Ploua pentru ca e primavara, nu e nimic personal, desi daca
ma intrebi pe mine, ploaia e perfect personala, mai ales a mea, a mea, a mea, si iti dau si tie pamantule crapat sa sorbi
putin din ea, sa iti ajunga pana la florile de mar pe care le-ai impins prin
tulpini iarasi sau tocmai de aceea. Ba mai bine ia-o pe toata, in vreme ce eu
ma asez confortabil pe canapea.
Ar fi trebuit sa invat inca cinci grame de germana astazi,
dar am preferat sa ma alint pe strazi in schimb, sub nori si prin vant, e mai
bine asa, un ceai de iasomie si o carte noua, oricand. Si sentimentul asta de
chiul, de mic furt in scop astenico-cultural e priceless (cum suna köstlich,
sincer?!).
Cartea asta mi-a
sarit in brate fatidic: ma gandeam sa ma duc la lansare si acum o sa stiu daca
a fost un plan bun sau o conspiratie mai mare. I-am prizat prefata in timp ce
invarteam zaharul in ceasca pana cand o petrecere cu iz basarabean m-a scos din
bistro. Afara, tot vant, tot primavara. Eu, cu mintea ca inainte de tornada,
ratacind in rotocoale largi, amenintatoare deasupra pamantului. In masina
Rammstein, afara nimic. De asta n-am vrut sa fac stanga si am continuat sa merg
catre padure, pe un drum tot mai stramt, care se termina cu bariera.
Am mai citit o vreme, aceeasi vreme in care unii coborau pe
biciclete, altii mergeau sa umple bidoane la izvor, unii se ascundeau de vazul
lumii sa clarifice pozitii avocatesti, iar alti doi plimbau caini si adulmecau
povestile din cartea mea, peste geamul deschis.
Mi-au imbatranit mainile mi-am spus, dand pagina. Si mi-am
amintit de o dupa amiaza alandala de demult, intrerupta intre doua carari mai
sus. Si de-un copac martor mi-am amintit. M-am scuturat de fiorii aia cand au
pornit stergatoarele, semn ca pauza de (i)responsabilitate s-a terminat. Am
plecat sa citesc mai departe.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu