Astenie III

În fiecare toamnă este o zi ca acesta, în care îmi vine să plec, fără motiv și fără scop. Mi se face dor și neliniște deodată, aerul e neobișnuit de cald, vântul plutește vinovat peste oraș, frunzele și mințile zboară, gândurile pe care le gândesc și cele care mă gândesc se amestecă iremediabil.

E vreme de făcut bagajele și de plecat din viața mea. Acum mulți ani, mă așezam pe o bancă în gară și priveam trenurile cu emoția contradictorie a unui sinucigaș involuntar pe marginea stâncii: el nu vrea să moară, dar nici nu poate să reziste abisului.

În fiecare an, judecata îmi este încercată de adierea asta care duce cu ea tot ce nu mai este stabil, tot ce a rămas din vară, din păsări, din copaci și din oameni. E o vreme superbă de boală, de despărțire și de moarte.