Ah nu stiu zau of

"...cu mina pe frunte, palma spre exterior, ochii misterios inchisi si privirea intr-o parte". Lenuta. Ora de romana. Lirism usor tamp, sensibil nonetheless.

Lenuta a fost colega de clasa a jumatati-mii si de cand mi-a relatat el zisa si postura domnisoarei la textul vadit profund din manualul de limba romana clasa a 2-a de liceu, n-am incetat sa mi-o imaginez, sa zambesc bun si sa o incadrez in reactiile "catavencu", bune de reinterpretat in varii ipostaze si momente in care altfel as fi fara replica. Undeva intre ridicol, kitch si duiosie.

Precum valul de emailuri care a curs in ultimele zile intre prietenii mei. Legat de valori, pasiuni si nonsensuri. In care unii au aratat ca scriu mai mult decat gandesc iar altii ca si lor li s-a furat la un moment dat butelia. Adica nu intotdeuna a fost clar de la ce s-a plecat, dar s-a ajuns in lanuri mladioase de ciuperci. Vag distractiv. Mai lipsea sa-si declare vreo doi masculi amorul din dulap si scenariul de telenovela grandioasa s-ar fi scris de la sine. Ne-am oprit in balarii, dar fara damage-uri ireversibile.

Ce-am aflat nou si interesant? Ca unii au scheleti vechi de 16-17 ani prin casa, si-i bantuie neverosimil inca. Ca avem o problema de comunicare. Multe au fost de genul unde dai si unde crapa. Altele au fost de genul sa crape si capra vecinului. Ca e posibil sa trec drept snoaba si zgarcita. Usor paradoxal si nu ma deranjeaza. Nici una, nici cealalta. Banii au doar masura confortului pe care-l asigura. Cum definim confortul e subiectul altei discutii, dar cert e ca mai degraba i-as risipi in sens haiducesc decat de show-off.

Iubiţi-vă până cădeţi din picioare!

Aşa ne-a ursit bunica, pe linia de tramvai, imediat după nuntă! Bunica cea croitoreasă de lux şi gospodină de mofturi lejere. Bunica care se zgârcea la ouă ca baba găinii din punguţa cu doi bani dar compensa generoasă cu banii de sub şorţ pentru câte o cafea şi-o ţigară-n liceu. Odată şi pentru cizmele-alea bleu cu ţinte argintii pe sub genunchi. Bunica care n-a muncit decât ce-a vrut ea, pentru alte doamne preţioase şi sclifosite, care şi-a bănuit consortul de fapte extraconjugale şi l-a iertat apriori, care a-mplinit 87 de ani-mulţi-înainte! şi pe care vreau să o văd în primăvara asta şi să îi pun strănepoţii în poală. Cochetă, egoistă, cu umor uşor, determinată şi superfluă deodată. Garda de veghe a grădinii din faţa blocului. Nelipsită de la cozile din cartier în decadele copilăriei mele. Care mi-a spus în adolescenţa mea că nu s-a măritat cu iubirea vieţii ei.

Şi nici cealaltă bunică nu. Cealaltă bunică avusese o poveste de dragoste cu un mare muzician. Urmată de o căsnicie tulbure, cinci copii şi un serviciu modest pe criterii de dosar nesănătos. Bunicul a murit acum 31 de ani, iar domnul din povestea de dragoste a bunicii a venit să o vadă cu puţină vreme înainte de a se stinge şi el. Şi a dus-o în concediu la munte, poate primul ei concediu... şi a fost prima oară când am văzut sclipici în ochii bunicii.

Astea două revelaţii au fost premisa primelor dubii şi depresii.

Şi apoi cred că nici mama nu s-a căsătorit cu iubirea vieţii ei. Pentru că aceasta nu venise încă. Şi nici nu a mai putut veni, că era ocupat.

De urâţică ce e, februarie a devenit a dragostei. Eu aşa cred, că februarie e o lună hobită, miică şi friguroasă, nici laie nici bălaie, şi ca s-o vrea cineva, s-a prefăcut a ţine cu amorul. Personal, îmi place iunie cu noaptea ei de sânziene şi cerurile despicate.

Paispe

[later edit - am primit si ilustratiile, asa cum s-au vazut lucrurile de pe malul celalalt]

Printre virusi, pampersi si nameti, am negociat trei ore numai ale noastre, cu cina si vin fiert. Sub pretext ca au trecut opt ani din ziua V in care ne-am inodat mustatile legal.

Bâga-bâga

[post scris de el, publicat de mine la doi ani şi ceva după ce a fost scris; la vremea când Toma avea cât are Andrei acum]

Randomness

Blogger e selectiv si a decis sa imi inghita un post in care era vorba despre ninsorile masive, Toma cu dieta antialergica si Andrei care merge tinandu-se de un bidon gol de apa precum acrobatii de prajina lor orizontala. Toate sunt bune si bine oranduite dupa ce am recalibrat prioritatile cu jumatatea-mi la o cina smulsa din programul de "alergatie", prin bunavointa bunicilor.

Apropo de care, mai scrisesem si despre mama care a petrecut 13 ore in tren din pricina viscolului si de saptamana nebuna cu calatorii multiple prin Europa frigida: eu la Koln, Stefan la Genoa.

Astept sa vad planurile noii case vechi si sa se scuture zapada de pe acoperisuri ca sa putem incepe dansul, negocierile si compromisul viitorului loc de dormit si visat!