duminică, 4 octombrie 2009

Curcubeu

La început a fost cuvântul. Care? Cuvântul "care".
Emoția și frivolitatea primului post. Cum să mototolesc și să arunc la coș nenumărate ghemotoace de unu și zero care nu se ridică la standardele neomolagate ale unui prim post digerabil?

Păi nu. Faci blog că e mai ieftin decât psihoterapia, mai bine să joci la perete decât să taci în bariton, mai trendy decât un jurnal cu litere mici, inegale și ștersături pronunțate. Să zici ce? Să dai dovadă că sinapsele tale sunt monedă de schimb la pastelul gândurilor nerostite și nerostibile ale celor cu care ai fi vorbit, dacă lumea era mai strâmtă.

Toamna are darul de a mă desfrunzi și de-aici starea de goliciune putrefactă, umed pur, mirosind a nimic adaptat la derizoriu, angoasă nătângă, duioasă și care gesteaza șase luni. Îmi place toamna apriori, îmi place că e zuză și bețivă, vulgară și obraznică. Dacă nu mori de tristețe, mori de ftizie sau plictis. Roșcat paradis.

Azi am traversat o ploaie diagonală, întrebându-mă "câți dintre oamenii cu care mă amestec azi, mai au mâine?". Tangentă la teoria celor șase grade de separație. Și apoi a ieșit curcubeul.

Un comentariu:

  1. Ce cred popoarele lumii despre curcubeu
    • Incaşii credeau despre curcube ca era un dar de la Zeul Soare
    • Arabii vedeau curcubeul ca pe o tapiţerie cerească ţesută de vântul ce bătea dinspre sud
    • Atât înţelepţii Norse cât şi cei din tribul Navajo spuneau ca arcul multicolor ce se forma pe cer era un pod între cer şi pământ
    • Potrivit unei credinţe populare poloneze îngerii lăsau aur la capetele curcubeului, dar numai un om gol pusca il putea găsi
    • O legendă kenyană spune că Dumnezeu a creat două curcubee, unul bărbat şi celălalt femeie, ambele trebuiind să lucreze împreună pentru a opri ploaia
    • Asemeni zicalei marinăreşti care spune ca atunci când cerul nopţii este rosu,vremea va fi frumoasa a doua zi, acelaşi lucru prevesteşte şi curcubeul ce apare în timpul nopţii
    • În Vechiul Testament, Dumnezeu îi arata lui Noe un curcubeu ca semn de îndurare pentru omenire, după Potop.
    • poveste malyeziană spune că un curcubeu marchează sfârşitul unei perioade cu ploi torenţiale sau una în care s-au petrecut mari nenorociri.

    RăspundețiȘtergere