Schi în Dolomiți

Un drum până în Italia cu mașina mi se părea nejustificat. În acest sezon însă în Mayrhofen-Hintertux nu mai era nimic disponibil când am încercat să rezervăm, așa că am cedat insistențelor prietenei mele și ne-am aventurat în cea mai îndepărtată călătorie.

Dolomiti Superski este un skipass pentru 1200 km pârtii perfect întreținute care leagă locuri de poveste (Sellaronda, Marmolada, Cinque Torri, Cortina d'Ampezzo, Civeta, etc.) prin intermediul a 450 de instalații, majoritatea telescaune. Copiii până la 8 ani au gratuitate, ceilalți reducere 30%.

Am stat în Arabba, o localitate micuță la intersecția pasurilor Falzarego și Campolongo, pe circuitul Sellaronda și Grande Guerra și la baza Portavescovo care face legătura cu Marmolada. Citisem că nu este la fel de apetisantă ca Alta Badia pentru că are mai multe pârtii dificile. Nouă ne-a plăcut fantastic. Schiurile și clăparii rămâneau la uscat și încălzit chiar la baza pârtiei, așa că în fiecare dimineață înainte de ora 9 eram aliniați în fața telescaunului care făcea legătura cu toate destinațiile posibile.

Pentru prima dată, am fost pregătiți toți patru, doi adulți și doi copii de 7 și 9 ani, să schiem fără restricții. Noutatea față de celelalte vacanțe la schi a fost că fiecare zi a fost o aventură, o excursie, un circuit printre stațiuni și instalații. Eram obișnuită să contabilizez succesul unei zile de schi în numărul de coborâri. Acum a fost despre descoperire și frumusețe.

Sellaronda verde (counter-clockwise) 25km

Peisaj ireal de frumos cu stânci ascuțite și nori de toate formele și culorile și consistențele, subțiri și roz ca un fuior de lână de oi zănatice sau groși și întunecați în zare ca niște balauri mahmuri. Totul este incredibil: pârtii infinite, cerul sprijinit pe un schelet de piatră, multă zăpadă și soare.

Copiii schiază excelent. Eu nu am avut emoții pe nici una din pârtii, niște roșii cu accente negre. Am fost obosiți cu capul după drumul lung de ieri și alaltăieri, așa că nu am reușit să ne bucurăm 100%, dar am avut momente de liniște și iubire pură, fără nici o umbră.

"The appearance of things changes according to emotions; and thus we see magic and beauty in them, while the magic and beauty are really in ourselves" Kahlil Gibran, Broken Wings

Marmolada tour 17km

Am urcat pe o vreme închisă și incertă, cu instalații din ce în ce mai mici și o pauză scurtă de dezghețare la Refugiul Passo Fedaia 2057m. Am coborât apoi o pârtie blândă prin pădure până la Malga Ciapela de unde am luat o super telecabină care a făcut două pit-stop-uri până la Punta Roca la 3265m. De acolo a urmat o coborâre de 12km superbă cu cei mai mici schiori de pe ghețar, pe pârtii roșii și negre până la cabana La Cianel 1943m. Drumul înapoi a însemnat încă trei telescaune și patru coborâri nu mai puțin spectaculoase.

Piz Sorega trip 20km

Zi de pauză și întâlnire la prânz cu o gașcă mare de colegi și foști colegi. Am ajuns în Alta Badia, pe foarte multe pârtii albastre, pe primul sfert din Sellaronda verde și traversarea către Lagazuoi.

Seara am fost în Cortina d'Ampezzo, am văzut cerbi și ciute pe drum, am traversat tunele săpate în piatră în pasul Falzarego și am vizitat un orășel cochet cu librării minunate!

Sellaronda roșie (clockwise) 24km

Mai activă, mai sportivă, mai puține instalații, mai multe pârtii, mai roșii, mai negre. Am schiat cel mai mult, mai frumos și mai bine și mi-a trecut prin minte că iarna a devenit un anotimp al copilăriei pierdute de care mă bucur uriaș. Întrebarea zilei a venit de la mezin: "câți fulgi de zăpadă sunt în Italia?"

Lagazuoi și pârtia Armentarola 25km

Visez extrem de viu de când am ajuns aici. În culori saturate, cu detalii ample, cu dialog și replici în varii limbi, cu oameni pe care nu i-am văzut de mult și întâmplări rupte de axa timp (de exemplu un profesor de marketing din state spunându-mi clar că: Since meeting you I understood what a happy white family means". Unde white e despre zăpadă sau despre obsesia mea minimalistă sau despre rasism?! WTF?) M-am trezit și am ieșit desculță în zăpada proaspăt așternută.

Am plecat prin ceață și nori joși și după ruta descoperită cu două zile în urmă, am ajuns la ski-bus-ul către telecabina din pasul Falzarego. Am jucat fazan cu copiii ca să le distrag atenția de la curbele violente din pas. Aglomerație mare, 113 persoane în cabina cu uși care se închid vertical precum cele de garaj. Sus soare și Cinque Torri în zare. Un platou vast de zăpadă străjuit de stânci roșietice învăluite în nori străvezii. O coborâre de aproape 9km de-a lungul văii Fanes.

Am trecut pe lângă un perete de gheață Sass Dlacia unde cățărătorii își exersau pioleții și scărițele sub admirația schiorilor. Apoi pista s-a albăstrit, cu mult dat la bețe și sistem de tracțiune horse-ski-lift (4x12). Copiii au mers în sanie în vreme ce noi am fost primii în urma cailor de-o parte și de alta a funiei din stânga saniei. În spatele nostru alte 10-12 perechi, în dreapta încă o funie și alte perechi. Super fun! (2,5 euro/persoană)

Pârtia Armentarola a fost votată cea mai frumoasă din vacanța asta.

Ultima zi - 25km de pârtii negre

 Am început ziua cu două coborâri pe Burz pe stomacul gol. Am admirat cu respirația tăiată pârtia asta cu panta de 57% în fiecare dimineață și mi-am propus să cobor la un moment dat pe ea. Au urmat patru urcări la Porta Vescovo cu coborâri pe Fodoma, Sourasass și conexiunea cu Ornella (negre) și toate combinațiile cu negre posibile.

A nins și lumina a nivelat zăpada în felul acela în care nu știi dacă urci sau coborî. Asta a fost cea mai tehnică zi, la sfârșitul căreia aplicația Dolomiti superski mi-a făcut complimente.

Cabana Luigi Gorza 2450m

A fost cea mea frumoasă vacanță de până acum și începutul unei mari povești de iubire cu Dolomiții. Am schiat zâmbind, râzând, într-un carusel de vată de zahăr.