Întomnare

Ceea ce nu există, nu trece și totuși timpul alunecă nestingherit peste toate înainte să mai apuc să îi măsor subtilitățile și subunitățile. Am simțit că mi-au scăpat multe zile printre degete, printre circumvoluțiuni și atrii și ventricule, și într-un fel încă mai aștept să vină toamna trecută. Sau poate că nu timpul, ci viața trece când nu ești prezent cu totul în ea, și întâmplările capătă o patină prețioasă, de pilde îngăduite pentru creștere și înțelepțire.

S-au împlinit cinci ani de când am văzut-o pe mama ultima dată vie. Peste două zile intra în comă, peste încă trei ieșea din viață zâmbind misterios. Nu am știut în ziua aceea că este ultima vorbire dintre noi. I-am dus o pătură moale de mohair și i-am spus că o iubesc. Ne-am îmbrățișat aproape în grabă și m-am întors peste o săptămână pentru ritualul înmormântării într-o zi caldă și însorită ca cea de astăzi.

De dimineață am primit un telefon pe cât de absurd pe atât de aiuritor, stânjenitor, îngrozitor și totuși întrucâtva lămuritor; un apel irațional inspirat de cine știe ce neputințe, orbiri și neiubiri. Știu cum e să faci scenarii ca să justifici reacții de nejustificat, știu cum e să proiectezi umbra din tine înafară. Ce face nebunia asta derizorie este certitudinea creatorului și patetismul fantasmagoriei. Câtă vreme nu înțeleg resorturile și nici nu am răbdare să le aflu, m-am hotărât să ignor definitiv tot ce ar putea avea legătură cu asta.

Pentru prima dată mezinul s-a vindecat de laringită cu ceai de cimbrișor, uleiuri esențiale și sirop de tuse. Sunt recunoscătoare că am gestionat cu blândețe nesuferita de tuse care ne ducea adesea la urgențe cu bronșită și insuficiență respiratorie.

Am alergat printr-o pădure aurie, foșnitoare și de frunze curgătoare. Înaintea noastră, în exact locul în care voiam să ne întoarcem, o doamnă cu toiag și pălărie ne-a spus să ne oprim și să ne tragem sufletul. Ba chiar să luăm și o bomboană răcoritoare de la ea. Am întrebat-o de ce e singură și a spus că toți ai ei au închis ochii și ăsta e doctorul ei - și pentru cap și pentru inimă. Iubea pădurea într-atât încât nici nu îi trecuse prin cap să se teamă de vreo lighioană. Ne-a mai spus și că are 84 de ani și că urcă în Postăvaru. Am alergat paisprezece kilometri, toți de dragul și frumosul ei.

Noaptea trecută spre dimineață, în dreptul ferestrei din tavan stăteau stelele-trei. Iubesc toamna cu infinită emoție și bucurie, cu căldură și bunătate și vulnerabilitate și asumare deplină a tot ceea ce simt și sunt.