Roma, decembrie

Am plecat pe vreme rea, cu vant si polei, iar la destinatie am gasit Roma bosumflata, cu barbia tremurand, aproape sa planga, desi erau 23 grade. Ne-a primit pe muchia dintre vara si toamna, cu toate piețele murdare de frunze si păsări, parca nemaiavand incotro. Pentru cei care au deschis televizoarele mai tarziu, excursia asta e o reeditare a unei incercari din februarie de a sarbatori nunta de tinichea (ce minte vesela o fi inventat etichetele-astea aniversare!?)

City break la Nisa

Am rezervat excursia inca din martie, de cand ne-am intors din Amsterdam. Cu nod in gat si asigurare de calatorie pentru cazuri extreme; pentru cei care nu stiu, din cauze total independente de mine (desi adeptii teoriilor energetice sunt de alta parere), am ratat cateva excursii, aniversari, evenimente indelung programate. Dar nu, de data asta avea sa fie ca la carte. Carte de povesti, s'il vous plait (aici adeptii de mai sus ar aplauda frenetic).

Transhumanta transantlantica

Iunie a fost o luna nebuna cu impachetat, triat, etichetat, eliberat, deliberat etc. Ultima saptamana a atins apogeul haosului pentru ca am vandut absolut toata mobila si in fiecare zi au venit unii si altii sa incarce chilipirurile. Cel mai haios a fost garage sale-ul pe care ni-l propusesem intre zece dimineata si patru dupa-amiaza, dar am fost treziti de o cucoana insistenta la opt fara un sfert, care statea indignata in usa in fata pijamalelor lui Stefan cu un mare "si eu ce fac acum - semn de intrebare" pe fata. Desi ma temeam ca "nu stiu-ul" sec o va dezarma, a venit din nou la noua, si a cumparat un sfert din articolele pe care apucasem sa le scoatem in garaj. Au urmat atat de multi pana la ora la care trebuia sa ridicam usa, incat ramasesem fara "marfa". Vecini si necunoscuti deopotriva s-au bucurat de maruntisurile care ne-ar fi stricat altminteri algoritmul celor cincizeci de cutii.

Atat socotisem ca vor incape in spatiul stramt lasat de mashi albu in containerul mic. Haine, jucarii si carti. Miercuri a venit containerul si au inceput incarcarea cutiilor. Le-am numerotat si descris pe fiecare intr-un inventar amator. Din pacate nu toate lucrurile erau in cutii in ziua in care ne-am mutat. Am pus totul claie peste gramada pe ultima suta de metri si ce-a ramas dupa plecarea tirului am aruncat sau am incercat sa ingramadim in bagajele de cala. Demers destul de ambitios si nebunesc pentru care am cumparat doua genti uriase, un cantar si am epuizat cele nici doua zile rezervate la hotel. Apoi am dramuit cele apriori desemnate indispensabile dimpreuna cu ramasitele fortuite in cele zece bagaje apeland la toate principiile optimizarii.

Ziua Z - ultimele retusuri, o programare la salon ratata, ultimele pachete ridicate chiar din mana postasului in drum spre aeroport, check in cu peripetii ca Andrei e singurul cetatean pur american, adica nu e si roman inca, si nu poate pleca fara bilet de intoarcere deoarece are nevoie de viza. Odata plecate bagajele monstru pe banda rulanta am respirat usurati ca macar de grija lor am scapat pentru o vreme. Urmatorul hop a fost la controlul de securitate: scoate copiii din carucioare, descalta-te, scoate cele patru calculatoare, lichidele, biletele, pasapoartele, cureaua, ceasul si lanturile de la gat. Si inca o data pe repede inapoi: pune copii in carucioare, laptopurile, lichidele, curelele, lanturile, etc. Repede-repede nu cumva sa intarziem la imbarcare (pe barca cu aripi), pana cand constatam ca primul zbor are o intarziere suficient de mare incat sa ratam legatura din Minneapolis. Renuntam la oferta de a petrece o noapte la hotel in Twin City, si la ridicare bagajelor de care ne credeam scapati, si decidem sa traversam in schimb aeroportul de escala pe diagonala in timp record. Cursa carucioarelor si a rucsacilor indaratnici a fost o reusita pana la urma, nu atat datorita performantele noastre atletice cat pentru ca aproape jumatate din pasagerii avionului intarziat aveau aceeasi destinatie. Asadar, ne-am instalat in transatlantic instantaneu si manati de furtunile violente de pe aleea tornadelor, am purces catre casa. A fost un zbor lin, cu exceptia catorva turbulente care au creat panica la traversarea norilor, despre care Toma s-a exprimat senin cum ca "era sa cadem cu avionul" (dar desigur ne-am fi ridicat si-am fi mers mai departe cum face el la locul de joaca) si pasagerii au facut "aaaaaahhh".

Ultimul segment a fost si cel mai placut - am schimbat izul de navetism aerian american cu o mostra modesta de batran continent zalud: mai mult spatiu, sandviciuri mai bune, bauturi gratis pe zbor regional si in general mai putine zambete tampe. Pauza de voie:

Am ajuns la terminalul nou, asa incat tranzitia la balcanism s-a facut cu blandete. Recuperarea bagajelor a durat mai mult decat am fi vrut dar au sosit toate in ciuda timpului strans de imbarcare din state. Drumul cu masina mi-a creat acelasi sentiment ca de fiecare data: odata aparuti muntii s-a facut liniste!

Anticipatie

N-am avut de peste un an vacanta si o astept pe cea care ar trebui sa inceapa vineri cu neincredere, ca atunci cand crezi ca daca te bucuri, obiectul bucuriei se strica. Deseara mergem la doctor sa vedem daca e amigdalita, raceala sau alergie. De cate ori exista cel mai mic pericol ca Toma sa sufere, mi se innoada stomacul, ma dor umerii si uit sa respir. Si ma fac vinovata de vini inchipuite de neasimilare a neputintei si dependentei. Ca nu stiu sa ma alint si sa ma subordonez maternitatii mioritice cu sacrificiile si intelesurile ei docil domestice. Ca il iubesc fara sa il sufoc si il inteleg fara sa-mi petrec tot timpul liber in preajma lui.
Sper sa vad oceanul, delfinii si pe Mickey Mouse in ochii lui curand.

In alta dezordine de idei sambata e ziua mea, care ma gaseste din nou frustrata, pe un continent nepotrivit, intr-o companie restransa si tensionata de ridicolele interactiuni soacra-nora (pretul intoarcerii in lumea celor mari conform protectiei sociale din America, cand cresa nu e o optiune). Nu e o cifra rotunda si din pacate bilantul ultimului an e destul de sarac in hohote de ras, trasariri de emotie si sinapse glorioase. Asa ca nu astept nici un cadou :|.

Ah, si se pare ca in februarie vom mai avea un baietel! Inca un ghem de energie!! :)