Cum a venit Prâslea pe lume

Ştiam că se va întâmpla marţi şi ştiam că nu mai pot amâna. Pentru că nu mai aveam răbdare, pentru că nu mai puteam dormi (nu că apoi aveam să dorm) şi pentru că de câteva săptămâni bune mi se spusese că nu o să ajung la termen(ul de 40 de săptămâni). Şi am trecut peste ziua prezisă fluierând, fără nici un gând să nasc, cu dilataţie patru-cinci vreme de patru săptămâni, şi contracţii nedureroase şi inconsecvente în prezilele naşterii.

Poezii din copilaria mea

Azi mi-am amintit de "O pisica pui e-un ghem care vine daca-l chem", si dupa ceva scotoceala prin cap si pe internet, am gasit poeziile Danielei Crasnaru care in mare parte imi stau inca intact inghesuite in memorie. Nu stiu daca astea sunt toate sau daca asta e ordinea lor in carte, dar trebuia sa le adun la un loc.

Initial a fost editata in 1982 si din pacate nu cred ca a fost re-editata - daca da, tare as mai cumpara-o!

Dacă râzi

Dacă plângi vin trei Pitici

din beteală şi arnici

şi te ceartă că nu vrei

să vorbeşti puţin cu ei

şi te ciup dacă scânceşti

în loc să asculţi poveşti.

Dacă râzi vin şapte Flori

care s-au trezit în zori

drept la tine-n ochişori.

Primii dinţişori

Un surâs, un snop de raze.

Alt surâs, covor de rouă.

Zâmbet clinchet de mărgele

printre mâinile-amândouă.

Iar peste aceste daruri

zilnice, un alt cadou:

o fărâmă de lumină

cât un bob cu luciu nou.

Martie, surâs cu muguri.

Dar nu muguri ca oricare

pentru somnul unei flori.

Muguri cu miros de lapte

pentru doi albi dinţişori.

Degeţele-acadele

Crezi că-s zece acadele

cele zece degeţele?

Ce le tot înghiţi de zor

cu tulpină şi cotor?

Uite cum s-au supărat

şi stau triste-n pumnii mici,

pumnişori ca doi arici

daţi prin zahar vanilat!

După cum vezi, cel mai tare

plânge degetul cel mare:

- Nu credeam că-s de mâncare

aşa crud şi fără sare!

Miau şi Gu

O Pisică-pui e-un ghem

care vine dacă chem,

e un bulgăr de ninsoare

cu codiţă şi picioare,

cu pernuţe şi cu gheare.

Bea lăptic cum bei şi tu

însă zice "miau" nu "gu".

Chiar dacă e foarte mică

nu s-a pomenit vreodată

o Pisică-pui peltică.

Ţara copilăriei

Patru anişori - sprâncene

ochişori umbriţi de gene,

şi guriţa conturată

cu un strat de ciocolată.

Degeţele curioase

gata ca să tot descoase

lucrurile de prin casă.

Ţop în pat şi zdup sub masă,

nicio clipă de răgaz.

Nu umbla la aragaz,

portocala nu-ţi mai place?

Lasă prizele în pace!

Nu cu pixul pe pereţi.

Vai, tu faci cât cinci băieţi!

Patru anişori zburdalnici

au nevoie de trei paznici

ca să-nveţe să se poarte

tocmai cum scrie la carte,

o carte de oameni mari

care nu mai vor să ştie

cum era pe când trăiau

în Ţara Copilărie.

Căpşuna cu pistrui

O căpşună cu pistrui

şi cu fes micuţ verzui

se plângea că de la soare

toţi pistruii-i cresc mai tare.

Şi că are mult necaz

că-i prea roşie-n obraz

şi pân să răsară luna,

se tot văicărea întruna:

- Of şi vai, fir-ar să fie,

de ce n-am, precum ciuperca,

pe căpşor o pălărie?

Întrebări

- Cât trăiesc gâzele?

- Gâzele trăiesc

o seară

o vară

şi, uneori,

un evantai de culori.

Cât curcubeul, bunăoară,

atât cât să bucure

Privirea noastră uimită.

Un minut.

Sau nici atât,

o clipită.

- Dar ţestoasele

cât trăiesc oare?

- Oho, ele trăiesc vreo trei-patru sute de ani.

Cât cinci rânduri

de bunici norocoşi

cu strănepoţei

cuminţi şi frumoşi.

- Dar cuvintele dintr-o poezie?

- Ele trăiesc uneori

preţ de o carte,

alteori preţ de o veşnicie.


R şi L schimbă cuvinte

Calul are coamă albă

carul merge unde vreţi,

valu-i un volan al mării,

varu-i strai pentru pereţi,

racul are cleştişori,

lacul are peştişori,

un tablou e-nchis de-o ramă,

tăietura-i de la lamă.

Dacă iei bine aminte

R şi L schimbă cuvinte.

Doar la dumneata în gulă

este o halababulă.

Ieri, azi, mâine

- Mâine

vom merge împreună să cumpărăm o pâine.

- Nu o să mergem

ieri?

- Ieri a trecut.

Deci nu vom pleca ieri nicăieri.

- Dar e adevărat că mâine am văzut

un căţeluş

cu blăniţă tărcată?

- Nici pomeneală!

Mâine n-a mai fost pănă acum

niciodată.

Bucăţi bucăţele

Cine spunea că nu sunt

şi pentru fetiţe

jocuri cu şuruburi,

maşinuţe şi piuliţe?

Mie îmi place să mă joc

cu toate lucrurile

şi, mai ales cu acele,

pe care le pot desface

bucăţi-bucăţele.

La jocul ăsta mă ajută

şi tata

care ştie locul fiecărei bucăţi

pe de rost

şi se joacă şi el

un ceas şi mai bine

până le face

la fel cum au fost.

O poveste cu mult soare, despre cum te faci tu mare!

Asta-i o cărticică subţire,

citită de cei foarte mici

prin jumulire

iar, la vremea potrivită,

de cei măricei si-la-bi-si-tă.

O cărticiă pentru părinţi

bunici şi nepoţi,

adică o jucărie

cu care se pot juca toţi

şi fiecare-n alt fel

după câtă copilărie are-n el.

O carte de turtă dulce,

beteală şi soare

despre cum creşti tu mare.

Uite c-ai şi trecut peste prag,

uite că fără de veste

ai şi intrat în Poveste.

Poveste

Când erai tu foarte mică,

Gălbenuş pulsând sub coajă,

Când întreaga ta făptură

era jumătate vrajă,

când beai aerul cu mine,

când visai în visul meu

când vedeai lumina lumii

pe care-o vedeam doar eu...

Ei, dar e-o Poveste lungă

despre Dor şi Duioşie,

e o stranie Poveste

despre Aripi-care-cresc,

pe care, când vei fi mare,

poate-odată şi odată

tot am să ţi-o povestesc.

Cale lungă de-o poveste

Cum se vede lumea, oare,

din pătucul dumitale?

E-un ocean până-n tavan,

pân` la usă e un an,

iar pân` la fereastră este

cale lungă de-o poveste.

Lumea-Gu

E bolnav de gungurită

gâtişorul dumitale?

Fată mică, bulgăraş

cu mânuţe-aripioare!

Dacă vrei lăptic spui gu,

dacă nu vrei, nu spui nu,

spui tot gu, dacă ţi-e somn

gu-gu-gu dacă ţi-e frică.

Pare-mi-se Gu se cheamă

toată lumea ta pitică.

Cum se spune-n limba ta

"fată-boabă-de-mărgea"?

Gu, desigur, ce-ntrebare,

răspund ochii dumitale!

Fetiţa-Gu

- Cine e fetiţa Gu?

- E-o fetiţă cum eşti tu.

- Ce mai nume şi-a găsit!

- Nu e nume,-i gângurit!

- Nu-nţeleg, cum vine-adica?

- Vine, că e foarte mică

şi pe limba dumneaei

spui ce vrei şi ce nu vrei

cu o singură silabă

care plânge, râde,-ntreabă.

- Gâtul ei nu are-n el,

bine-ascuns, un porumbel?

- Are. Însă într-o zi,

mai încolo, ia aminte,

o să zboare. Şi, în loc,

o să vină să se-aşeze

un stol mare

de cuvinte.

Ce să-ţi dau să nu mai plângi?

Ce să-ţi dau să nu mai plângi?

Doi arici

cu ţepii mici,

Doi pisoi

cu labe moi,

sau un strop de lapte dulce

lacrimile să se culce?

- Vreau trei stele bine coapte,

ca să le mănânc la noapte!

Prima zăpadă

Ochii tăi vorbesc întruna

şi sprâncenele-amandouă

se uimesc de tot ce văd:

dacă-i soare, dacă plouă.

Sus în braţe! Să-ţi arăt

pe fereastră, peste case

prima haină de omăt.

Pomii toţi au glugă albă

casele căciuli de puf

Lungi eşarfe de ninsoare

se tot leagănă-n văzduh.

Dintre ierni, aceasta-i altfel.

Ninge cum n-a nins vreodată!

Cerul e un sac de-argint

cu beteală parfumată.

Ştii de ce, frunte mirată?

Ochi uimiţi, voi ştiţi de ce,

ninge altfel, mai frumos,

mai ca-n vis, ca niciodată?

Şi răspunsul vine simplu

după cum vine şi rima:

pentru tine, fată mică

iarna asta este prima.

Prima baie

Clip! Întâi un picioruş.

Clip! Mânuţe şi bărbie.

Apa ca de catifea,

care mângâie, îmbie.

Uite-un strop pe nasul cârn.

Pe urechi, doi stropi perechi.

Pe obraji, două petale

sau sunt lacrime mai vechi?

Nu cumva prin apă-şi plimbă

Moşul Ene barba lui?

Apa e acum un cuib, rotitor şi albăstrui.

Înc-un pic şi am să-ţi fac

plăpumiţă ca de spumă,

trasă până spre năsuc

din beteală şi clăbuc.

Şi, dac-ai să fii cuminte,

am să-ţi fac de-aci-nainte

o scufiţă şi-un halat

din clăbuc mai parfumat!

Peste 20 de ani

Pentru că azi tot n-a fost să fie (deşi timp ar mai fi), să abuzez de blog şi să mă explic în faţa; micilor proprietari de inimi şi suflete mari, adică ale noastre, unul născut şi unul aflat la bariera sonică, Toma şi Tudor, care ar putea fi îndreptăţit şi ipotetic inchizitivi cu privire la menirea şi parcursul lor prin paradoxul mundan.

În primul rând, de ce i-am condus în lume?

Cred că mai departe de aruncatul informaţiei genetice cu pioletul către vârf, nu există un scop precis :)
Din dragoste desigur, din curiozitatea amestecării mele cu iubitul meu şi a dăruirii depline în formă fizică, cu ochi, nas şi gură, cu păr moale răsfrânt pe fruntea înaltă încreţită de primele întrebări.
Din îndrăzneala sau obrăznicia de a ne reinventa, recombina şi reafirma prezenţa pe ici pe colo.
Din încăpăţânarea de a demonstra şi transmite puţinul înţeles de noi într-o formă concretă şi coerentă.
Şi din egoismul oglindirii în energia ludică şi al alunecării înapoi în inocenţa ireproductibilă.

Apoi, ce înseamnă aici şi acolo pentru noi patru, pentru ei doi şi pentru fiecare dintre noi în parte?

Adică de ce vom transhuma din porumbul satisfăcător ale Americii către munţii aprigi şi mereu bosumflaţi ai Ardealului? Pentru că vreau să ne regăsim sau să construim o identitate solidă, aproape de Dumnezeu, aşa cum îl înţeleg eu, de părinţi şi de prieteni, într-un loc cu viaţă şi cu sens pentru noi.