marți, 22 aprilie 2014

Nustiucui

Cam aşa mi-a fost de haos într-o Americă nebună, atunci când învăţam să scriu despre noi. Într-o joi, 21 iulie, 2005. Că tot a fost grindină ca-n midwest.

***

Vară toridă împărţită între hai să ne trezim şi hai să ne culcăm, cât e de cald şi cât e de câmpie, cât e de mare cerul şi cât e de departe departele.

Fericirea se desenează cu degetul pe un geam aburit de autobuz, suspinând deja de dorul ultimului zâmbet şubred agăţat între iris şi colţul gurii. Hmm.

În locul fără poezie, fără timp, fără să ne aparţinem altfel decât în măsură abandonării reciproce. Restul e monoton şi mărginit, ca o funcţie despre predictibil.

Odată rostite, cuvintele înseamnă de cele mai multe ori altceva; dar cum să le trimiţi altfel decât dezbrăcate de argintul subţire care le înveleşte când sunt virgine? Şi astfel, din perfecte devin răutăcioase, sparte, mototolite încercări de comunicare.

N-am cu cine să mă joc de-a frumosul, de-a liniştea, de-a neliniştea, de-a v-aţi-întoarcerea, de-a dorul multiplicat cu fiecare fotografie…

Stiucine, dar nustiudece



luni, 21 aprilie 2014

Paste tihnit

Casa plina: patru (cinci?) baieti nazdravani, o sora mica, frumoasa si buna, bunici harnici, iubire si mult soare.
Asta a fost reteta pentru o Inviere blanda, cu plimbare, joaca, Pasca (premiera) si oua dantelate.

marți, 15 aprilie 2014

Luna roşie

Dacă am fi plante, ne-ar ajunge soarele, ploaia şi pământul să trăim. Să creştem, să rodim, să ne înnoim în fiecare an. Cu oamenii e ceva mai complexă formula supravieţuirii: avem nevoie de dragoste, mângâiere, fericire sau iluzia ei.

miercuri, 2 aprilie 2014

April, April – der macht, was er will

Am gura uscată şi mi-e cald şi frig deodată. Sunt hipnotizată de astenie şi astrologice cruci cardinale. Mi-e somn şi nu pot să adorm, iar când adorm visez gânduri neodihnitoare. Mă simt de parcă alerg legată la ochi. Plouă mereu, uneori cu păsări şi petale, alteori cu sunete şi nori fragmentaţi în cădere.