Ziua albastră

Ziua cu mult schi, cu zăpadă pudră, cu ceaţă materială. M-am îndrăgostit de zăpadă atât de mult, încât dacă nu mi-ar fi frică că se topeşte, aş îmbrăţişa-o. E primul an în care nu vreau să vină primăvară. Mi-e frică să nu uit cum se simte bucuria de a fi fericit singur.

Ziua în care am fost atât de aproape încât se auzea cum îmi bate inima. De tare și de repede.
Ziua fericirii, a binelui căutat, apropiat, dorit, muncit, întâmplat din neîntâmplare.

Leviathan si Aferim! - doi pumni in burtă

Le-am văzut. Două filme fotografice, amare până la senzaţia de vomă.
Când locuiam peste ocean, obişnuiam să văd filme est europene, pe care le găseam proaspete, supra-realiste şi satisfăcătoare intelectual în contrast cu majoritatea produselor hollywoodiene.

Celălalt

Soarele e încă jos, pieziş, aşa cum stă mereu între solstiţiu şi echinocţiu, prezent doar cât să ne salveze de hipotermie şi depresie. Mă bucur vag de ultima duminică leneşă într-un anotimp incert, cu ceaiuri şi deserturi prin librării şi cafenele.