Alb-astru

Te iubesc așa cum torc pisicile, cu mulțumire și pace. Nu mai am timp să scriu pentru că citesc întruna. Dar las aici câteva fotografii și gândul că îmi este foarte bine, să se consemneze fără întârziere!

Epifanie

Îmi este dor de dragostea ta mai mult decât de tine.

Mie îmi este dor de noi înainte să ne naștem și să ne rătăcim în iluzia cunoașterii. Vreau să te văd ca și când te-aș vedea pentru prima dată și mintea nu ar ști ce să facă cu tine, gândurile nu ar ști să îți organizeze conturul, conținutul și umbra într-un concept măsurabil.

Anul în care am iubit tăcerea

Minutele sunt ca semințele de păpădie ridicate de vânt. Când cad înapoi pe pământ lasă cicatrici delicate despre întâmplările și emoțiile pe care le-au simțit în zbor. Anul ăsta am trăit egal înăuntrul și în afara lui trebuie. Am vrut mai mult de la mine și am înțeles că îmi e bine cu mai puțin.

Schi

La jumătatea drumului, orașul stă încremenit în stânga sub nori străvezii ca rotocoalele de fum de țigară. Pădurea e uscată, aproape transparentă. Printre trunchiurile verticale de fag se vede pământul acoperit cu frunze și puțină zăpadă. Jos miroase a frig și mucegai, sus este cald și soare - un caz clasic de inversiune termică.

I may fall for fall again

Cariatida

Stau în afara timpului și privesc printre fibrele frumos răsucite ale tuturor întâmplărilor pe care le-am trăit. Caut imagini familiare. Amintirile pot fi frământate până când ating o formă suportabilă și recognoscibilă.

Începutul sezonului de alergare

A fost o iarnă frumoasă cu zilele scurte pline de schi, acuarele și visare. Cu multă zăpadă, ciocolată și vin roșu. Cu povești și filme bune. Uitându-mă-n urmă cred că m-am înscris la Semimaraton Intersport dintr-un fel de inerție și optimism nejustificat. În ultimele trei luni am reușit să alerg de două ori câte cinci kilometri pentru ca apoi să mă doară gambele într-un fel în care nu puteam să cobor puținele scări de prin casă.

17 gânduri bune la sfârșit de 2017

Au mai rămas câteva ore până când împachetăm anul ăsta, îl punem pe raftul cu ani folosiți și desfacem cu entuziasm cadoul cu anul curat și virgin, unde ne putem rescrie povestea. 2017 nu a fost un an comod, a fost un an de lecții intensive, din care ies mai bogată și mai centrată. Deși oscilez în continuare între exaltări colosale și tristeți apocaliptice, alunec tot mai ușor în locul cu pace și echilibru, iar armistițiile durează mai mult.

Schi în octombrie

Vacanța asta a fost o decizie pansament, întru compensarea amânării călătoriei de ziua mea. Am plecat vineri dimineață pe vreme bună. La Budapesta cerul a devenit o planșă de demonstrații atmosferice cu nori de toate culorile, formele și dimensiunile, pe un cer de un albastru ireal.

O sută

Zi cleioasă, cu prea puţină bucurie şi iubire, la capătul multor alte zile prăfuite. Ca în ziua cârtiței, trăiesc zi după zi aceeaşi lentoare şi încrâncenare, acelaşi blocaj şi nerezolvare. Sunt prea multe de făcut, prea puţine scurtături, prea dese şicanele şi amânările, frustrările şi deznădejdile pasagere. În atâta prozaic, măcar m-am lepădat de poezie. Am vărsat-o pe toată că oricum mi se părea mediocră, tălâmbă şi nevolnică. La capătul descusut al verii, m-am lăsat eviscerată de lirism.

Sfârşit (prematur) de vară

E mijlocul verii pe o insulă albă cu munţi mărunţi şi păduri de pin. Sunt zile fierbinţi cu multă bucurie şi soare, cu dragoste şi grijă autentică.

Fericirea nu poate fi scopul

De peste 200 de ani căutarea fericirii a fost considerată un drept incontenstabil. Dar dacă fericirea nu poate fi căutată? Dacă de fapt e mult mai uşor de găsit când încetezi să mai alergi după ea?

Furnizori de bucurie

Ultimele zile, săptămâni, luni, zeci de luni au fost haos. Never a dull moment. Intens, încurcat, greu. E greu de fiecare dată când nu sunt pe drumul meu. Am nevoie de o pauză, mi-am zis şi am înşfăcat cazare în Năvodari de miercuri până duminică. După care mi-am amintit de câteva angajamente, pe care le-am amânat şi de deschiderea atelierului prietenei mele, creator de poezie herbalistică, căreia i-am spus că sunt zob şi nu voi fi aici în weekend.

Alergare

Visez că alunec liniştit într-o apă prietenoasă și alarma rupe zenul acvatic în două. Nu vreau să mă trezesc, nu reuşesc deloc să mă odihnesc cum trebuie zilele astea şi îmi este somn mereu. Vreme nătângă, dimineață cu soare fierbinte şi vânt rece. Într-o oră începe şedinţa tehnică.

Suprarealism

Ninge cu fulgi leneşi ca nişte motani polari, plecaţi dintr-un nicăieri spre altul.

Pe pereți atârnă tablouri naive cu poteci abrupte și şerpuite, cu piatră și gheaţă și mai încolo un covor moale din ace de brad. Simt mirosul de răşină. Aerul e subțire, drumul îngust, lumea departe. Orizontul şi norii sprijină curb crestele şi pădurea.

Ciucaș X3, pentru începători

Mi-am propus să particip la un semimaraton acum câțiva ani, cu mult înainte de a începe să alerg. M-am gândit că douăzeci şi unu de kilometri sunt o distanţă serioasă dar accesibilă. În plus, un semimaraton montan nu este alergabil pe întreaga lungime (pentru cei mai mulţi), ceea ce îl face şi mai abordabil. Pentru midpackers-i ca mine, pantele de peste 12-15 grade devin oricum lungi şiruri de drumeţi energici.

Contratimp

E rândul meu să nu dorm. Au trecut primele luni de libertate, cele în care mi-am îngăduit să nu mă gândesc la nimic, dar până şi gândul despre ne-gândire e până la urmă tot un gând.

Am desenat, înotat, visat, alergat, imaginat, dormit, amintit, resetat, fotografiat, plimbat, iubit, uitat şi de la capăt. E rândul meu să nu dorm şi să îmi fie dor. Această iubire este din alt univers, din altă vreme, din altă realitate. E cu chemare şi plecare şi vulturi-dragoni-fluturi-balauri-libelule, cu ploi şi furtuni şi soare fierbinte. Usucă şi inundă. Îmi e dor şi nu vreau să îmi fie.

Prima lună de sabatic şi primul 10k

Uneori mi se pare că muncesc dintotdeauna, de când mă ştiu. La şaisprezece ani am intrat legal în "câmpul muncii". Eram în vacanţa de după treapta a doua (pentru cei care au deschis mai târziu televizoarele, treapta a doua era un examen la sfârşitul clasei a zecea care reconfirma că eşti demn de liceul la care ai intrat la treapta întâi) şi m-am angajat vânzătoare de nimicuri la o tarabă ambulantă, pentru bani de mers în tabără. La sfârşitul celor două luni n-am mai vrut să cheltui banii pe distracţie şi, printre altele, mi-am cumpărat primii mei tenişi roşii, un fel de '90s Converşi.

Poveste de Moş Crăciun pentru cinci copii

Am câţiva copii pentru care pregătesc daruri anul ăsta. Nu ştiu mare lucru despre ei, sigur nu ştiu destul. Ştiu că sunt departe, neîncrezători şi singuratici, că îi iubesc pe toţi cu o iubire pe care acum o descâlcesc dintre alte daruri şi aş da şi aş face orice să îi repar şi să îi învăţ despre fericire.

Cine seamănă vânt, culege furtună

- Ce e important pentru tine?
- Puterea, zise mezinul.

- Dar pentru tine, iubitule?
- Gândul.
- Pentru mine, emoţia.