Anxietate și neprimăvară

Anxietatea mea este un liliac hiperbolic în a cărui umbră mă ascund. Aripile lui străvezii se lipesc de pielea mea și eu uit să respir, mâinile îmi amorțesc, inima se micșorează și mi se face frig și întuneric, vertij, aproape moarte.

Anul în care am iubit tăcerea

Minutele sunt ca semințele de păpădie ridicate de vânt. Când cad înapoi pe pământ lasă cicatrici delicate despre întâmplările și emoțiile pe care le-au simțit în zbor. Anul ăsta am trăit egal înăuntrul și în afara lui trebuie. Am vrut mai mult de la mine și am înțeles că îmi e bine cu mai puțin.

Bulimia și curajul de a fi imperfect

Las puțin la o parte poeziile și proza de alint, pentru un subiect tabu pe care îl am în ciorne de mai bine de un an. Am adunat materiale, m-am întors să revăd informații, am adăugat câteva idei pe parcurs, dar mi-a fost frică să îmi asum și să public ceva coerent. Anul acesta mi-am propus însă să îmi privesc umbrele cu îngăduință și curaj. Sper să fie util și altora dar și dacă mă ajută doar pe mine să îmi clarific factorii declanșatori și mai ales pe cei vindecători, este suficient.

Vulnerabilitate

E deja decembrie, aproape solstițiu. Orașul e luminat de sărbătoare, copiii au trimis scrisori Moșului și îl așteaptă cu emoție. Am făcut biscuiți cu miros de portocală și scorțișoară - un castron plin de inimi mici și mari. Îl aștept și eu, ca în fiecare an, să îmi aducă echilibru și mai ales înțelepciunea de a mi-l regăsi ușor atunci când îl pierd.