Astenie III

În fiecare toamnă este o zi ca acesta, în care îmi vine să plec, fără motiv și fără scop. Mi se face dor și neliniște deodată, aerul e neobișnuit de cald, vântul plutește vinovat peste oraș, frunzele și mințile zboară, gândurile pe care le gândesc și cele care mă gândesc se amestecă iremediabil.

Întomnare

Ceea ce nu există, nu trece și totuși timpul alunecă nestingherit peste toate înainte să mai apuc să îi măsor subtilitățile și subunitățile. Am simțit că mi-au scăpat multe zile printre degete, printre circumvoluțiuni și atrii și ventricule, și într-un fel încă mai aștept să vină toamna trecută. Sau poate că nu timpul, ci viața trece când nu ești prezent cu totul în ea, și întâmplările capătă o patină prețioasă, de pilde îngăduite pentru creștere și înțelepțire.

I may fall for fall again

Aștept ploile

O nălucă de aburi și ceață a înconjurat copacul de trei ori și vântul a prins între aripi câteva frunze la întâmplare.
Au zburat împreună vreme de un oftat.

Orionide

Fir-ar a naibii de toamnă deghizată, toamnă uragan, toamnă cu inima pe-afară! Am alergat în mirosul înţepător de vegetaţie arsă, în aerul rece de octombrie, pe zgură, în cercuri. Uneori pe stadion închid ochii și nu mai respir, alerg fără aer prin labirintul bântuit al minții.

Alegorie în culori de apă

În răstimpul care a trecut de la ultima poveste, m-am descompus în trei războinici care îşi împart întunericul din nopţile crescătoare şi m-am recompus într-o trilogie de toamnă, un fel de puzzle sezonier.

Echilibru de toamnă

Plouă liniştit, copacii s-au înroşit de frig. Întunericul este egal cu lumina. Vara mea s-a terminat când am plecat de pe insulă. De atunci sunt în mijlocul unei tornade, între amenajări interioare, festivităţi şi şedinţe şcolare, contracte, dosare de daună, consultaţii, spital, operaţie și... stop.

Furtuna

Eu sunt toamna, vremea de afară, codul roșu de incongruențe. Miros a fulger și pământ fumegând, tunet și blues în surdină. Ne petrecem viața cu conştiinţa morţii și cred că asta ne face nebuni și curajoşi pentru că trăim fără scop, fără timp şi fără viitor, cu o fervoare adorabilă, pendulând între dragoste teoretică şi instinct neconținut.

Septembrie de catifea

În fiecare an toamna vine mai repede. Timpul se comprimă pe măsură ce mi se lungeşte umbra pe pământ. Se repezeşte vremea, cum zicea străbunica.

Insomnia (III)

Într-una din nopţile astea nesfârşite a apărut Orion, constelaţia pe care mi-am făcut-o a mea în copilărie şi care mi-a fost fidelă în toate iernile de atunci. Mi se părea că cele trei stele echidistante din centrura vânătorului sunt ca punctele de suspensie dintr-o conversaţie neterminată şi asta îmi dădea un sentiment de nesingurătate.

Equinox

The day and night are equal and the summer is dying. Our most beautiful season will be gone by tomorow. I believe I have finally arrived to a good place in my life. I have all that I need and what is missing is irrelevant. I have love, time and health.

Sfârşit (permanent) de vară

Am făcut încă o prăjitură cu mure, poate cea din urmă anul acesta.
Roşiile s-au copt târziu, acum frunzele sunt arse şi fructele cad grele, jumătate pătate.
Am cules toate alunele, sigur îmi vor ajunge cât va ține zăpada.

Oraşul roşcată

Toamna a venit subit într-o joi şi inimile tuturor s-au strâns puţin precum se subţiază sângele şi degetele, de pe care apoi cad inele şi verighete şi gesturi nesăbuite.

Culorile de anul ăsta sunt mai puternice. Se poartă intens. E aproape lună plină şi pădurea s-a culcat pe pământul reavăn. Povestitorul mănâncă struguri negri odihniţi în butoaie de stejar. S-a făcut deja frig violet.

Ziua în care a venit toamna

Am sperat să respir ploaie în fiecare dintre zilele astea lipicioase precum răşina lichefiată sub lupă. Mi-a lipsit să o aud şi să mă mir de intensitatea verdelui spălat de praf, ca proaspăt vopsit după arşiţă.

Septembrie vesel

Am fost la Oktoberfest. Si iar a fost frumos si bine seara si greu si alene a doua zi dimineata. Abia la amiaza m-am putut organiza oarecum cu imbracatul iezilor si am iesit la plimbarea de recuperare.

Mărul

Îmi aminteşte de primul ghiozdan, de culesul castanelor, de lumina piezişă, filtrată prin ulei de măsline sau miere sau felii de portocală. Îmi aminteşte de camera decorată cu frunze galben roşietice lipite pe tavan şi pereţi. Îmi aminteşte de tango, de samba, de jazz; de vin roşu şi nopţi alungite între apusuri pansive şi răsărituri amânate. Îmi aminteşte de mine copil, adolescentă, femeie, om.

Toamna imaculată

Wake me up when September ends - done deal!

Ninge cu mieji de bumbac; ninge-ntr-una de astăzi dimineaţă şi bucuria primei zăpezi nu e cu nimic diminuată de graba cu care se instalează iarna. E surprinzător şi alb.

Adineaori a fost ziua mea - ultima din seria trei. Cumva în tradiţia ultimilor ani (în care întâmplări cosmice au fost la mare concurenţă cu ziua mea), s-a consumat ultradiscret, fără tort şi fără invitaţi, dar cu inima plină de recunoştinţă către tot ce m-a însoţit până acum. Nu mă simt mai bătrână sau mai înţeleaptă, deşi sunt.

Vremea castanelor

Fara frunze. Sunt bratul subtire si gri, schita in carbune pe seama norilor,
Sunt ploaia si vantul, suierul iernii printre crengile din varf...
Bruma, zapada si gheata de-a valma, de-a uitarea si de-a v-ati ascunselea.
Sunt. Si e bine asa.

Muguri. Introspectia semintelor in devenire. Mirosul pamantului reavan.
Soarele ispitind iarba; conuri de floare alba, cerata si inalta.
Sunt ploaia si vantul, sapte frunze intr-un cerc de umbra.
Sunt. Si e bine asa.

Fierbinte, sangvin si fecund. Tampla fructului pulsand precum urma
de fier inrosit in palma culegatorului.
Sunt ploaia grea si furtuna care nu mai vin, care nu mai sunt.
Sunt. Si e bine asa.

Lumina filtrata prin miere. Gravitatia perena.
Sunt ploaia si vantul; intuitia vremii.
Castanele rostogolindu-se ludic.
Sunt. Si mi-e bine asa.

Doamna Toamna

...nu credeam c-o sa mai vii, ca puteam si eu s-adun... Hei-hei, graunte de energie, tinute strans la piept, doua.  Ce bine e acasa, ce bun e aerul si ce frumoasa padurea care-si vopseste frunzele rosu Titzian.

Mere, nuci, parmezan si vin alb bun. Cald si bland in jur. Copii chicotind, gangurind, aratandu-si dintii noi ca doua fierastraie in miniatura ("I'm a mean shark! :)" ),  oboseala cu sens, in sfarsit echilibru, desi in miscare.

Copilarii de toamna

Scriu inconsecvent si incongruent. Cand ma bantuie muza ma scutur ca de un gand rau pentru ca nu-mi fac bine alunecarile introspective, nici macar virtuale. M-a lovit melancolia de septembrie si ca atare o sa rezulte un post prost; superficial, despre mila trecerii timpului.