O sută

Zi cleioasă, cu prea puţină bucurie şi iubire, la capătul multor alte zile prăfuite. Ca în ziua cârtiței, trăiesc zi după zi aceeaşi lentoare şi încrâncenare, acelaşi blocaj şi nerezolvare. Sunt prea multe de făcut, prea puţine scurtături, prea dese şicanele şi amânările, frustrările şi deznădejdile pasagere. În atâta prozaic, măcar m-am lepădat de poezie. Am vărsat-o pe toată că oricum mi se părea mediocră, tălâmbă şi nevolnică. La capătul descusut al verii, m-am lăsat eviscerată de lirism.

Am alergat în ciuda durerii din gambe şi coapse şi de sub stern. Voiam să fie prima lună în care alerg 100 km. Nu e mare lucru, știu. E puţin peste jumătate de UTMB, dar pentru mine e important. Pentru asta trebuia să alerg aproape 11km în seara asta deşi nu aveam energie nici cât să mă adun pe canapea. Trebuia să fi alergat macar jumătate ieri, dar mezinul a avut un episod gastro-respirator foarte straniu și am sfârșit la urgențe să ne asigurăm că post-criză funcționează în parametri.

Așa că mi-am găsit toate scuzele să nu ies, că sunt zob psihic, că încă mă dor muşchii, că şi aşa nu o să pot alerga atât dintr-o dată, că oricum alerg un semi peste zece zile, şi tot aşa. Până la urmă am găsit puterea să mă închei la șireturi și am ieşit. Am evadat din capcana minţii confortabile şi în puţin peste o oră mi-am îndeplinit planul şi m-am simţit fantastic. Despre asta este alergarea pentru mine: efort la îndemână care mă validează de fiecare dată. Un vid de gânduri inutile care mă eliberează de propriile-mi critici.

***

“I advise the ordinary runner to avoid continual concentration on his exercise. You must have dozens of problems you want to solve, and your daily exercise affords a fine opportunity to get busy with them”

“It is always the distance, never the speed, that has to be acquired; just as it is always the speed, never the distance that kills.”

Arthur Newton, 1935