Ceea ce nu există, nu trece și totuși timpul alunecă nestingherit peste toate înainte să mai apuc să îi măsor subtilitățile și subunitățile. Am simțit că mi-au scăpat multe zile printre degete, printre circumvoluțiuni și atrii și ventricule, și într-un fel încă mai aștept să vină toamna trecută. Sau poate că nu timpul, ci viața trece când nu ești prezent cu totul în ea, și întâmplările capătă o patină prețioasă, de pilde îngăduite pentru creștere și înțelepțire.
Se afișează postările cu eticheta Madrugada. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Madrugada. Afișați toate postările
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
-
Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept...
-
Cum ar fi dacă temerile tale cele mai profunde, comportamentele tale distructive sau eșecurile constante nu ți-ar aparține cu adevărat, ci a...