În fiecare toamnă este o zi ca acesta, în care îmi vine să plec, fără motiv și fără scop. Mi se face dor și neliniște deodată, aerul e neobișnuit de cald, vântul plutește vinovat peste oraș, frunzele și mințile zboară, gândurile pe care le gândesc și cele care mă gândesc se amestecă iremediabil.
Psihologie, psihoterapie și alte povestiri
Se afișează postările cu eticheta ratacire. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta ratacire. Afișați toate postările
marți, 5 noiembrie 2019
miercuri, 6 septembrie 2017
Septembrie de catifea
În fiecare an toamna vine mai repede. Timpul se comprimă pe măsură ce mi se lungeşte umbra pe pământ. Se repezeşte vremea, cum zicea străbunica.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept...
-
Între două luni pline, am îndesat în cele patru cămări ale apartamentului cardiac tot ce am găsit strălucitor în jur. Aproape fără discernăm...
