoici mici la-ncheieturi, nisip pe obraji si pe gat. M-am indragostit de mare abia anul trecut pentru ca in adolescenta gaseam obsesia verilor pe malul marii too mainstream si plecam mereu catre munte, din contradictie. Acum, marea e sexy.

Ce-i de facut?

Aseară mă gândeam că tăcerea e un soi de sticlă subţire de o parte şi de alta căreia stau tăcuţii ca doi fluturi buimaci, fiecare cu realitatea lui. Soarele de după şi de dinaintea ploii înveseleşte întrucâtva dimineaţa de luni. Nu şi pe a mea. Mie îmi place ploaia şi oricum trăiesc în mare parte în capul meu, unde e furtună şi haos şi câteodată bine. Nedumeriri recurente şi intuiţii de vară se amestecă cu noi promisiuni de echilibru.

Fugiti de-acasa

Dupa cateva saptamani de alergatura si stres, intre electrocasnice, velux, gresie, faianta, lampi si alte decizii necesare in timp foarte scurt cu efecte pe termen lung (no pressure! :) ), miercuri mi-a venit sa imi fac bagajul. El a zis Viena, eu am zis Atra. El mi-a propus treizecisipatru de ore cu trenul si cateva cu pantoful, in vreme ce la Atra nu mai erau locuri - felicitari pentru premiul "cea mai buna pensiune", sper sa ajungem intr-o alta zi sa confirmam. Amandoi am zis "fara copii".

Ședință cu părinții

IIeri seara. Pe scaune mici de până și eu care-s relativ scundă, am stat cu genunchii la gură. S-a vorbit despre evaluări, serbare (în Poiană, sic!), lecții de tenis, drumeții de juma' de zi, lecții de muzică, înot, august când grădiniță va fi închisă (oare ce fac toți părinții o lună? se descurcă! și apoi răsuflă ușurați când reîncepe programul), și ta-da-da-da-da s-a vorbit despre școală! ha? Da, da, despre clasa 0 cea pregătitoare, teste pentru cei care nu împlinesc 6 ani până la 31 august, opțiuni și consecințe pentru cei care nu trec (sau nu doresc să participe la) "testarea", programa de la grupa mare, seriozitatea cu care din grădinari se vor transformă în școlari și brusc m-a lovit realitatea: there's no way back and there's no way out.

Endless sadness and a prayer

My mom is very sick. She was rushed to the hospital this early morning, with internal hemorrhage after vomiting large blood clots.

I pray and fear her horoscope is right: "The solar eclipse, a new moon in Taurus, May 9-10 (depending on your time zone), will mark a major moment in your timeline. It will open the door on a whole new life, and you will see your old life start to recede into history.", whatever that may mean. Source

***

Later edit: Today, May 13, is her 58th birthday. Happy (birthday), because she's stable, getting a little better every day. Thank God! 

Să nu mă lași să nu te mai iubesc

Așa i-a spus, ca înainte de a pleca departe pentru mult timp. Privea în jos către mâinile adunate strâns pe genunchi și cumva simțea disperarea amestecată cu speranță din cuvintele lui, dar n-a răspuns. În cele câteva săptămani de când se cunoscuseră, de când zilele și nopțile se răsuceau fără știre, lăsând în urmă un ghem de stări extreme, era primul strigăt de ajutor. Primul semn că se apropiau de marginea realității și că ar fi putut rata aterizarea. Ea a continuat să tacă. Ca semn de înțelegere și asumare a unui eșec ipotetic? Sau dimpotrivă.

Mulți ani mai târziu, tristețea unei promisiuni încălcate le mai bântuie discret câte-un coșmar.

Patru gânduri

În weekend am fost iarăși off-grid. Fără telefon, fără facebook, fără televizor. Între Hașmasii Mare și Negru, pe-un drum leneș de căruță. Atât de subversiv încât n-am numărat mai mult de doișpe kilometri într-o oră. Suficienți să ajungem la destinație, unde ne așteptau doi oameni frumoși, doi copii buni, un cal, un câine și-o pisica de pădure (de pădure norvegiana, but still). Și dealuri cât vezi cu ochii. De-alea de transhumanță :)

Aprilie nebun

A plouat şi-am tuşit. Am băut zeci de ceaiuri fierbinţi şi-am transpirat tot atâtea tricouri. A trecut.

Vreau să vină primavara şi să stea. Să stea aşa calmă, fără vânt în plete şi frisoane de capricii. Să-şi numere mugurii şi bătrânii din parcuri. M-am săturat de cizme, fulare şi viruşi. Vreau zile însorite, lungi şi liniştite cu biciclete prin păduri crescătoare.

Şi mai vreau să plec câtva de-acasă. Să las copiii cu bunicii şi să plec în întâmpinarea păsărilor călătoare.

Curăţenia de primăvară

Am câteva cioturi de articole pe care nu le voi dezvolta cumsecade prea curând din lipsa coerenţei. Aşa că le desfiinţez alene acum.

Ghiocelul meu

Vine şi mi se aşează în braţe şi toţi gheţarii de prin colţurile cu mai puţină lumină se topesc şi ne inundăm amândoi de dragoste şi primăvară şi căldură aurie.

Nouă ni se întâmplă nouă

Nouă ani de dragoste, de fluturi în stomac, uneori coloraţi de vise, curcubee, cuvinte scrise şi împărtăşite, alteori negri de frică, de distanţe, de nevorbit sau neţinut în braţe. Nouă ani buni-nebuni, rollercoaster de planuri, reuşite, încercări, încleştări, încercănări, lacrimi de dor, ciudă, dar mai ales fericire.

Ugly Betty

A nins de parca ar fi februarie, inceput de olimpiada de iarna si tineret. Frumos, gras, umed, pufos si foarte alb. Pietonala-mall din oras a fost vandalizata de doi tineri imbatati de mirajul filmelor americane. O bata de baseball si-un neuron ratacit intre amicii ebrietati au facut din Republicii un peisaj belicos.

Arăţi ca o mamă!? Poate ai diastază abdominală

Mi-am amintit că după ce l-am născut pe Toma şi încă luptam cu pufoşeniile care fuseseră garsoniera lui, soacră-mea m-a-ncurajat cu "lasă, că în sfârşit arăţi şi tu ca o mamă" :)

N-am ştiut dacă să râd sau să plâng aşa că mi-am văzut de ale mele însă în încercările recente de a îmi recupera persoana "modelată" de două maternităţi apropiate în timp, purtate peste 41 de săptămâni, am început să înţeleg ce-a spus fără să vrea: că majoritatea mamelor au separaţie abdominală sau diastază (în termeni medicali).

Londra la inceput de an bun

Am incheiat socotelile cu 2012, un an foarte plin, greu in pilde si rodnic in invataminte, cu dureri de crestere sufleteasca.

2013 va fi cu calatorii, sport si interactiuni vii. Scop in care mi-am propus dezactivarea contului Facebook - nu stiu daca sunt dependenta dar tresar la orice notificare, poftesc nejustificat la like-uri si am capatat adhd internautic. Daca nu voi putea sa ma lipsesc de el - imi voi injumatati nemilos prietenii.