Scrisoare Mosului

M-am nascut si am trait la campie pana la optsprezece ani: cunosc adierea cu miros de alge a Dunarii, vantul rosietic de vara si crivatul cenusiu pe de rost. Nu imi place iarna decat din spirit de contradictie, dar fac fata frigului mai bine decat caldurii. La munte pot chiar sa ma entuziasmez, dar tot nu e anotimpul meu preferat. Dar nu despre asta e vorba aici, ci despre spiritul sarbatorilor de iarna, despre brazi si mosi, despre zapada scartzaietorare si sclipicioasa si despre dorinte si planuri.

Cu toate ca nu imi place iarna, Craciunul mi-e cea mai draga sarbatoare pentru ca nu are nimic tragic si pentru ca e o impletitura de poveste si dragoste. Are magie. Copiii, colindatorii si gospodinele frematande animeaza lumea tzurtzurie, austera si monocroma.

In fiecare an am un amestec, in diferite proportii, de nostalgie si mirare. As fi putut fi mai cuminte si mai buna. As fi putut? Imi doresc de fiecare data acelasi lucru: sa fiu fericita. Mai nou, de cand am realizat ca potenta fericirii depinde de fericirea altora, imi doresc ca si acestia sa fie fericiti. Si uite asa, pe an ce trece, lista pre-fericirii se prelungeste. Din egoism altruist. Sau invers.

Electorale

Eu n-am nici o treaba cu politica. Sau am, in masura in care toata lumea se pricepe la fotbal si... agricultura. Chestiunea cu alegerile astea e geniala: se scuipa lumea grozav la comentarii pe varii articole. Cel mai fain e ca nu se stiu cu gramaticile, si atunci e de-a-ntregu' penibil.

Ce-nteleg eu e ca, desi mi-e amar de dor de casa si de smotoceala aia telenovelistica a vanzatoarelor-chelnerilor-coafezelor-tarabagiilor, n-am nici o tragere de inima sa ma apropii de granita daca Nastase e cu procentu' sculat (pardon!). Dara, desi domnul de dupa timona e needucat, cam apucat din fire si echivoc (ca doar altminteri super-siliconizata-i fiica n-ar face cumparaturi la Brussel), il prefer domnului nevertebrat de s-a forfecat cu domnul simtit de la PNL. De unde si incapacitatea mea de a mai intelege ceva din intreaga tarasenie.

Alinarea mea e ca nu am votat (n-am urna la mai putin de 350 km) si maine o sa fie un strat frumos de zapada peste toate astea. Toma e bine, rade la te miri ce, si viata are un sclipici ostentativ pe la colturi.

Moshmoleala

Am avut o zi plina. Plina de ganduri alandala si de fugareala prin cladire intre departamente si oameni, si oras, intre dentist si cumparaturi. Zilele pline ma fac sa ma simt utila si vesela. Ritmul alert e muzica dupa care ideile danseaza cel mai bine.

Toma

Ochii mari, rotunzi si albastri citesc lumea pe diagonala
Si gazduiesc pe rand licurici si cristale alunecoase,
Nasucul bine potrivit prinde vantul din zbor si se increteste a zambet
In vreme ce gura-cireasa masoara gustul, textura si temperatura,
rostogolind vocale si consoane in dezordine,
mieunaturi de pisoi alintat...
gata de joaca, gata de masa, gata de somn

Profilul obrajilor albi, mai bine de jumatate de compas natang,
Barbia mica, miscacioasa si voinica,
toate se sprijina pe gatul sau plapand

Gropitele din obraji stau marturie capitularii in ras, in vreme ce
Gropitele de deasupra degetelor sunt mobile ca zece gargarite pistruiate
Totul intr-o proportie perfecta, totul intr-o masura divina

Acasa?

Nu stiu altii cu sunt.... dar pentru mine, viata in America are ceva din calitatile curative si introspective ale inchisorilor politice. In lipsa grijilor cotidiene, pe care sistemul le-a redus la absurd, inventez crize mici, de apartament, pe care le gestionez cu migala intre doua sesiuni de shopping.

Cu cat merge totul mai bine, cu atat devine mai acuta problema existentiala in cauza. Inteleg ca face parte din natura balcanica, latura mioritica. Mai nou ma bantuie ideea de acasa si cum definim aceasta notiune capricioasa asa incat sa serveasca confortului sufletesc. A devenit o tema clasica pe care o asociez cu "mid-life crisis", depresia de toamna, fenomenul de incalzire globala, precedat nefiresc de mica glaciatiune, si alte evenimente necontrolabile.

Cum se face ca in ciuda normalitatii dimprejur, a spatiului zen din cea mai mica casa de pe cea mai frumoasa strada, in ciuda oricarui argument decent, continui sa zac inerta pe canapea evocand imagini idilice cu discutii fara concluzii de pe terase obscure din Brasov? E ca o relatie toxica, in care baiatul cumsecade, onest, muncitor, manierat si iubitor, pierde invariabil in favoarea golanului cu texte frumoase dar fara acoperire. Mare "doamna" si geografia asta!

Curcubeu

La început a fost cuvântul. Care? Cuvântul "care".
Emoția și frivolitatea primului post. Cum să mototolesc și să arunc la coș nenumărate ghemotoace de unu și zero care nu se ridică la standardele neomolagate ale unui prim post digerabil?