Martie, surâs cu muguri

Astăzi-ul ăsta moale și cald îmi amintește de trei întâmplări în care timpul curgea domol.

În prima căutam un cadou de ziua femeii pe la începutul anilor '80. Magazinele erau gri, goale și anoste, cu câteva articole dispuse creativ încât să lase impresia de diversitate. Eram hotărâtă să caut până când aveam să găsesc ceva ce ar putea să îi smulgă mamei un zâmbet, oricât de mic.

De 8 martie dă-mi timp

Primăvara nu are răbdare. Verdele iese de sub zăpadă, soarele învie şi în mine crește astenia. Simt acut că am uitat care e visul meu, de parcă am uitat drumul spre casă. Plâng aiurea, din gânduri izbucnite ca mugurii prin văgăuni întunecate de suflet. Plâng din senin şi e foarte senin zilele astea. Astăzi am alergat lângă pădure, prin parcuri, după ziduri şi tristeţea asta a ieşit prin toţi porii, până când aproape m-am deshidrat.

Ce (să nu) faci cu o zi înainte să naşti

Căutând zilele trecute un document în vraful de mesaje electronice, am dat peste un to do list trimis consortului cu o zi înainte de a naşte şi am retrăit întreaga zarvă adăpostită  în lobul frontal.

În loc să visez tihnit la prima întâlnire din viaţă aerobă cu mezinul, făceam planuri de detaliu pentru o strămutare seamless. Redau mai jos lista pentru mine, pentru zilele în care ne simţim copleşiţi.

Poţi să îţi iubeşti copiii diferit?

Cum îţi iubeşti copiii? Necondiţionat, infinit şi egal. Egal!? Nu chiar. Poate la fel de mult dar nu la fel. Pentru că ei nu sunt identici: unul e solar, celălalt lunar, unul isteţ, altul vesel, unul blond, celălalt brunet, unul cârn, altul cu nasul drept ca un cezar, unul are nevoie de aprobare şi mângâiere, celălalt te îmbrăţişează primul dacă eşti trist.

Clavicula la om

A trecut si noaptea de Sanziene si luna noua prin Rac si ziua Americii. Mi-a mai murit un unchi. Imprevizibil, dar de asteptat, ca toate sinuciderile lente. Era foarte sensibil, alcoolic si tanar. Acum nu mai e nimic. Happy belated birthday, America!

Singuri acasa

Acum doi ani si jumatate, cand am ramas prima data singura acasa cu copiii vreme de o saptamana, a fost extrem de greu. Ne-am imbolnavit toti trei. Mezinul a facut o laringita acuta, iar cel mare pneumonie. Pe cel mic l-am internat cu risc de blocaj respirator, dupa o noapte de facut si stat in aburi, aerosoli cu adrenalina si ventolin, la indicatia sorei medicale de la spital, pe care o sunam din ora in ora, neputand sa plec singura in noapte cu amandoi.

Decizii imaginare pentru probleme amanate

Ultimele saptamani au fost maxim naucitoare. Dupa o mini-diagonala germana de cinci zile (Frankfurt-Koln-aproape Ulm-mai sus de Bruxelles-si-napoi la Frankfurt), cu multe intalniri, case de turta dulce si castele atent gravate pe harta sufletului meu calator (ca digital n-am reusit la fel de bine), a urmat o saptamana intensa la birou si inafara lui, cu mult Rammstein si pop-art.

Ghiocelul meu

Vine şi mi se aşează în braţe şi toţi gheţarii de prin colţurile cu mai puţină lumină se topesc şi ne inundăm amândoi de dragoste şi primăvară şi căldură aurie.

Andrei - primele cuvinte

Mama
Iaia/dadi- tata
Aba - Apa
Babo - Bravo
Diden - bunicul didi
Eibisifor - A B C 4
O-bu-si - wheels on the bus

Nu stie sa-l zica pe "nu"(reconfortant), il repeda suav pe "da" (sa-i tina Dumnezeu naravu') si il cheama... "i" :)

Despre copii. Doi dintre ei.

Zi galbena de ceata. Am fost o adolescenta baietoasa cu accente dramatice de feminitate gen ruj rosu aprins, si feminism gen fumat pe strada, din mers. Ma simteam a-maritabila pentru ca nu credeam in institutia lui doi. Ai mei esuasera si singurele succese discutabile eram eu si sora-mea. Imi placeau plimbarile lungi, discutiile interminabile si noptile albe care-mi desenau cearcane frumos conturate, ca de dermatograf.

Motul lui Andrei

Praslea a-mplinit un an si am adunat cativa prieteni cu copii de varsta lui Toma, bunici, tort cu scutec si buric si o tava cu urseli [sic!]

In loc de bani, oglinzi si stetoscoape, am pus un inger, o inima, un copacel, o pensula, un stilou (pentru talentul caligrafic :), si o carte (pe care am omis-o la reconstituire :).

And the winner iiiiis....

... followed closely by the tree and the heart!

Help wanted

Curand e prima zi de nastere a lui Andrei. Masa si dansul in weekend. Inca nu m-am hotarat in privinta motului, pentru ca citeam undeva ca nu s-ar face in postul Pastelui si pentru ca Toma ar fi discriminat (desi, citeam in acelasi loc ca mai e vreme pana la cinci ani dar se face numa'-n anii fara sot). Ca acolo unde a-mplinit el un an, n-aveam cu cine si nici nu sunt neaparat in sync cu tainele si traditiile de prin partea locului astuia.

Solicit, astept si voi urma sfaturi in aceasta privinta. Seriously! Ce pun pe tava fermecata? Acasa sau la restaurant? In familie sau in cadru extins? Ati facut? Ati face?

In curand mezinul nu va mai fi bebelusul cu mustati de lapte, gangurind "gish-gish". E din ce in ce mai sigur de pasii lui care au fost la inceput doi, apoi cinci, apoi lungimi intregi de casa cu mainile ridicate-n dreptul umerilor a echilibru. Are opt perlute pe care le ascute in muchii de mobila si jucarii. Spune doar mma-mma, dar intelege mult mai multe lucruri. Descopera lumea jucandu-se si razand. Rade la buna dimineata, la v-ati ascunselea, la gadilat, la aruncat in sus si fugarit temeinic. Apoi plange ofticat cand n-are voie "acolo", la sertare, dulapuri, usi si prize. Strange ochii si miauna rugator sa-l iei in brate. Si sa il duci "i-i".Seamana foarte bine cu Toma la un an.

Astept primavara sa iesim la plimbare de mana si sa dormim in parc tresarind in somn de visul vreunei pisici nesmotocite indeajuns sau a vreunui porumbel zburatacit inainte de vreme. Astept primele cuvinte si conversatii "profunde" intre persoanele mici pe care le-am inventat.

Sunt indragostita iremediabil de inocenta si albastrimea din ochii lor!

Cum a venit Prâslea pe lume

Ştiam că se va întâmpla marţi şi ştiam că nu mai pot amâna. Pentru că nu mai aveam răbdare, pentru că nu mai puteam dormi (nu că apoi aveam să dorm) şi pentru că de câteva săptămâni bune mi se spusese că nu o să ajung la termen(ul de 40 de săptămâni). Şi am trecut peste ziua prezisă fluierând, fără nici un gând să nasc, cu dilataţie patru-cinci vreme de patru săptămâni, şi contracţii nedureroase şi inconsecvente în prezilele naşterii.

Peste 20 de ani

Pentru că azi tot n-a fost să fie (deşi timp ar mai fi), să abuzez de blog şi să mă explic în faţa; micilor proprietari de inimi şi suflete mari, adică ale noastre, unul născut şi unul aflat la bariera sonică, Toma şi Tudor, care ar putea fi îndreptăţit şi ipotetic inchizitivi cu privire la menirea şi parcursul lor prin paradoxul mundan.

În primul rând, de ce i-am condus în lume?

Cred că mai departe de aruncatul informaţiei genetice cu pioletul către vârf, nu există un scop precis :)
Din dragoste desigur, din curiozitatea amestecării mele cu iubitul meu şi a dăruirii depline în formă fizică, cu ochi, nas şi gură, cu păr moale răsfrânt pe fruntea înaltă încreţită de primele întrebări.
Din îndrăzneala sau obrăznicia de a ne reinventa, recombina şi reafirma prezenţa pe ici pe colo.
Din încăpăţânarea de a demonstra şi transmite puţinul înţeles de noi într-o formă concretă şi coerentă.
Şi din egoismul oglindirii în energia ludică şi al alunecării înapoi în inocenţa ireproductibilă.

Apoi, ce înseamnă aici şi acolo pentru noi patru, pentru ei doi şi pentru fiecare dintre noi în parte?

Adică de ce vom transhuma din porumbul satisfăcător ale Americii către munţii aprigi şi mereu bosumflaţi ai Ardealului? Pentru că vreau să ne regăsim sau să construim o identitate solidă, aproape de Dumnezeu, aşa cum îl înţeleg eu, de părinţi şi de prieteni, într-un loc cu viaţă şi cu sens pentru noi.

Update la starea de pretravaliu

Toma are bronsita si RSV (nu stiu cum sa-l traduc pe virusul respirator cu pricina), bunicul are probleme cu o raceala suspecta si cu inima si nu are nitroglicerina iar Stefan a anticipat toate astea prin zbateri de ochi premonitorii, despre care eu in continuare cred ca sunt coincidente fatidice. Si mai e stresat de perspective incerte si de ezitarile mele. Daca as avea raspunsul corect...

In aceste conditii contractiile mele par desigur derizorii si neadecvate si chiar nadajduiesc sa fie Braxton Hicks. Maine implinim termenul de 40 de saptamani, e foarte frig si dupa ninsoarea de ieri strada arata ca un croissant pudrat. Si eu n-am timp sa nasc. Vreau soare si primavara si sa ma sustrag dizarmoniilor din jur.

Ultimele retusuri la tabloul 3+1

Am reusit sa ne edificam care e data limita pana la care mai locuim in simbioza: daca nu doreste sa ne intalnim pana joi, atunci ii facem cadou 3 Martie drept zi de nastere. Ieri, la ecograf, toate erau bune, apa in acvariu destula, 154 batai/minut si pace multa in imparatia materna.

Doctorul care ar putea potential sa ma asiste la inductie pare foarte prietenos, naturalist si firesc. Pana acum e cel care mi-a dat cele mai multe explicatii despre ce se intampla cu mine si puiul din dotare, si primul care a citit planul de nastere fara surprindere sau indignare. A estimat ca bebe are in jur de 7.5 - 8 pounds (3.4 - 3.6 kg) si ca nu voi avea nevoie de pitocina. Dilatatia e tot la 4-5 cm, colul 80% sters si statia -1. Foarte favorabil unei nasteri usoare, dar nu intotdeauna exista o corelatie clara intre parametrii tehnici si realitatile din teren :)

Tot in tainele mamiceniei se inscrie si raceala lui Toma care a reusit sa ma epuizeze fizic si psihic intr-atat incat ma intreb daca sunt in stare sa ma conduc singura azi de la servici acasa. Partea buna e ca e vineri si ca ar trebui sa ii treaca si sa doarma mai bine si el, pisoiul moshmolit de tuse si nesomn.

Baietelul din burtica

Poate ca e venirea primaverii sau iminenta nasterii si pendularea hormonala aferenta sau apropierea mutarii la munte, sau toate la un loc, dar zilele-astea ma simt fericita, implinita, privilegiata si increzatoare in tot ce va fi sa vina.

Abia astept sa il intalnesc pe baietelul din burtica, sa ii spun povesti despre dragoste si dor, despre paduri si ape, despre nori si alte forme efemere. Sa il tin in brate si sa il legan catre somn, sa ii numar in sarutari degetele de la picioare, gropitele de la maini si alte cute numai pentru nou nascuti inventate. Nu stiu cand vrea sa ne-ntalnim, dar eu sunt pregatita sa iubesc si mai mult.

Jumatate de drum

Am ajuns la jumatatea sarcinii doi - mult mai relaxata decat prima data, desi ceva mai somnoroasa si o idee mai putin entuziasmata de perspectiva unei burti uriese.

Astazi am avut intalnirea tehnologica cu viitoare mica minune - 390g de energie vie, degetele si nasuc in vant, inima pulsand ritmic, toate in proportii corecte si pe grafic. De acum trebuie sa ne gandim la nume si la viata in patru.