Bâga-bâga

[post scris de el, publicat de mine la doi ani şi ceva după ce a fost scris; la vremea când Toma avea cât are Andrei acum]

Nu ştiu ce înseamnă exact, dar Toma sigur ştie pentru că e foarte încîntat cînd o spune. De acum nu mai păşeşte ca un turmentat timid ţinîndu-se de o balustradă imaginară, ci mai degrabă ştie să alerge şi să fluture mîinile în acelaşi timp în care declamă "Bâga bâga". Mai ştie multe alte şmecherii. E clar că plictiseala e inamicul numărul unu. Cînd îl pîndeşte plictiseala, stă în picioare şi se trage de pantaloni a deznădejde. Îi doresc să fie la creşă cît de curînd şi să se tragă de mustăţi cu tînăra de vîrstă lui despre care tanti a zis că îi va fi o pereche de minune.

Despre taticenie nu prea sînt multe de spus, sau poate m-a înghiţit cu toate gîndurile şi cuvintele. Toma este şeful timpului extra servici care înainte de el era complet liber datorită incapacităţii de a mă conecta la felul şi ritmul vieţii din midwest. Se împlinesc în curînd 13 luni de cînd locuim patru în casă. Excepţie fac cele trei săptămîni cît a durat pauză luată de mama în mai. [...]

Dacă tot suntem la categoria primele cuvinte ale lui Toma: chi-că-ba (calculator), vava-che-che (neidentificat, ceva de-al maşinii, dar prea complex pentru percepţia adultă), şi octopusu (chiar ea!).