Repetiție pentru liniște

Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept către înmormântarea mamei.

Trenul are ceva liniștitor, o cadență molcomă ca un leagăn. Aici, Valea Prahovei cu verde de vară. În zare, Colții Morarului înțeapă nori de furtună.

Între mine și mine

Adesea mă găsesc între lumi, una exterioară, vizibilă, palpabilă, stridentă și contondentă, care răspunde legilor învățate, și cea interioară, mistică, magică, care răspunde legilor inimii, intuiției, mantrelor, incantațiilor și ritualurilor.

Alb-astru

Te iubesc așa cum torc pisicile, cu mulțumire și pace. Nu mai am timp să scriu pentru că citesc întruna. Dar las aici câteva fotografii și gândul că îmi este foarte bine, să se consemneze fără întârziere!

Libertate

Vântul prea cald pentru ianuarie grăbește norii în stoluri albe și fuioare destrămate, rotocol deasupra capului.

Epifanie

Îmi este dor de dragostea ta mai mult decât de tine.

Mie îmi este dor de noi înainte să ne naștem și să ne rătăcim în iluzia cunoașterii. Vreau să te văd ca și când te-aș vedea pentru prima dată și mintea nu ar ști ce să facă cu tine, gândurile nu ar ști să îți organizeze conturul, conținutul și umbra într-un concept măsurabil.

Anul în care am iubit tăcerea

Minutele sunt ca semințele de păpădie ridicate de vânt. Când cad înapoi pe pământ lasă cicatrici delicate despre întâmplările și emoțiile pe care le-au simțit în zbor. Anul ăsta am trăit egal înăuntrul și în afara lui trebuie. Am vrut mai mult de la mine și am înțeles că îmi e bine cu mai puțin.

În care lumea devenea roz

Zăpada era înaltă și oamenii săpau o rețea de tranșee care unea casele, magazinele de alimente, școlile și stațiile de autobuz. Cu mâna ca o lopată de campanie spărgeam crusta zăpezii și decupam din nămeți nou născuți ovali pe care îi purtam cu grijă într-o creșă ca un iglu. Când nu îmi mai simțeam picioarele ude și reci, intram în scara blocului și mă lipeam de singurul calorifer dezmorțit din holul cu iz de mucegai și mâncare al parterului. Mii de ace fierbinți îmi pulsau în obraji și palme.

Despre noi, din zbor

Dorm cu ghemul ăsta de nervi și neputință căznită în stomac de câteva zile, săptămâni, luni. Vreau să mă trezesc și să fie frumos și simplu și e doar ură și hăituială. Nu am mai alergat de două săptămâni și poate nu o să mai alerg o vreme. Nu îmi găsesc nici timp, nici motivație, stau și macini gânduri inutil. Între timp am primit o scrisoare de dragoste și mi-o transcriu pentru coerența și amarul din ea.

Amour d'Azur

Oh la la... ce dor mi-a fost de vântul cu parfum de mediterană, de macarons și de vin roz.
Am lăsat și inima și cuvintele acolo, în restaurantul minuscul din orașul cu artiști, în grădina cu fântâni cântătoare și în mica citadelă parfumată. M-am întors doar cu un album de gânduri fotografice care să îmi țină loc de vacanță până data viitoare.

Aștept ploile

O nălucă de aburi și ceață a înconjurat copacul de trei ori și vântul a prins între aripi câteva frunze la întâmplare.
Au zburat împreună vreme de un oftat.

La mulți ani, copile!

Am soare în suflet și petale de crizantemă pe unghii curcubeu. Am patine cu rotile, trenuleț electric și un set de lentile din care fac lunetă, binoclu și microscop. Am cărăbuși, meduze și flori dulci de salcâm. O piatră gri cu muchii tăioase și fețe netede în care citesc viitorul; înăuntru trăiește un șarpe, pe care îl voi elibera la sfârșitul verii.

Dragostea, în esență

Într-o atmosferă boemă, cu jazz-tango în fundal și iz de ciocolată, am fost victima voluntară a unui masaj balinez; un masaj cu pietre calde de care mă bucur când nu mă doare nimic și caut doar starea de bine.

14 februarie. 14 ani. 14 motive.

Timpul trece peste noi ca un bulgăre care adună imagini și gânduri până când ne va absorbi cu totul - exact asta îmi trece prin cap când întreb într-o doară:

- Tu ce ai vrea să fii sau să fie când pleci de aici, când ajungi la marginea lumii ăsteia?
Se încruntă puțin și îmi răspunde fără ezitare, de parcă am fi repetat scena asta dintotdeauna:
- Să te mai întâlnesc o dată.
Râd surprinsă și mă alint mai departe:
- Chiar!? Credeam că o dată îți este prea destul.

Bulimia și curajul de a fi imperfect

Las puțin la o parte poeziile și proza de alint, pentru un subiect tabu pe care îl am în ciorne de mai bine de un an. Am adunat materiale, m-am întors să revăd informații, am adăugat câteva idei pe parcurs, dar mi-a fost frică să îmi asum și să public ceva coerent. Anul acesta mi-am propus însă să îmi privesc umbrele cu îngăduință și curaj. Sper să fie util și altora dar și dacă mă ajută doar pe mine să îmi clarific factorii declanșatori și mai ales pe cei vindecători, este suficient.

Timp, spațiu, iubire și iertare

Anul acesta a curs năvalnic peste mine, uneori mi-a fost greu să respir, alteori a trecut prin mine ca o sabie, ca un glonte, ca o lumină. M-a copleșit cu cadouri, învățăminte, libertăți și înțelegeri noi. M-a aruncat în aer și m-a reașezat în matcă. S-au închis uși și s-au deschis ceruri. Au fost prăpăstii și hățișuri, întuneric și ceață, curcubee și fluturi, aer parfumat și ape de turcoaz.

Polaris

Când a urcat în tren era deja întuneric. S-a strecurat pe culoar și a intrat în primul compartiment gol. A închis ușa și s-a lăsat moale pe canapeaua din vinilin, prizonier de bună voie în incinta soioasă cu pereți de sticlă. Canapeaua și lumina obscură îi aminteau de cabinetul psihologului și asta îi dădea un sentiment de liniște.

Soare cu dinți

Septembrie a fost peste măsură de înverșunat și pasional. M-a purtat cu graţie nebună, cu bucurie şi deznădejde într-un carusel de stări: semimaratonul din Ciucaş, spitalul, o înmormântare, călătoria amânată, ceasul furat nou, telefonul pierdut nou, câteva ture bune de alergare pe Tampa şi în final, o trilogie în acuarelă despre trup, suflet şi minte, despre toamna mea organică și egocentrică.

Septembrie de catifea

În fiecare an toamna vine mai repede. Timpul se comprimă pe măsură ce mi se lungeşte umbra pe pământ. Se repezeşte vremea, cum zicea străbunica.

Viaţă de jucărie

În fiecare dimineaţă trec pe lângă Piaţa Sfatului, admir Cetatea cocoţată pe un deal, apoi mă strecor printre casele din ce în ce mai mărunte pe măsură ce alunec în măruntaiele oraşului vechi şi după un drum şerpuit printre locuinţele improprii ale ţiganilor-negustori de haine vechi, ajung într-un câmp neîngrijit la marginea căruia adesea urinează ferit între portierele deschise, câte-un taximetrist neorânduit.

Mulţumesc

pentru linişte şi nelinişte
dragoste şi uitare
puterea de a o lua mereu de la capăt
acuarele