Umbra

Poate că în cea mai lungă noapte
încap cele mai multe vise
și dintre toate, dacă am noroc,

Hipnoză

Liniștea e un perete antifonat cu pene de înger.
Visez vertical. Apnee, transmutare.
A fost nevoie să trec prin tine

Cote d'Azur, mon amour

M-am întors după o săptămână de miere cu mine și visele mele decolorate de soarele răsărind din apă, cu inima lărgită de râs și iubire de viață, de oameni și de artă, de aleatoriu și de simetrie. M-am întors din lumea mea, în lumea mea.

La mulți anii mei

Și m-am mai rostogolit o dată în jurul soarelui, ce privilegiu uimitor mi se pare! Mi-am petrecut jumătate din zi cu tata, pentru prima dată în 33 de ani. La 14 ani mi-a făcut petrecerea praf.

  

Harta nu e teritoriu

M-am întors aseară după o experiență transformatoare de patru zile, alături de oameni cu aceeași preocupare pentru autocunoaștere, vindecare, generozitate și adevăr. Poate pentru prima dată în viață, m-am simțit acasă, în acceptare și siguranță.

Despre durere

Avantajul durerii este că nu poți fugi din corpul tău - rămâi prezent, în corp, viu și torturat de limitele omenescului, de o luciditate înspăimântătoare. Sunt conștientă că fiecare dintre noi ne raportăm la tot ce se întâmplă în acord cu ce avem în rucsac.

No rain for this fire

I do not understand God.
I do not understand the loneliness of being above all.
I do not understand His content in knowing how far we drifted from the Divine.
I do not understand His plans.

But I thank Him anyway, for allowing me to try.

Jurnal de vară

Oamenii vin și pleacă, le urmăresc nedumerită determinarea, pare că fiecare știe ce are de făcut și de ce, numai eu sunt confuză, hăituită între sinele uitat și supraeul torționar. Durerea de spate, ca un dor de moarte, a fost o hernie de disc. Un disc rupt, cu amorțeală și mult nesomn: cea mai prozaică poezie din ultimii ani.

-

Acolo unde se întâlnesc femurul și bazinul simt ca o tăietură de fierăstrău bont. Durerea curge ceară topită de-a lungul coapselor, gambelor, până la glezne și peste ele, uneori dincolo de tălpi, mă leagă de pământ. În dreptul genunchiului face un ocol, o prinsoare inelară care arde mocnit. 

Pe pereți

După ce am scos câteva rufe aici la uscat, am abandonat acest loc. Nu mai scriu pentru că nu mai vreau, nu mai știu, am impresia că s-a spus tot, în feluri mai limpezi decât aș fi putut face-o eu.

Mă întorc aici ca într-o clădire părăsită, cu nostalgia și speranța că voi gasi motivația să o restaurez sau să construiesc altceva în locul ei.