Descântec

Între iunie și august,
m-am arcuit curcubeu.
m-am întins peste vară,
peste munți, văi și orașe.

Mi-am topit aripile
în jurul soarelui
Am ieșit din mine
și m-am prelins peste el.

L-am adăpostit,
l-am hrănit,
l-am odihnit.

I-am ținut de frig
și de urâtul din el.

L-am iubit ca o mamă,
ca o fiică,
ca o fecioară,

ca o amantă. 

I-am fost aer,
stâncă,
mare, 

furtună.

Nici nu mai contează acum
cine a iubit mai mult,
cine a mințit primul,
cine a fugit de sine,
cine a spart oglinzile,
cine a dat foc casei,
cine a înecat-o în lacrimi,
cine a găsit alinare
în vin sau în corp străin,
cine a deschis ochii,
cine și-a închis inima,
cine a plecat în tăcere,
cine a visat mai departe.

În curând vine toamna
și mă pregătesc să-mi fiu iubită.