duminică, 26 septembrie 2021

La mulți anii mei

Și m-am mai rostogolit o dată în jurul soarelui, ce privilegiu uimitor mi se pare! Mi-am petrecut jumătate din zi cu tata, pentru prima dată în 33 de ani. La 14 ani mi-a făcut petrecerea praf.
  
A venit băut și colegele mele s-au împrăștiat care încotro, ca vrăbiile. Și pentru că prima mea zi de naștere cu aperitive, muzică și invitați s-a sfârșit atât de umilitor, nu am mai organizat niciodată o petrecere - a rămas ca o superstiție, ca un nor negru deasupra tortului meu. 

Dar astăzi a fost bine, a fost soare și pace și l-am iubit pe tata ca în copilărie. Pentru că am înțeles că nici el nu a avut o petrecere de ziua lui, pentru că deși a îmbătrânit e la fel de copil ca întotdeauna, pentru că a jucat șah cu mezinul, și ca demult, nu s-a lăsat bătut. 

Am fost apoi la livada cu meri și pisică și am respirat liniștea petecului ăla de iarbă. Am vorbit și râs cu copiii și cu iubitul meu. Sunt într-un loc bun, într-un loc pe care l-am construit tenace, cu dragoste și încăpățânare. Fiecare piruetă în jurul bilei de aur topit a fost un pas către mine, și îmi mulțumesc că nu am dat nicicând înapoi, că am crezut în mine chiar și când eram mai puțin prietenoasă.

Îmi doresc să am inima deschisă și mintea liniștită, să simt tot și să văd limpede. 

Everything that is not forbidden, is compulsory. 
Every possibility at every interaction that is allowed will actually happen.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu