Mezinul intră în apă ca o furtună. Așa spune fratele lui, care a prins în plasă o steluță de mare. Pe tavanul balconului sunt șopârle minuscule. În grădina lui Kostas, tânărul de 72 de ani în a cărui casă stăm, doi pisoi dorm îmbrățișați. Kostas zâmbește toată ziua și într-o engleză rudimentară, dăruiește câte ceva din bucuria lui în fiecare zi: come, see, take, thank you for visiting my garden.
Se afișează postările cu eticheta vacante. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vacante. Afișați toate postările
vineri, 3 august 2018
duminică, 18 februarie 2018
Schi în Dolomiți
Un drum până în Italia cu mașina mi se părea nejustificat. În acest sezon însă în Mayrhofen-Hintertux nu mai era nimic disponibil când am încercat să rezervăm, așa că am cedat insistențelor prietenei mele și ne-am aventurat în cea mai îndepărtată călătorie.
marți, 7 noiembrie 2017
Schi în octombrie
Vacanța asta a fost o decizie pansament, întru compensarea amânării călătoriei de ziua mea. Am plecat vineri dimineață pe vreme bună. La Budapesta cerul a devenit o planșă de demonstrații atmosferice cu nori de toate culorile, formele și dimensiunile, pe un cer de un albastru ireal.
marți, 31 octombrie 2017
Ora de iarnă
Am lăsat orașul departe
într-o furtună albă
Am traversat ape și granițe
până când soarele a obosit
și am adormit împreună
într-o limbă străină
într-o furtună albă
Am traversat ape și granițe
până când soarele a obosit
și am adormit împreună
într-o limbă străină
luni, 21 august 2017
Sfârşit (prematur) de vară
E mijlocul verii pe o insulă albă cu munţi mărunţi şi păduri de pin. Sunt zile fierbinţi cu multă bucurie şi soare, cu dragoste şi grijă autentică.
marți, 11 iulie 2017
Waterfalling in love
Soarele picură aur topit pe linia orizontului, aruncă licurici către răsărit şi scufundă în adâncul mării ceva din
albastrul cerului. Valuri leneşe rulează nisipul la mal unde scoici şi crabi
eşuaţi se usucă încet. Aerul e fierbinte şi miroase a piele încinsă şi alge.
vineri, 30 decembrie 2016
Cronica unui an fantastic
"Dacă vrei să ai ce nu ai avut şi să fii ce nu ai fost, nu te teme să mergi pe unde nu ai mai mers şi să faci ce nu ai mai făcut."
sâmbătă, 17 septembrie 2016
Sfârşit (permanent) de vară
Am făcut încă o prăjitură cu mure, poate cea din urmă anul acesta.
Roşiile s-au copt târziu, acum frunzele sunt arse şi fructele cad grele, jumătate pătate.
Am cules toate alunele, sigur îmi vor ajunge cât va ține zăpada.
Roşiile s-au copt târziu, acum frunzele sunt arse şi fructele cad grele, jumătate pătate.
Am cules toate alunele, sigur îmi vor ajunge cât va ține zăpada.
miercuri, 27 iulie 2016
Poveste cu vacanţă şi ambulanţă
Douăsprezece zile de ouzo, scoici, nisip şi sare. Repeat. Am vrut să scriu despre Thassos şi nesăbuinţa de a exista într-o singură dimensiune, a simplităţii absolute, dar tranziţia înapoi la munte mi-a consumat aproape toată energia. Dincolo de şocul termic - de la 35 de grade pe insulă la 15 în Buşteni - s-au rostogolit aparent haotic fapte şi întâmplări nebuneşti care au anulat rapid zenul vacanţei.
vineri, 2 octombrie 2015
Astenie II
Judecând după numărul de pantofi cumpăraţi în ultima lună, sunt în depresie. O depresie mascată de proiecte ample, mult sport, tradiţionala plimbare de ziua mea, mult rosé şi puţine roze. Până şi eu m-am plictisit de căutarea furibundă a fericirii-generice ca ideal eluziv desprins din filme şi reclame.
marți, 4 august 2015
Am de toate*
N-am mai scris pentru că respir mai adânc, văd mai departe, fac mai mult şi nu mai am stare să însemnez toate sinapsele apăsate precum literele unei maşini vechi de scris pe hârtia virtuală.
miercuri, 6 mai 2015
Salzburg
Salzburg era într-un vis de-al meu din adolescenţă. Aveam un întreg oraş în minte, cu străzi şi dealuri şi case cu muşchi verzi pe acoperiş. Un fel de oraş hobit, cu multă umezeală şi muzică. Cu mulţi z de la Salzburg.
joi, 4 decembrie 2014
Roma, decembrie
Am plecat pe vreme rea, cu vant si polei, iar la destinatie am gasit Roma bosumflata, cu barbia tremurand, aproape sa planga, desi erau 23 grade. Ne-a primit pe muchia dintre vara si toamna, cu toate piețele murdare de frunze si păsări, parca nemaiavand incotro. Pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu, excursia asta e o reeditare a unei incercari din februarie de a sarbatori nunta de tinichea (ce minte vesela o fi inventat etichetele-astea aniversare!?)
marți, 30 septembrie 2014
City break la Nisa
Am rezervat excursia inca din martie, de cand ne-am intors din Amsterdam. Cu nod in gat si asigurare de calatorie pentru cazuri extreme; pentru cei care nu stiu, din cauze total independente de mine (desi adeptii teoriilor energetice sunt de alta parere), am ratat cateva excursii, aniversari, evenimente indelung programate. Dar nu, de data asta avea sa fie ca la carte. Carte de povesti, s'il vous plait (aici adeptii de mai sus ar aplauda frenetic).
duminică, 29 iunie 2014
Vacanta. Mare. Frig. Bine.
Douasprezece zile de ploaie, nisip, scoici, vant, soare, curcubee, chicoteli, castele, delfini, povesti si liniste. Fericirea e o optiune. Atat.
duminică, 16 martie 2014
Amsterdam
Astăzi am văzut un film despre cât de suboameni putem fi (12 years a slave), un muzeu despre cât de supraoameni sunt câţiva şi despre sinceritate emoţională (Vincent van Gogh), am vorbit despre o despărţire şi am plâns de tot atâtea ori. Viaţa e un puzzle cu de toate. Şi peste tot miroase a fum.
vineri, 14 februarie 2014
Sabotaaaaaaj
Zece ani de cand nu ne-am saturat unul de altul. Zece de cand ne-am cusut legal unul de celalalt. Zece de cand descoperim impreuna viata. Stiu ca e cliseu, dar in timp am devenit si ramas iubiti, prieteni si parteneri.
joi, 27 iunie 2013
Namaste din Mamaia Nord
Ziua 4: nisip si sare dimineata si dupa amiaza, lectura si somn la pranz, vin si povesti seara, o rutina vesela care fericeste deopotriva adultii si copiii.
Ziua 5: soare si vant si valuri si miros de piele-ncinsa. Scoici mici la-ncheieturi, nisip pe obraji si pe gat. M-am indragostit de mare abia anul trecut pentru ca in adolescenta gaseam obsesia verilor pe malul marii too mainstream si plecam mereu catre munte, din contradictie. Acum, marea e sexy.
luni, 27 mai 2013
Fugiti de-acasa
Dupa cateva saptamani de alergatura si stres, intre electrocasnice, velux, gresie, faianta, lampi si alte decizii necesare in timp foarte scurt cu efecte pe termen lung (no pressure! :) ), miercuri mi-a venit sa imi fac bagajul. El a zis Viena, eu am zis Atra. El mi-a propus treizecisipatru de ore cu trenul si cateva cu pantoful, in vreme ce la Atra nu mai erau locuri - felicitari pentru premiul "cea mai buna pensiune", sper sa ajungem intr-o alta zi sa confirmam. Amandoi am zis "fara copii".
duminică, 13 ianuarie 2013
Londra la inceput de an bun
Am incheiat socotelile cu 2012, un an foarte plin, greu in pilde si rodnic in invataminte, cu dureri de crestere sufleteasca.
2013 va fi cu calatorii, sport si interactiuni vii. Scop in care mi-am propus dezactivarea contului Facebook - nu stiu daca sunt dependenta dar tresar la orice notificare, poftesc nejustificat la like-uri si am capatat adhd internautic. Daca nu voi putea sa ma lipsesc de el - imi voi injumatati nemilos prietenii.
2013 va fi cu calatorii, sport si interactiuni vii. Scop in care mi-am propus dezactivarea contului Facebook - nu stiu daca sunt dependenta dar tresar la orice notificare, poftesc nejustificat la like-uri si am capatat adhd internautic. Daca nu voi putea sa ma lipsesc de el - imi voi injumatati nemilos prietenii.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept...
-
Între două luni pline, am îndesat în cele patru cămări ale apartamentului cardiac tot ce am găsit strălucitor în jur. Aproape fără discernăm...