Decizii imaginare pentru probleme amanate

Ultimele saptamani au fost maxim naucitoare. Dupa o mini-diagonala germana de cinci zile (Frankfurt-Koln-aproape Ulm-mai sus de Bruxelles-si-napoi la Frankfurt), cu multe intalniri, case de turta dulce si castele atent gravate pe harta sufletului meu calator (ca digital n-am reusit la fel de bine), a urmat o saptamana intensa la birou si inafara lui, cu mult Rammstein si pop-art.

Sambata a fost ziua mezinului, pe care am serbat-o cu muuult Spiderman, dar gandul mi-a fugit mereu la mama, la prima felicitare cu scris stangaci si primul fond de ten compact pe care i le-am daruit plina de emotie cand aveam 8 ani, la feminitatea, tristetea si nefericirea ei cronice. Iar seara l-am ascultat pe Alifantis in concertul itinerant Mozaic si am plans cu servetele de mi-am intins rimelul inca de la a treia piesa:

Un concert frumos, viu, vibrant, care te lasa wanting for more.

Dupa concert am revazut o colega de generala si-am desprafuit amintiri dintr-o copilarie pe care o credeam ascunsa bine sub multe lacate grele. Am realizat ca unele dureri de-atunci m-au impietrit pe alocuri. S-a oprit sa ma vada, prima data dupa 26 de ani, pe ruta Tortoreto-Galati, via Brasov. Nu stiu ce demoni am ucis sau ferecat atunci dar, desi flatanta, toata povestea mi se pare neverosimila, straina, rece si oarecum nechemata. Melancolii si vin bun, rosu, sec. Si dor de mama, iar.

Amsterdam e dupa colt, prietena mea din liceu (din capitolul ceva mai recent al discernamantului cinic, de mare protectie) s-a mutat langa mine, viata sta sa tasneasca din fiecare mugure, ploua cand ma hotarasc sa alerg, iese soarele cand sunt in casa si in general e bine. Un bine incert, ca o promisiune de dragoste, de frumoasa despartire si de dragoste iarasi.