Salzburg era într-un vis de-al meu din adolescenţă. Aveam un întreg oraş în minte, cu străzi şi dealuri şi case cu muşchi verzi pe acoperiş. Un fel de oraş hobit, cu multă umezeală şi muzică. Cu mulţi z de la Salzburg.
De fiecare dată când plecam în tabără în copilărie, îmi imaginam totul până în cele mai mici detalii: drum, peisaj, clădiri, camere, sala de mese, trasee, tot, absolut tot era bine definit şi nimic nu era lăsat la voia întâmplării. De fiecare dată când ajungeam la destinaţie trăiam un amestec de bucurie, surpriză şi dezamăgire.
Exact aşa a fost şi cu Salzburg. Acoperişuri de tablă, oraş plat într-o căldare de munţi aspri, foarte verde, foarte ploaie, foarte bine. Am mers studenţeşte într-o maşină plină de oameni şi bagaje, am închiriat o casa fantastica cu ferestre largi către creste stâncoase şi încă înzăpezite şi mi-am ascuţit tălpile prin mai toate cotloanele vechiului oraş. Mult Mozart, mult șnitzel, multă bere nefiltrată, fotografii şi câteva sughiţuri de interacţiune, minore.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu