Anul în care am iubit tăcerea

Minutele sunt ca semințele de păpădie ridicate de vânt. Când cad înapoi pe pământ lasă cicatrici delicate despre întâmplările și emoțiile pe care le-au simțit în zbor. Anul ăsta am trăit egal înăuntrul și în afara lui trebuie. Am vrut mai mult de la mine și am înțeles că îmi e bine cu mai puțin.

Am scris despre vulnerabilitate ca superputere și au venit lupii. Am plâns și fiarele s-au așezat alături, să își lingă rănile. Am învățat că sunt o poezie sacadată, fără rimă, criptică pe alocuri. Am pictat nervurile tremurânde ale trecerii de la viu la nesfârșire.

Am fost cu copiii pe poteci. O dată a venit furtuna cu tunete și gheață și am înțeles că Toma știe să adune norii și muntele e capricios. Am îmbrățișat blândețea apei și vertijul verticalei, frigul și căldura, deopotrivă. Am ajuns împreună în orașe de sticlă, oțel și beton și în orașe mici de jucărie. Am plimbat viroze și febre și spaime pe autostrăzi și în nopți străvezii de nesomn. Am râs și ne-am vindecat.

Am cumpărat, îngrijit și înstrăinat un loc și am înțeles să numesc impulsul nerozie și intuiția har. Am terminat un proiect pe care îl credeam prea mare pentru mine și am aflat că puține lucruri mari sunt create din dragoste, majoritatea apar din disperarea de a fi demn de iubire.

Am fost din nou pe malurile sofisticate ale Mediteranei și a fost umed, fierbinte și aglomerat. Nisa e mult mai frumoasă în octombrie.

Am bătătorit cărările minții, multe fără întoarcere, căi dintr-un labirint în care mintea se încurcă în ea însăși. Mi-am dat voie să mă îndoiesc și să sufăr și m-am împăcat prin practici zilnice de recunoștință și acceptare.

Am greșit când am crezut în oamenii din țara mea. M-am lăsat păcălită și mă doare naivitatea cu care am girat o soartă improbabilă. Am greșit ca atunci când am crezut în prietenia cuiva care își însușește cu ușurință lucruri și idei care nu îi aparțin, după care inventează motive care să-i susțină atitudinea.

Am renunțat la câteva atașamente și așteptări. Despărțirile durează uneori mai mult decât bucuria cunoașterii. Și dor chiar și atunci când e singura cale. Am depășit vârful crizei dintre vârste și furtunile asociate cu frica de declin.

Am văzut că lumina e în inimă dar mintea se întunecă ușor. Când ne lipsește iubirea hrănim îngerul negru, nesiguranța, frica. Cădem în hăul ființei noastre de unde strigăm orori nedeslușite. Totul e despre noi, în afară sunt doar oglinzi în care vedem și strălucirea și neajunsurile.

A fost un an tăcut, uniform, scurt, cu foarte multă introspecție și răbdare. Mi-a lipsit nebunia. Mi-am căutat echilibrul înafara ei, în lipsa ei. Abisul a fost mai puțin adânc și vârful mai puțin înalt. Am observat cum vin și pleacă gândurile, anotimpurile, tristețile, norii.

Am mai puține bagaje și sufletul mai ușor. Am împăturit timpul și trăiesc în pace prezentul din urma viitorului. 2019 este despre bucurie, zâmbet, pasiune și curaj.