Desi nu s-a terminat e gata

Anul. Asta. Cel mai intens si mai naravas dintre anii mei: cu al doilea-si-ultimul pui de om copt si livrat in lumea noastra, impachetat, sarit parleazul si despachetat avut pisicesc, reinventat si reintegrat in sistemul balcanic.

An frumos, foarte plin si viu, cu un pic cam multe medicamente pe final, dar pozitiv overall, cu multe puncte bifate pe parcurs, multe planuite in detaliu, altele cazute in brate si stranse la piept cu bucurie.

In primavara cand toate s-au legat against all odds, cumsecadenia americana s-a exprimat ca "it was meant to happen". Inca mai cred asta si desi deloc usoare, ultimele luni ne-au retusat prioritatile si ne-au intarit fortele.

In afara de gasirea cuibului propice, mai ramane un singur lucru de pe agenda pe care il transfer in 2012: vreau sa vina o zi in care sa ma plictisesc!

Micro-femeia

Toma este in spital cu Stefan. Are insuficienta respiratorie, adica respira ca un pisoi fara vlaga, repede si ineficient; tratamentul consta din masca de oxigen, steroizi si antibiotic intravenos, jucarii si desene animate de Mos Nicolae. Cred foarte mult in terapia prin dragoste si joc. A spus ca e curajos si i-a multumit asistentei dupa ce i-a pus branula - din doua incercari. Andrei doarme somnul de seara, dupa ce ne-am jucat si opintit a merge in doua. Usor sacait de urmatorii dinti - avem opt sau noua deja, nu e clar. Amandoi sunt putin constienti de ce ni se intampla mie si lui Stefan in vreme ce ei isi vad de durerile cresterii. Stefan incarunteste accelerat, sufera cu ei impreuna pana la lacrimi, eu ma subtiez subtil, ca un om de zapada intr-o zi de iarna tarzie. Speaking of which, azi a nins frugal, e pudra pe dealuri, si probabil zapada in Postavaru'. Si se aprinde Bradul din piata odata cu toate decoratiunile si ghirlandele din oras. Ma gandesc sa fur zece minute inainte de a merge la spital, sa ma duc sa filmez pentru Toma - voia atat de mult sa vada cu ochii lui.

E greu sa fii responsabil de suflete mici, epuizant psihic si fizic, o continua lupta cu sinele tau egoist, spontan, imatur si iubitor de boem. Sau de o viata fara griji. Sau doar de una in care sa iti poti face planuri. Maine trebuia sa merg in delegatie la Bucuresti. Doua intalniri. Pentru care m-am pregatit in ultimele doua saptamani. Tabula rasa. Si mi-e ciuda ca nu ma pot implica eficient in treburile de "oameni mari" si ratez magistral ambele roluri. In plus sunt super obosita - urasc conceptul de super woman - care arata super bine, cu manichiura, pedichiura, coafura si masajul la zi, are o cariera dezlantuita, o relatie minunata cu partenerul ei si e desigur o mama perfecta, care nu tipa niciodata, duce copiii la opt activitati, ii tine in brate de cate ori e necesar si le citeste toate cartile de cate doua ori pe seara.  I am just a micro-woman: vreau sa citesc o carte pentru mine, sa vad un film bun acasa, sa ma intalnesc cu prietenii si copiii lor o data pe luna, sa ies in oras doar cu Stefan cateodata si sa plec in delegatie singura o data pe trimestru.

Am deraiat: viata mea e un haos perfect si nici nu mi-as putea-o imagina altfel. Cred in noi patru si stiu ca o sa radem bine la urma. As vrea doar ca pana atunci sa fiu in piua din vreme in vreme.