Ah nu stiu zau of

"...cu mina pe frunte, palma spre exterior, ochii misterios inchisi si privirea intr-o parte". Lenuta. Ora de romana. Lirism usor tamp, sensibil nonetheless.

Lenuta a fost colega de clasa a jumatati-mii si de cand mi-a relatat el zisa si postura domnisoarei la textul vadit profund din manualul de limba romana clasa a 2-a de liceu, n-am incetat sa mi-o imaginez, sa zambesc bun si sa o incadrez in reactiile "catavencu", bune de reinterpretat in varii ipostaze si momente in care altfel as fi fara replica. Undeva intre ridicol, kitch si duiosie.

Precum valul de emailuri care a curs in ultimele zile intre prietenii mei. Legat de valori, pasiuni si nonsensuri. In care unii au aratat ca scriu mai mult decat gandesc iar altii ca si lor li s-a furat la un moment dat butelia. Adica nu intotdeuna a fost clar de la ce s-a plecat, dar s-a ajuns in lanuri mladioase de ciuperci. Vag distractiv. Mai lipsea sa-si declare vreo doi masculi amorul din dulap si scenariul de telenovela grandioasa s-ar fi scris de la sine. Ne-am oprit in balarii, dar fara damage-uri ireversibile.

Ce-am aflat nou si interesant? Ca unii au scheleti vechi de 16-17 ani prin casa, si-i bantuie neverosimil inca. Ca avem o problema de comunicare. Multe au fost de genul unde dai si unde crapa. Altele au fost de genul sa crape si capra vecinului. Ca e posibil sa trec drept snoaba si zgarcita. Usor paradoxal si nu ma deranjeaza. Nici una, nici cealalta. Banii au doar masura confortului pe care-l asigura. Cum definim confortul e subiectul altei discutii, dar cert e ca mai degraba i-as risipi in sens haiducesc decat de show-off.