Căzută în cap

E duminică la amiază, concursul iezilor s-a terminat în sfârșit și plecăm fâș-fâș pe zăpada ca o zeamă de zahăr. Sunt mahmură de nesomn, vin roșu și primăvară.

Schi

La jumătatea drumului, orașul stă încremenit în stânga sub nori străvezii ca rotocoalele de fum de țigară. Pădurea e uscată, aproape transparentă. Printre trunchiurile verticale de fag se vede pământul acoperit cu frunze și puțină zăpadă. Jos miroase a frig și mucegai, sus este cald și soare - un caz clasic de inversiune termică.

Schi în Dolomiți

Un drum până în Italia cu mașina mi se părea nejustificat. În acest sezon însă în Mayrhofen-Hintertux nu mai era nimic disponibil când am încercat să rezervăm, așa că am cedat insistențelor prietenei mele și ne-am aventurat în cea mai îndepărtată călătorie.

Schi în octombrie

Vacanța asta a fost o decizie pansament, întru compensarea amânării călătoriei de ziua mea. Am plecat vineri dimineață pe vreme bună. La Budapesta cerul a devenit o planșă de demonstrații atmosferice cu nori de toate culorile, formele și dimensiunile, pe un cer de un albastru ireal.

Ora de iarnă

Am lăsat orașul departe
într-o furtună albă
Am traversat ape și granițe
până când soarele a obosit
și am adormit împreună
într-o limbă străină

Şase ani de repatriere

Aseară, noi şi sute de alte umbrele colorate, am ţopăit în Piaţa Sfatului sub o ploaie cu tunete şi fulgere, la concertul Phoenix. Pentru două ore am simţit rock şi folclor autentic până în măduva copilăriei. În Braşov plouă de două zile şi spală temeinic fiecare arsură de pe străzi şi fiecare rană de pe trotuare. S-a făcut frig, dar de frig nu mă plâng pentru că aerul rece mi se pare mai respirabil şi mai curat.

Marţi şi ceva

Ţara cu vultur imperial şi munţi uriaşi e cinstită, disciplinată, fără umor, cu mâncare nepreţioasă şi bere bună. Am stat sus în fiecare zi - pe pârtii, pe cablu, în cabane supradimensionate dar neîncăpătoare. Am schiat câteva ore bune. Am dormit devreme în fiecare seară şi am visat pârtii negre pe care alunecam fără control. Am tresarit în somn dar n-am căzut.

Vineri 13

bulgări de bumbac aruncați stângaci în copaci,

Craiul învelit în văluri transparente pe creastă

sandvici albastru de nori şi senin.
la mijloc mintea haihui

Cronica unui an fantastic

"Dacă vrei să ai ce nu ai avut şi să fii ce nu ai fost, nu te teme să mergi pe unde nu ai mai mers şi să faci ce nu ai mai făcut." 

Ziua albastră

Ziua cu mult schi, cu zăpadă pudră, cu ceaţă materială. M-am îndrăgostit de zăpadă atât de mult, încât dacă nu mi-ar fi frică că se topeşte, aş îmbrăţişa-o. E primul an în care nu vreau să vină primăvară. Mi-e frică să nu uit cum se simte bucuria de a fi fericit singur.

Ziua în care am fost atât de aproape încât se auzea cum îmi bate inima. De tare și de repede.
Ziua fericirii, a binelui căutat, apropiat, dorit, muncit, întâmplat din neîntâmplare.

Cum am învăţat să schiez

Moş Crăciun există. Ştiu sigur, pentru că deşi în fiecare an descopeream cadourile frumos împachetate în dulap, n-am primit niciodată ce găseam printre rafturi, ci altceva. Într-un an mi-am lipit ochii de brad toată seara de ajun sperând să dezleg misterul. Moşul mi-a lăsat o pereche de schiuri verzi, din lemn, cu câte o săgeata roşie în vârf, exact în timp ce mă spălam pe dinţi. Deşi nu mi-am iertat că ratasem momentul descinderii lui, care era în sine mai valoros decât cadoul, m-am bucurat fantastic de darul său bizar. Probabil chiar asta îi cerusem într-un moment de exaltare premonitorie, deşi pe atunci şi multă vreme, am locuit într-un oraş de câmpie. Aveam cinci ani.