17 gânduri bune la sfârșit de 2017

Au mai rămas câteva ore până când împachetăm anul ăsta, îl punem pe raftul cu ani folosiți și desfacem cu entuziasm cadoul cu anul curat și virgin, unde ne putem rescrie povestea. 2017 nu a fost un an comod, a fost un an de lecții intensive, din care ies mai bogată și mai centrată. Deși oscilez în continuare între exaltări colosale și tristeți apocaliptice, alunec tot mai ușor în locul cu pace și echilibru, iar armistițiile durează mai mult.

Vulnerabilitate

E deja decembrie, aproape solstițiu. Orașul e luminat de sărbătoare, copiii au trimis scrisori Moșului și îl așteaptă cu emoție. Am făcut biscuiți cu miros de portocală și scorțișoară - un castron plin de inimi mici și mari. Îl aștept și eu, ca în fiecare an, să îmi aducă echilibru și mai ales înțelepciunea de a mi-l regăsi ușor atunci când îl pierd.

Timp, spațiu, iubire și iertare

Anul acesta a curs năvalnic peste mine, uneori mi-a fost greu să respir, alteori a trecut prin mine ca o sabie, ca un glonte, ca o lumină. M-a copleșit cu cadouri, învățăminte, libertăți și înțelegeri noi. M-a aruncat în aer și m-a reașezat în matcă. S-au închis uși și s-au deschis ceruri. Au fost prăpăstii și hățișuri, întuneric și ceață, curcubee și fluturi, aer parfumat și ape de turcoaz.

Polaris

Când a urcat în tren era deja întuneric. S-a strecurat pe culoar și a intrat în primul compartiment gol. A închis ușa și s-a lăsat moale pe canapeaua din vinilin, prizonier de bună voie în incinta soioasă cu pereți de sticlă. Canapeaua și lumina obscură îi aminteau de cabinetul psihologului și asta îi dădea un sentiment de liniște.

Playground

În fiecare marți la 13 fix închid ochii și plec pentru o oră într-o lume benignă pe care am creat-o într-un sfârșit de vară demultă, pe când sufeream de anxietate și insomnie. De obicei mă plimb cu ochii închiși într-un lan înalt de grâu cu maci și flori albastre. Miroase a iarbă ruptă. E cald și spicele foșnesc încet în bătaia vântului. Nu am nici o direcție și nici un scop, merg la întâmplare prin labirintul auriu și aerul cu zumzet colorat.

Schi în octombrie

Vacanța asta a fost o decizie pansament, întru compensarea amânării călătoriei de ziua mea. Am plecat vineri dimineață pe vreme bună. La Budapesta cerul a devenit o planșă de demonstrații atmosferice cu nori de toate culorile, formele și dimensiunile, pe un cer de un albastru ireal.

Ora de iarnă

Am lăsat orașul departe
într-o furtună albă
Am traversat ape și granițe
până când soarele a obosit
și am adormit împreună
într-o limbă străină

Orionide

Fir-ar a naibii de toamnă deghizată, toamnă uragan, toamnă cu inima pe-afară! Am alergat în mirosul înţepător de vegetaţie arsă, în aerul rece de octombrie, pe zgură, în cercuri. Uneori pe stadion închid ochii și nu mai respir, alerg fără aer prin labirintul bântuit al minții.

Mulți ani, lumină!

Fiecare naştere presupune dualitatea creaţiei: o condamnare la viaţă şi o condamnare la moarte, o condamnare la bucurie şi la suferinţă deopotrivă. Au trecut patru ani pământeşti de când n-ai mai fost, s-a rostogolit de patru ori bila albastră.

Terapie

Astăzi, printre frunze-păsări-căzătoare, am acceptat că vara s-a sfârşit şi nu aş putea să o întorc din drum nici dacă aş vrea. Dar nu aş vrea. Pentru că știu că vara nu are timp de depresii şi amânări, şi-a copt fructele şi-a plecat, lăsându-mă cu sternul plin de scoici şi flori presate.

Alegorie în culori de apă

În răstimpul care a trecut de la ultima poveste, m-am descompus în trei războinici care îşi împart întunericul din nopţile crescătoare şi m-am recompus într-o trilogie de toamnă, un fel de puzzle sezonier.

Soare cu dinți

Septembrie a fost peste măsură de înverșunat și pasional. M-a purtat cu graţie nebună, cu bucurie şi deznădejde într-un carusel de stări: semimaratonul din Ciucaş, spitalul, o înmormântare, călătoria amânată, ceasul furat nou, telefonul pierdut nou, câteva ture bune de alergare pe Tampa şi în final, o trilogie în acuarelă despre trup, suflet şi minte, despre toamna mea organică și egocentrică.

Operația de amigdale

Toma avea puţin peste un an când a făcut prima amigdalita. Era încă sugar şi avea o relaţie foarte strânsă cu biberonul. Îl durea gâtul atât de rău încât plângea ori de câte ori îi arătăm sticla. Fusesem de multe ori la pediatru în zilele de dinaintea internării însă din cauza protocoalelor anti-antibiotic, plecam de fiecare dată acasă cu ibuprofen şi frustrare. În ziua aia nu înghiţise mai nimic şi am ajuns din nou la cabinet, mai mult de teama deshidratării. Ne-am internat de urgenţă şi a urmat un tratament intravenos cu antibiotic şi morfină. Am stat trei zile în spital, timp în care datorită medicaţiei puternice, era confuz şi apatic.

Igiena emoțională

Dacă ne tăiem, punem un plasture şi dacă avem o infecţie, luăm antibiotice. Ce facem însă atunci când ne doare sufletul sau când mintea o ia razna? Este de aşteptat să depăşim rănile psihologice de la sine, dar dacă eşti respins sau agonizezi datorită unui eşec, leziunile emoţionale pot fi la fel de îngrozitoare ca cele fizice. 

43 de ani, un fel de rezumat

Au rămas câteva ore până la ziua mea. Am depăşit cred vârstele critice şi acum nu mai am nici o părere despre numărul pe care mi-l voi ataşa temporar începând de mâine. Dacă stau bine să mă gândesc, mă laud că am 43 de ani de prin ianuarie, că aşa îmi iese mie la scădere, că pot să mă dau "mare" tot anul. De fapt mi-am dat timp să mă obişnuiesc.

Echilibru de toamnă

Plouă liniştit, copacii s-au înroşit de frig. Întunericul este egal cu lumina. Vara mea s-a terminat când am plecat de pe insulă. De atunci sunt în mijlocul unei tornade, între amenajări interioare, festivităţi şi şedinţe şcolare, contracte, dosare de daună, consultaţii, spital, operaţie și... stop.

Furtuna

Eu sunt toamna, vremea de afară, codul roșu de incongruențe. Miros a fulger și pământ fumegând, tunet și blues în surdină. Ne petrecem viața cu conştiinţa morţii și cred că asta ne face nebuni și curajoşi pentru că trăim fără scop, fără timp şi fără viitor, cu o fervoare adorabilă, pendulând între dragoste teoretică şi instinct neconținut.

Ciucaș X3 2.0

După experiența de anul trecut, am știut că Ciucaș X3 va deveni un eveniment reper la care mă voi întoarce și mă voi raporta mulți ani de acum înainte. Am realizat că gândul ăsta fusese incipient, neîntâmplător pus într-un bucket list. Anul trecut m-am antrenat cumva dedicat: am alergat planificat, cu diferență de nivel, pe distanțe mai lungi în weekend și cu timpi de recuperare.

Septembrie de catifea

În fiecare an toamna vine mai repede. Timpul se comprimă pe măsură ce mi se lungeşte umbra pe pământ. Se repezeşte vremea, cum zicea străbunica.

O sută

Zi cleioasă, cu prea puţină bucurie şi iubire, la capătul multor alte zile prăfuite. Ca în ziua cârtiței, trăiesc zi după zi aceeaşi lentoare şi încrâncenare, acelaşi blocaj şi nerezolvare. Sunt prea multe de făcut, prea puţine scurtături, prea dese şicanele şi amânările, frustrările şi deznădejdile pasagere. În atâta prozaic, măcar m-am lepădat de poezie. Am vărsat-o pe toată că oricum mi se părea mediocră, tălâmbă şi nevolnică. La capătul descusut al verii, m-am lăsat eviscerată de lirism.

Viaţă de jucărie

În fiecare dimineaţă trec pe lângă Piaţa Sfatului, admir Cetatea cocoţată pe un deal, apoi mă strecor printre casele din ce în ce mai mărunte pe măsură ce alunec în măruntaiele oraşului vechi şi după un drum şerpuit printre locuinţele improprii ale ţiganilor-negustori de haine vechi, ajung într-un câmp neîngrijit la marginea căruia adesea urinează ferit între portierele deschise, câte-un taximetrist neorânduit.

Sfârşit (prematur) de vară

E mijlocul verii pe o insulă albă cu munţi mărunţi şi păduri de pin. Sunt zile fierbinţi cu multă bucurie şi soare, cu dragoste şi grijă autentică.

Become a lake

An aging master grew tired of his apprentice’s complaints. One morning, he sent him to get some salt. When the apprentice returned, the master told him to mix a handful of salt in a glass of water and then drink it.

Fericirea nu poate fi scopul

De peste 200 de ani căutarea fericirii a fost considerată un drept incontenstabil. Dar dacă fericirea nu poate fi căutată? Dacă de fapt e mult mai uşor de găsit când încetezi să mai alergi după ea?

Poveste sentimentală

Pe urmă ne vedeam din ce în ce mai des.
Eu stăteam la o margine-a orei,
tu - la cealaltă,
ca două toarte de amforă.

Mulţumesc

pentru linişte şi nelinişte
dragoste şi uitare
puterea de a o lua mereu de la capăt
acuarele

The other truth

She is strong and aloof, self-centered and aggressive, unapproachable and weird, floating around worldly matters with grace and indifference. Few know this, but she started off in life with simple rules: "I will hurt myself before anyone else would. I would do it so hard that no one else would even dare to attempt."

Waterfalling in love

Soarele picură aur topit pe linia orizontului, aruncă licurici către răsărit şi scufundă în adâncul mării ceva din albastrul cerului. Valuri leneşe rulează nisipul la mal unde scoici şi crabi eşuaţi se usucă încet. Aerul e fierbinte şi miroase a piele încinsă şi alge.

Şase ani de repatriere

Aseară, noi şi sute de alte umbrele colorate, am ţopăit în Piaţa Sfatului sub o ploaie cu tunete şi fulgere, la concertul Phoenix. Pentru două ore am simţit rock şi folclor autentic până în măduva copilăriei. În Braşov plouă de două zile şi spală temeinic fiecare arsură de pe străzi şi fiecare rană de pe trotuare. S-a făcut frig, dar de frig nu mă plâng pentru că aerul rece mi se pare mai respirabil şi mai curat.

Furnizori de bucurie

Ultimele zile, săptămâni, luni, zeci de luni au fost haos. Never a dull moment. Intens, încurcat, greu. E greu de fiecare dată când nu sunt pe drumul meu. Am nevoie de o pauză, mi-am zis şi am înşfăcat cazare în Năvodari de miercuri până duminică. După care mi-am amintit de câteva angajamente, pe care le-am amânat şi de deschiderea atelierului prietenei mele, creator de poezie herbalistică, căreia i-am spus că sunt zob şi nu voi fi aici în weekend.

Solstiţiu, Sânziene şi luna nouă

În fiecare dimineaţă îmi amintesc că am o viaţă bună, imperfectă, reală şi foarte frumoasă. În fiecare zi pot să desenez orice pe coala rămasă albă după ce se decolorează noaptea. În fiecare seară desenele sunt aproape la fel: îmbrăţişări mici şi somnoroase, espresso cremă, Piaţa Sfatului, Cetatea, Craiul. O jumătate de ciocolată neagră, o pagină de sarcini corect împlinite şi o jumătate de oră de alergare în cercuri care care arată ca un mosor - gând peste gând peste gând. Apă şi aer, poate un pahar de vin roşu.

Alergare

Visez că alunec liniştit într-o apă prietenoasă și alarma rupe zenul acvatic în două. Nu vreau să mă trezesc, nu reuşesc deloc să mă odihnesc cum trebuie zilele astea şi îmi este somn mereu. Vreme nătângă, dimineață cu soare fierbinte şi vânt rece. Într-o oră începe şedinţa tehnică.

Îngerul, de ziua lui

Într-o noapte, puţin înainte de miezul ei, pe când contemplam acuarela împrăştiată de lună printre copacii din spatele casei, am auzit paşi în mansardă: paşi distincţi, clari, fără nici o urmă de îndoială. Mi-am ţinut respiraţia, am îngheţat şi paşii s-au auzit din nou, foarte exacţi, şapte-opt paşi apăsaţi. Nu am auzit uşa deschizându-se, dar paşi am auzit. Am aprins lumina pe scările care duc la etaj şi mi-am trezit jumătatea să înfrunte intrusul.

Luna rotundă iar

Mă simt foarte vie, într-un continuu proces de transformare, de înnoire, de trăire insuportabil de autentică. Înţeleg dintr-o dată toate conexiunile, coincidenţele şi consecinţele. Sunt pregătită să ajung dincolo de tot ce nu mai este relevant - nelinişti, îndoieli şi oameni - şi să primesc adevărul aşa cum vine. Haosul înspăimântător al schimbării este în egală măsură eliberator.

Ecomarathon, a love story

Verde crud, nori de zahăr şi flori de munte - exact aşa îmi aminteam Moieciu de Sus şi dealurile dimprejur. Îmi aminteam şi drumul şerpuit de-a lungul văii şi, în dreapta, firul de apă picurat din marginile moi ale muşchiului sub care stă stânca.

Cronica unei curse îndoielnice

Am făcut un plan ambiţios, cu grafic de viteze probabile pe fiecare segment. Pentru mine, crosul de la Semimaratonul Brașov a fost prima cursă oficială alergată vreodată. Anul trecut. Atunci m-am antrenat conştiincios, cu două ture scurte (5k) în timpul săptămânii şi una lungă în weekend (10-14k). Anul ăsta m-am alintat cu yoga, schi la deal şi la vale, foarte puţin fitness şi patru-cinci ture de alergare pe teren drept în ultimele trei luni. Aşa că planul meu nu avea cum să funcţioneze. Dar arăta foarte bine în teorie.

Memo(ria)

Am intrat în complexul studenţesc cu emoţia unui hoţ de buzunare, sensibil stânjenită de demografia discordantă a locului. Am terminat ce aveam de făcut mult mai devreme şi aveam chef să hoinăresc prin oraş şi printre amintiri. Aşa mi se întâmplă în fiecare primăvară, de parcă vântul mă scoate ca un tirbuşon din sticla cu rutină şi confort.

De dragoste (II)

Uneori noaptea plutește deasupra zilei
Desfăcând somnul de liniştea
unde el visează ceva ce nu-şi va aminti
iar ea se plimbă prin nori, prin pădure, prin ceaţă

Ce faci? Orice. Orice, ca să nu simt.

La controlul medical de rutină nu se vede nimic din tristeţea asta sfâşietoare. Electrocardiograma e impecabilă. "Ce puls domol aveţi", se miră şi scrie ceva ordonat în fişa de observaţie. "Aveţi o inimă de sportiv." Nu ştiu dacă mai am sau am avut, îmi zic în şoaptă.

De 8 martie dă-mi timp

Primăvara nu are răbdare. Verdele iese de sub zăpadă, soarele învie şi în mine crește astenia. Simt acut că am uitat care e visul meu, de parcă am uitat drumul spre casă. Plâng aiurea, din gânduri izbucnite ca mugurii prin văgăuni întunecate de suflet. Plâng din senin şi e foarte senin zilele astea. Astăzi am alergat lângă pădure, prin parcuri, după ziduri şi tristeţea asta a ieşit prin toţi porii, până când aproape m-am deshidrat.

Marţi şi ceva

Ţara cu vultur imperial şi munţi uriaşi e cinstită, disciplinată, fără umor, cu mâncare nepreţioasă şi bere bună. Am stat sus în fiecare zi - pe pârtii, pe cablu, în cabane supradimensionate dar neîncăpătoare. Am schiat câteva ore bune. Am dormit devreme în fiecare seară şi am visat pârtii negre pe care alunecam fără control. Am tresarit în somn dar n-am căzut.

Vineri 13

bulgări de bumbac aruncați stângaci în copaci,

Craiul învelit în văluri transparente pe creastă

sandvici albastru de nori şi senin.
la mijloc mintea haihui

De la marginea iernii

Alb peste alb peste alb, în straturi rotunde căzute ca dintr-un ciur de gânduri congelate. Ninge cu iluzii de trei zile. De frig, am strâns în braţe tot ce am trăit, cu înţelepciuni, înţelegeri, învăţăminte şi cicatrici mici devenite tatuaje cu fluturi şi inorogi.

Febră de înmuiat gerul Bobotezei

Am ochii roz şi frisoane. Mă dor capul, umerii, rinichii şi gambele. Gambele pentru că aseară am uitat să fixez legăturile de schiuri la coborâre. Dacă aş fi fost conştientă sau pricepută, aş fi putut mima un telemark, dar așa am fost doar foarte încordată, ca o pisică la patinoar. Până la urmă a fost o tură faină, cu un urcuş susţinut, cu ceai cald şi discotecă de copii la cabană, o coborâre cu fulgi mari în ochi, oraşul cartografiat în lumină şi cârcei binemeritaţi. Restul componentelor mă dor de la gripă.