Aberaţii din noaptea cea mai lungă

Luuuume-lume, peste câteva zile dăm pagina asta mâzgălită, îngălbenită, cu greşeli şi corecturi, colorată, cu colţul frunzărit de-atâta frământare, cu bilanţ pozitiv deşi n-ai zice la prima vedere, dăm coala asta zic, pe-o foaie nou-nouţă, virgină şi albă, numai bună de mototolit, schiţat planuri, scris istorii, desenat, creat, încercat, ratat, reuşit şi neapărat consemnat. 

Singură pe coclauri

Ultimele săptămâni au trecut nebuneşte, fără soare, cu zile-maraton şi weekenduri înghesuite între petreceri cu prea mult vin şi fum, cu nopţi lungi fragmentate de tuse-febră-coşmaruri şi dimineţi târzii, convalescente.

Cel mai bun tată

Se întunecă devreme, afară plouă cu ace de gheaţă şi din camera copiilor se aude vocea Stelei Popescu povestind despre Nemo. Ştiu că liniştea nu va dura mult, dar mă bucur de ea câtă e, răsfoind placid o revista ca o carte de colorat - cu imagini disparate şi informaţii puţine.

Roma, decembrie

Am plecat pe vreme rea, cu vant si polei, iar la destinatie am gasit Roma bosumflata, cu barbia tremurand, aproape sa planga, desi erau 23 grade. Ne-a primit pe muchia dintre vara si toamna, cu toate piețele murdare de frunze si păsări, parca nemaiavand incotro. Pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu, excursia asta e o reeditare a unei incercari din februarie de a sarbatori nunta de tinichea (ce minte vesela o fi inventat etichetele-astea aniversare!?)

Despre prietenie

Zilele trecute am prânzit cu o bună prietenă; nu ne mai văzusem de la începutul verii. Ne vedem din ce în ce mai rar în ultima vreme, dar ne putem continua frazele, putem oricând râde până în zori şi ne putem reproşa toate defectele fără consecinţe.

Capitalism

Aveam cinci sau şase ani şi tronam în mijlocul banchetei de piele a unui mercedes-bot-de-cal. La destinaţie am refuzat să cobor, semn clar că etimologia confortului se afla chiar acolo, pe locul din spate al simbolului burghez. Maşina era a unor prieteni deveniţi ulterior un fel de rude foarte foarte îndepărtate prin cvasi-alianţă, ai părinţilor mei. Genul de cunoştinţe cu care te lăudai în şoaptă, cu aerul de dizident-sub-acoperire. Oamenii emigraseră în Australia şi puteau vizita legal România anilor 80. Nu ştiu cum au făcut asta dar ştiu că firescul contrastant al prezenţei lor mi-a influenţat o mare parte din copilărie. Nu era nimic ostentativ în felul lor de a fi, dar existenţa lor era atât de diferită de a noastră, diametral opusă atât geografic cât şi dogmatic, încât zăceam căzută în contemplaţie ori de câte ori erau în preajmă ori se vorbea despre ei.

Planul de nastere

Am vazut afisul evenimentului "Nasc asa cum vreau" sustinut de o maternitate din Sibiu care promoveaza nasterea naturala si mi-am amintit despre planul de nastere pe care l-am facut impreuna cu doula mea, acum 6 ani, in Des Moines, Iowa, Statele Unite. In ideea ca ar putea sa fie de folos altor mamici, listez mai jos continut acestuia, pentru a putea fi folosit drept model, in cazul in care aveti in vedere o nastere in care sa se tina seama de dorintele voastre si ale partenerilor vostri.

Zece tipologii pentru turul doi - să fim uniţi mă!

N-am mai scris pentru ca politica ma tine captiva in online, pe canapea in fata confruntarilor TV, in discutiile cu apropiatii, cunoscutii si necunoscutii. Din cauza patimii masive, abia astept sa vina ziua de luni, sa imi scada pulsul si tensiunea si sa ma intoarc la visele mele frivole, colorate [acum doua nopti am visat ca eram consiliera lui Iohannis, el castiga si aveam o multime de proiecte de coordonat - jeez, I want my sex life back!]

Vaccinare, comunicare si alti demoni

Pentru ca m-am saturat de Rammstein, System of a Down si alte dezordini muzicale, mai nou ascult in masina Radio Romania Cultural, un post echilibrat si surprinzator de sanatos in spatiul jurnalistic romanesc. Astazi dimineata l-am auzit pe Cristian Mungiu vorbind despre starea cinematografiei si propunand alternative de resuscitare, iar deunazi am urmarit un alt domn care vorbea despre geniu, orgoliu si vanitate. Recunosc spasita ca pana atunci credeam ca orgoliul si vanitatea sunt totuna, dar omul m-a luminat si lamurit deplin: vanitatea este despre obsesia de a fi admirati pana la invidie de catre altii in vreme ce orgoliul este iubirea si admiratia de sine.

Toma, 6 ani

Dragul meu băieţel,

Chiar dacă nu ştiu când au trecut şase ani, ştiu următoarele:

Când tu erai doar o idee abstractă în pântecul meu, o idee minusculă de paisprezece săptămâni şi ţi-am auzit inima bătând ca un galop dezlănţuit de cai tineri şi liberi pe o pajişte nemaiumblata, am plâns de fericire.

Un an altminteri

Ţi-am spus că o să fie o toamna lungă şi frumoasă. Tu voiai zăpadă şi sigur o să fie şi alb, dar până atunci mai bucură-te de soarele pieziş, de impudoarea copacilor şi de aerul fierbinte amestecat cu vântul în răspăr, de dorul de ducă şi celelalte fantezii care preced glaciaţiunea.

Octombrie 2005, Iowa style

Zilele trecute am rasfoit jurnalul de-acum noua ani si mi-am deslusit framantarile departarii de casa si ale neadaptarii. Am citit frenezia Adei din primele saptamani de autoexil si cred cu totul ca fiecare isi traieste povestea in alt fel, in acord cu coordonatele, structura si dinamica lui sufleteasca.

City break la Nisa

Am rezervat excursia inca din martie, de cand ne-am intors din Amsterdam. Cu nod in gat si asigurare de calatorie pentru cazuri extreme; pentru cei care nu stiu, din cauze total independente de mine (desi adeptii teoriilor energetice sunt de alta parere), am ratat cateva excursii, aniversari, evenimente indelung programate. Dar nu, de data asta avea sa fie ca la carte. Carte de povesti, s'il vous plait (aici adeptii de mai sus ar aplauda frenetic).

Viata e buna si pufoasa, ca o paturica de casmir

Maine trec in decada urmatoare si oricat de mult as vopsi realitatea, pragul asta e mai mult decat psihologic pentru toata lumea: de-acum chiar nu mai esti tanar decat pentru cei care au depasit deja aceasta varsta. Pe de alta parte nu esti nici chiar rascopt, esti numai bun pentru impartit intelepciune, ceea ce am si purces a face, chiar cu o zi in avans. Am gasit cinci mituri validate de mine in patruzeci de ani:

All that Jazz

Zilele trecute am fost la concertul itinerant Celebrations of the Spirit cu Teodora Enache si cvintetul Benny Rietveld - bass, viola, percutie, clape, saxofon. O mana de muzicieni uriasi cu atitudinea umila si fireasca a unor invatacei. Au cantat doua ore plus, au improvizat, s-au jucat intre ei si cu publicul si s-au retras dupa un bis cu We don't know any more songs, you'd have to go home now and make the world a better place.

Septembrie vesel

Am fost la Oktoberfest. Si iar a fost frumos si bine seara si greu si alene a doua zi dimineata. Abia la amiaza m-am putut organiza oarecum cu imbracatul iezilor si am iesit la plimbarea de recuperare.

Mărul

Îmi aminteşte de primul ghiozdan, de culesul castanelor, de lumina piezişă, filtrată prin ulei de măsline sau miere sau felii de portocală. Îmi aminteşte de camera decorată cu frunze galben roşietice lipite pe tavan şi pereţi. Îmi aminteşte de tango, de samba, de jazz; de vin roşu şi nopţi alungite între apusuri pansive şi răsărituri amânate. Îmi aminteşte de mine copil, adolescentă, femeie, om.

Iluzia libertăţii sau cum m-am lăsat de fumat

Cred că sunt extrem de pătimaşă, lacomă, fricoasă, competitivă şi dificilă. Sau cel puţin aşa mi-a zis odată un domn care voia să lase o impresie mare; anume că dacă sunt fricoasă, sunt precis pătimaşă pentru că în spatele fricii nu poate fi decât patima pentru viaţă. Nu ştiu ce ştia el, dar sigur este că am pofte, capricii, momente de erezie, în care nu vreau [insert nu pot - nu ştiu - nu încerc - nu îmi pasă] să controlez primul impuls. Paradoxal, detest în egală măsură să depind de obiecte, de oameni, de circumstanţe; cumva orice poftă de-asta pare o mită ruşinos acceptată de către liberul-arbitru. Aşa că m-am descotorosit de-a lungul vremii de multe obiceiuri inutile şi de fiecare dată m-am simţit mai liberă şi mai puternică. Ceea ce vă doresc sincer şi vouă!

Amor si arme

Bunicile mele, una de 84 şi cealaltă de 88 de ani - să fie sănătoase! - au trecut ambele prin al doilea război mondial şi nu au amintiri tocmai romantice legate de asta. Mama mamei îmi povestea cum îşi punea perne în spate sub bluză să pară bătrână la cei 18 ani de-atunci de teamă să nu o prindă ruşii şi să o violeze. Tancurile lor au trecut chiar prin faţa casei ei.

Shopping like there's no tomorrow

Autodenunt: in ultimele luni am exagerat cu cumparaturile: pantofi, genti, pulovere, accesorii, carti! Din fericire(?), Brasovul e extrem de provincial in privinta centrelor de shopping asa ca pofta mea de consumerism s-a manifestat partial in magazine si masiv in online.

Ce facem cu restul vietii?

Pentru că îmi plouă iar în geam, poate a suta oară vara asta şi nu m-am săturat, nu m-am sărutat, nu m-am plictisit de ploaie. O aştept deja pe următoarea. Cu sau fără curcubeu.

Ritual si rutina cosmetica

Aseara am primit revistele glossy la care m-am abonat intr-un moment de mare feminitate :). Imi place sa le rasfoiesc seara pentru ca sunt usoare, o alternativa perfecta la Facebook. In plus, o data la doua luni chiar invat cate ceva; luna asta e cu mult sport (inot, jogging, yoga, de ce, cand, cum, cu cine, etc.), cu sport fashion, cu un articol despre capitalul erotic (subiect tabu, insa din ce in ce mai greu de ignorat) si multe multe cosmetice: creme, proceduri, gadgeturi.

Rataciri si regasiri

Sunt extrem de zapacita; ratacesc obiecte importante, gen chei, telefoane, carti de credit, de multe ori pe zi. Cand mi-am pierdut prima data dupa ce m-am maritat portofelul cu acte si bani, jumatatea mea (mai buna) a fibrilat pana cand am recuperat obiectul dintr-o sala de curs, cateva zile mai tarziu. Intr-o situatie similara azi, nu ar mai avea nici o emotie indiferent de magnitudinea pierderii.

Catharsis

"Copiii sunt oglinda noastra cand sunt minunati, grozavi, inocenti sau empatici, dar si atunci cand ne testeaza rabdarea" - asa a zis psihologul care l-a intalnit ieri seara pe primul meu copil. Primul nascut este leader si cautator de adevaruri, competitiv pentru a-si asigura atentia, anxios in lipsa, intuitiv si persuasiv. Nu e un copil comod, dar nici nu ma asteptam sa fie.

Clavicula la om

A trecut si noaptea de Sanziene si luna noua prin Rac si ziua Americii. Mi-a mai murit un unchi. Imprevizibil, dar de asteptat, ca toate sinuciderile lente. Era foarte sensibil, alcoolic si tanar. Acum nu mai e nimic. Happy belated birthday, America!

Vacanta. Mare. Frig. Bine.

Douasprezece zile de ploaie, nisip, scoici, vant, soare, curcubee, chicoteli, castele, delfini, povesti si liniste. Fericirea e o optiune. Atat.

Ultima serbare la gradinita, Kafka style

Declar saptamana asta neverosimil de zbuciumata. Relatez de la fata locului, din mijlocul ei, al saptamanii naucitoare pe care incerc sa o tin cu doua maini de capastru in timp ce ea necheaza si se scutura ca o zaluda.

Mă cântăresc să văd câte minute am

În toamna asta mi se întâmplă the big 4-0 și chiar dacă mă preocupă obsesiv schimbarea decadei, nu am încă o părere clară în privința asta. Mi-e greu să diger informația câtă vreme în fiecare dimineață din oglindă îmi zâmbește cu sinceră curiozitate, dintotdeauna, același copil cu ochii albaștri. Suntem extrem de nedumeriți amândoi, dar îi răspund mereu cu bucurie și blândețe.

Aftermath

Săptămâna trecută nu a fost chiar atât de roz pe cât am pictat-o sau precum mi-am dorit-o. Pentru că nu ne dezminţim (încă), ne-am îmbolnăvit din nou toţi trei, în grade diferite febră, dureri de cap şi gât, muci şi tuse. Şi cum ei s-au bazat pe mine şi nu i-am putut dezamăgi, (aproape că) i-am reparat cu ceaiuri, aerosoli, incantaţii, siropuri şi multe pupături. Nota de plată: nesomn, zombeala şi viroză mai straşnică la mine.

Singuri acasa

Acum doi ani si jumatate, cand am ramas prima data singura acasa cu copiii vreme de o saptamana, a fost extrem de greu. Ne-am imbolnavit toti trei. Mezinul a facut o laringita acuta, iar cel mare pneumonie. Pe cel mic l-am internat cu risc de blocaj respirator, dupa o noapte de facut si stat in aburi, aerosoli cu adrenalina si ventolin, la indicatia sorei medicale de la spital, pe care o sunam din ora in ora, neputand sa plec singura in noapte cu amandoi.

Marţi, 13

Cei care îşi fac bine treaba, pleacă mai repede. Nu îmi place dar cred că aşa stau lucrurile, fie că-mi convine sau nu. Experienţa pământeană e un job, o misiune, un proiect ales. Save game, publish results, exit.

Plouă, plouă, plouă

La Braşov plouă. Des. Anul ăsta, chiar mai des decât "de trei ori pe săptămâna" cum versa Minulescu în Acuarelă. Îmi plac mirosul de umed-fertil-verde-reavăn-curat-aproape mucegăit şi culorile puternice, claritatea imaginii, sentimentul de rezoluţie superioară. Îmi place ploaia pentru că oraşul e liniştit, străzile sunt goale, lucioase, dezgolite. Aşa cum îmi place şi gerul intens: iubesc alura oraşului părăsit, peste care mă găsesc dintr-o dată stăpână absolută sau unică supravieţuitoare, depinde de scenariul care îmi convine mai mult în vreme de cod roșu.

Interviul de angajare

Din ciclul "tainele vietii" - ca tot ne petrecem intre o treime si o jumatate din timpul vietii lucratoare, in functie de coeficientul de workoholie (hahaha) - astazi mi-am zis sa impartasim niste intelepciune si banalitati.

Acum niste zeci de ani (biiiine fie, doar niste zece-si-ceva) cand am terminat facultatea, piata-slash-campul muncii mi se pareau ceva asa, ca un spatiu deschis gen campie in care oamenii stateau grupati, intr-un fel de "randul lumii", si asteaptau sa le dea cineva "de munca" si un salariu.

Nustiucui

Cam aşa mi-a fost de haos într-o Americă nebună, atunci când învăţam să scriu despre noi. Într-o joi, 21 iulie, 2005. Că tot a fost grindină ca-n midwest.

***

Vară toridă împărţită între hai să ne trezim şi hai să ne culcăm, cât e de cald şi cât e de câmpie, cât e de mare cerul şi cât e de departe departele.

Fericirea se desenează cu degetul pe un geam aburit de autobuz, suspinând deja de dorul ultimului zâmbet şubred agăţat între iris şi colţul gurii. Hmm.

În locul fără poezie, fără timp, fără să ne aparţinem altfel decât în măsură abandonării reciproce. Restul e monoton şi mărginit, ca o funcţie despre predictibil.

Odată rostite, cuvintele înseamnă de cele mai multe ori altceva; dar cum să le trimiţi altfel decât dezbrăcate de argintul subţire care le înveleşte când sunt virgine? Şi astfel, din perfecte devin răutăcioase, sparte, mototolite încercări de comunicare.

N-am cu cine să mă joc de-a frumosul, de-a liniştea, de-a neliniştea, de-a v-aţi-întoarcerea, de-a dorul multiplicat cu fiecare fotografie…

Stiucine, dar nustiudece

Paste tihnit

Casa plina: patru (cinci?) baieti nazdravani, o sora mica, frumoasa si buna, bunici harnici, iubire si mult soare.
Asta a fost reteta pentru o Inviere blanda, cu plimbare, joaca, Pasca (premiera) si oua dantelate.

Luna roşie

Dacă am fi plante, ne-ar ajunge soarele, ploaia şi pământul să trăim. Să creştem, să rodim, să ne înnoim în fiecare an. Cu oamenii e ceva mai complexă formula supravieţuirii: avem nevoie de dragoste, mângâiere, fericire sau iluzia ei.

Stress release

Back to back meetings

High fever kid

Poor sleep and diet

Spring anxiety

April, April – der macht, was er will

Am gura uscată şi mi-e cald şi frig deodată. Sunt hipnotizată de astenie şi astrologice cruci cardinale. Mi-e somn şi nu pot să adorm, iar când adorm visez gânduri neodihnitoare. Mă simt de parcă alerg legată la ochi. Plouă mereu, uneori cu păsări şi petale, alteori cu sunete şi nori fragmentaţi în cădere.

Recenzie imprecisa

Ploua pentru ca e primavara, nu e nimic personal, desi daca ma intrebi pe mine, ploaia e perfect personala, mai ales a mea, a mea, a mea, si iti dau si tie pamantule crapat sa sorbi putin din ea, sa iti ajunga pana la florile de mar pe care le-ai impins prin tulpini iarasi sau tocmai de aceea. Ba mai bine ia-o pe toata, in vreme ce eu ma asez confortabil pe canapea.

Ziua fericirii. Echinocţiu.

Sunt confuză: între self-help, dezvoltare personală şi fericire dăinuitoare e ceva care îmi scapă. Şi scriind acestea am mai găsit o bomboană mentolată pe fundul genţii, una din cele aduse cu nota de plată la vreo cină olandeză. Ambalată frumos în folie albastră. I've been taking the blue pill for too long...

Amsterdam

Astăzi am văzut un film despre cât de suboameni putem fi (12 years a slave), un muzeu despre cât de supraoameni sunt câţiva şi despre sinceritate emoţională (Vincent van Gogh), am vorbit despre o despărţire şi am plâns de tot atâtea ori. Viaţa e un puzzle cu de toate. Şi peste tot miroase a fum.

Confesiune

Mi-au trebuit câţiva zeci de ani să cresc aşa, să gândesc, să iert, să zâmbesc, să vorbesc şi să simt aşa. Să fiu. Câteva iubiri şi despărţiri, depresii şi isterii, derapaje şi rezoluţii, promisiuni de răzbunare şi încercări de absolvire a tuturor greşelilor, reale şi presupuse. Am iubit până la sânge de fiecare dată, dincolo de epicentru inimii, am dat şi am ars tot ca într-un exerciţiu de purificare, ca într-o repetiţie pentru sacrificiul deplin. N-am ştiut ce înseamnă rezerve, strategii, orgoliu sau mister. Am iubit ca o nebună, de tot, degeaba, dintotdeauna. Dureros şi necesar, procesul de echilibrare, cu ajustări din ce în ce mai precise, mi-a consumat aproape toate resursele afective, creative şi de înţelegere a resorturilor lumeşti. Sunt bine.

Decalog din cartea groasa a firii

Vine primavara si cu ea, o avalansa de posibilitati de a iti redesena viitorul. Care, apropo, nu exista, pentru ca nu exista timp. El e o conventie, sa ne organizam si optimizam informatiile. Precum m-am straduit si eu mai jos.

Decizii imaginare pentru probleme amanate

Ultimele saptamani au fost maxim naucitoare. Dupa o mini-diagonala germana de cinci zile (Frankfurt-Koln-aproape Ulm-mai sus de Bruxelles-si-napoi la Frankfurt), cu multe intalniri, case de turta dulce si castele atent gravate pe harta sufletului meu calator (ca digital n-am reusit la fel de bine), a urmat o saptamana intensa la birou si inafara lui, cu mult Rammstein si pop-art.

O vreme care-ti cade-n cap

Cerul se reazama in cosurile de fum, sta agatat violet si violent de acoperisuri, amenintator de parca norii sunt zidul orasului impotriva oceanului pluvial. Primavara e doar un pretext creationist.

Sabotaaaaaaj

Zece ani de cand nu ne-am saturat unul de altul. Zece de cand ne-am cusut legal unul de celalalt. Zece de cand descoperim impreuna viata. Stiu ca e cliseu, dar in timp am devenit si ramas iubiti, prieteni si parteneri.

Intraceuticals - update

Telegrafic. Din kitul Rejuvenate, am consumat pana acum cinci fiole (din care prima a fost demo) si au mai ramas doua. Gelul de ochi de 15ml din kit s-a terminat subit dupa doar 15-20 aplicari. Mi-am exprimat surprinderea si dezamagirea, am predat tubul terminat precoce si dupa o saptamana de dialoguri ineficiente am primit unul nou.

Blue. Everything blue.

Uneori toată teoria lui bun-și-bine nu face doi bani pentru că ceva în coșul pieptului se încăpățânează să ardă precum nisipul unui podiș înalt, fără cauză și fără nevoie.

Bucket list - work in progress

1. Să alerg un semimaraton offroad, adică 21 km prin pădure. Încep cu un cross anul ăsta sau la anul. Mi-amintesc cu mare drag de alergătorii de la maratonul care trecea prin faţa casei din Waterbury, mai ales de apriga vecină Theresa care s-a apucat de alergat la 50 de ani şi pe la 60+ s-a calificat la Boston maraton şi de octagenara care închidea coloana şi era urmată de maşinile de prim ajutor. Îmi amintesc şi de entuziasmul lui Toma care strângea paharele de unică folosinţă aruncate pe trotuar mai repede decât le distribuiau organizatorii voluntari din neighborhood. Am alergat de 3 ori Ciucaș X3 și câteva curse mai scurte. O pandemie și o hernie de disc mai târziu, alerg mai relaxat, cel mai adesea pe malul mării.

În care ea nu voia să se trezească

Am primit în somn o întâmplare fluidă, materială, mai vie decât nesomnul, aşa cum ai vrut. Cerul era pătat ca-ntr-o fotografie cu apusuri suprapuse, ştii tu cum. Spuneai că gândurile noastre sunt totuna, că nu există limită, că totul e cursiv, dar fără expresie pentru că gesturile sunt jumătăţi cenzurate şi întregul e precum o propoziţie fără semne de punctuaţie. Şi asta îţi dădea o tristeţe prelungă şi mie un frig uriaş ca atunci când înţelesurile rămân neînţelese şi din frig şi tristeţe străzile s-au inundat sub cerul acela din ce în ce mai indigo. Şi pe toate le vedeam de deasupra şi din ele, chiar şi din tine. Bineînţeles că am visat în culori - aproape întotdeauna e aşa.