vineri, 28 noiembrie 2014

Despre prietenie

Zilele trecute am prânzit cu o bună prietenă; nu ne mai văzusem de la începutul verii. Ne vedem din ce în ce mai rar în ultima vreme, dar ne putem continua frazele, putem oricând râde până în zori şi ne putem reproşa toate defectele fără consecinţe.

marți, 25 noiembrie 2014

Capitalism

Aveam cinci sau şase ani şi tronam în mijlocul banchetei de piele a unui mercedes-bot-de-cal. La destinaţie am refuzat să cobor, semn clar că etimologia confortului se afla chiar acolo, pe locul din spate al simbolului burghez. Maşina era a unor prieteni deveniţi ulterior un fel de rude foarte foarte îndepărtate prin cvasi-alianţă, ai părinţilor mei. Genul de cunoştinţe cu care te lăudai în şoaptă, cu aerul de dizident-sub-acoperire. Oamenii emigraseră în Australia şi puteau vizita legal România anilor 80. Nu ştiu cum au făcut asta dar ştiu că firescul contrastant al prezenţei lor mi-a influenţat o mare parte din copilărie. Nu era nimic ostentativ în felul lor de a fi, dar existenţa lor era atât de diferită de a noastră, diametral opusă atât geografic cât şi dogmatic, încât zăceam căzută în contemplaţie ori de câte ori erau în preajmă ori se vorbea despre ei.

vineri, 21 noiembrie 2014

Planul de nastere

Am vazut afisul evenimentului "Nasc asa cum vreau" sustinut de o maternitate din Sibiu care promoveaza nasterea naturala si mi-am amintit despre planul de nastere pe care l-am facut impreuna cu doula mea, acum 6 ani, in Des Moines, Iowa, Statele Unite. In ideea ca ar putea sa fie de folos altor mamici, listez mai jos continut acestuia, pentru a putea fi folosit drept model, in cazul in care aveti in vedere o nastere in care sa se tina seama de dorintele voastre si ale partenerilor vostri.

joi, 13 noiembrie 2014

Zece tipologii pentru turul doi - să fim uniţi mă!

N-am mai scris pentru ca politica ma tine captiva in online, pe canapea in fata confruntarilor TV, in discutiile cu apropiatii, cunoscutii si necunoscutii. Din cauza patimii masive, abia astept sa vina ziua de luni, sa imi scada pulsul si tensiunea si sa ma intoarc la visele mele frivole, colorate [acum doua nopti am visat ca eram consiliera lui Iohannis, el castiga si aveam o multime de proiecte de coordonat - jeez, I want my sex life back!]