Jurnal #351

Vara este deja pe sfârșite dar are încă parfumul unui vălătuc de vată de zahăr, pe care îl desfășor alene, flămândă de căldura dulce și moale a relaxării. Timpul meu respiră nostalgie și reverie. Nu îmi amintesc să mă mai fi simțit vreodată așa, în siguranță în nemișcare, binecuvântată că pot să îmi îngrijesc emoțiile și gândurile.

Tripping

Am mers mult astăzi, pe un traseu pe care nu l-am mai parcurs de câțiva ani, cu abrupt îngust și pădure înaltă, deasă, uscată și întunecată, pe care el a poreclit-o "pădurea eroului negativ". Mie îmi e dragă pădurea asta de brazi jumătate vii, jumătate morți, despicată de o potecă lată și moale, mirosind a ciuperci despre care nu bănui cât sunt de otrăvitoare. 

Amour d'Azur

Oh la la... ce dor mi-a fost de vântul cu parfum de mediterană, de macarons și de vin roz.
Am lăsat și inima și cuvintele acolo, în restaurantul minuscul din orașul cu artiști, în grădina cu fântâni cântătoare și în mica citadelă parfumată. M-am întors doar cu un album de gânduri fotografice care să îmi țină loc de vacanță până data viitoare.

Schi în Dolomiți

Un drum până în Italia cu mașina mi se părea nejustificat. În acest sezon însă în Mayrhofen-Hintertux nu mai era nimic disponibil când am încercat să rezervăm, așa că am cedat insistențelor prietenei mele și ne-am aventurat în cea mai îndepărtată călătorie.

Polaris

Când a urcat în tren era deja întuneric. S-a strecurat pe culoar și a intrat în primul compartiment gol. A închis ușa și s-a lăsat moale pe canapeaua din vinilin, prizonier de bună voie în incinta soioasă cu pereți de sticlă. Canapeaua și lumina obscură îi aminteau de cabinetul psihologului și asta îi dădea un sentiment de liniște.

Schi în octombrie

Vacanța asta a fost o decizie pansament, întru compensarea amânării călătoriei de ziua mea. Am plecat vineri dimineață pe vreme bună. La Budapesta cerul a devenit o planșă de demonstrații atmosferice cu nori de toate culorile, formele și dimensiunile, pe un cer de un albastru ireal.

Sfârşit (prematur) de vară

E mijlocul verii pe o insulă albă cu munţi mărunţi şi păduri de pin. Sunt zile fierbinţi cu multă bucurie şi soare, cu dragoste şi grijă autentică.

Waterfalling in love

Soarele picură aur topit pe linia orizontului, aruncă licurici către răsărit şi scufundă în adâncul mării ceva din albastrul cerului. Valuri leneşe rulează nisipul la mal unde scoici şi crabi eşuaţi se usucă încet. Aerul e fierbinte şi miroase a piele încinsă şi alge.

Şase ani de repatriere

Aseară, noi şi sute de alte umbrele colorate, am ţopăit în Piaţa Sfatului sub o ploaie cu tunete şi fulgere, la concertul Phoenix. Pentru două ore am simţit rock şi folclor autentic până în măduva copilăriei. În Braşov plouă de două zile şi spală temeinic fiecare arsură de pe străzi şi fiecare rană de pe trotuare. S-a făcut frig, dar de frig nu mă plâng pentru că aerul rece mi se pare mai respirabil şi mai curat.

Cronica unui an fantastic

"Dacă vrei să ai ce nu ai avut şi să fii ce nu ai fost, nu te teme să mergi pe unde nu ai mai mers şi să faci ce nu ai mai făcut." 

Poveste cu vacanţă şi ambulanţă

Douăsprezece zile de ouzo, scoici, nisip şi sare. Repeat. Am vrut să scriu despre Thassos şi nesăbuinţa de a exista într-o singură dimensiune, a simplităţii absolute, dar tranziţia înapoi la munte mi-a consumat aproape toată energia. Dincolo de şocul termic - de la 35 de grade pe insulă la 15 în Buşteni - s-au rostogolit aparent haotic fapte şi întâmplări nebuneşti care au anulat rapid zenul vacanţei.

Am de toate*

N-am mai scris pentru că respir mai adânc, văd mai departe, fac mai mult şi nu mai am stare să însemnez toate sinapsele apăsate precum literele unei maşini vechi de scris pe hârtia virtuală.

Salzburg

Salzburg era într-un vis de-al meu din adolescenţă. Aveam un întreg oraş în minte, cu străzi şi dealuri şi case cu muşchi verzi pe acoperiş. Un fel de oraş hobit, cu multă umezeală şi muzică. Cu mulţi z de la Salzburg.

Roma, decembrie

Am plecat pe vreme rea, cu vant si polei, iar la destinatie am gasit Roma bosumflata, cu barbia tremurand, aproape sa planga, desi erau 23 grade. Ne-a primit pe muchia dintre vara si toamna, cu toate piețele murdare de frunze si păsări, parca nemaiavand incotro. Pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu, excursia asta e o reeditare a unei incercari din februarie de a sarbatori nunta de tinichea (ce minte vesela o fi inventat etichetele-astea aniversare!?)

City break la Nisa

Am rezervat excursia inca din martie, de cand ne-am intors din Amsterdam. Cu nod in gat si asigurare de calatorie pentru cazuri extreme; pentru cei care nu stiu, din cauze total independente de mine (desi adeptii teoriilor energetice sunt de alta parere), am ratat cateva excursii, aniversari, evenimente indelung programate. Dar nu, de data asta avea sa fie ca la carte. Carte de povesti, s'il vous plait (aici adeptii de mai sus ar aplauda frenetic).

Vacanta. Mare. Frig. Bine.

Douasprezece zile de ploaie, nisip, scoici, vant, soare, curcubee, chicoteli, castele, delfini, povesti si liniste. Fericirea e o optiune. Atat.

Amsterdam

Astăzi am văzut un film despre cât de suboameni putem fi (12 years a slave), un muzeu despre cât de supraoameni sunt câţiva şi despre sinceritate emoţională (Vincent van Gogh), am vorbit despre o despărţire şi am plâns de tot atâtea ori. Viaţa e un puzzle cu de toate. Şi peste tot miroase a fum.

Decizii imaginare pentru probleme amanate

Ultimele saptamani au fost maxim naucitoare. Dupa o mini-diagonala germana de cinci zile (Frankfurt-Koln-aproape Ulm-mai sus de Bruxelles-si-napoi la Frankfurt), cu multe intalniri, case de turta dulce si castele atent gravate pe harta sufletului meu calator (ca digital n-am reusit la fel de bine), a urmat o saptamana intensa la birou si inafara lui, cu mult Rammstein si pop-art.

Sabotaaaaaaj

Zece ani de cand nu ne-am saturat unul de altul. Zece de cand ne-am cusut legal unul de celalalt. Zece de cand descoperim impreuna viata. Stiu ca e cliseu, dar in timp am devenit si ramas iubiti, prieteni si parteneri.

Inception

- Mami, când se întoarce buni din cer?
- Nu se mai întoarce
- De ce?
- Pentru că acolo e casa ei, abia s-a întors acasă
- Hmmm
- Poate că și cei din cer se-ntreabă "oamenii când se întorc de pe pământ?"
- Adică noi ne-ntrebăm când se-ntorc ei și ei se-ntreabă când ne-ntoarcem noi?
- Cam da, pentru că suntem unii în visul altora