Ştiu exact când a venit: în a treia noapte de septembrie către trei dimineaţa. Am auzit-o foşnind nerăbdătoare dincolo de geam, de parcă şi-ar fi surprins rivala pe tărâmul ei şi o îmbrâncea să plece neîntârziat, fără bagaje, doar cu frunzele de pe ea.
Am ieşit pe terasă să privesc vântul, să îl ascult, să îl pipăi, să îl adulmec. Se risipea peste tot, printre fibrele de tuia, printre crengi şi firele de iarbă. Material, mişcător, arogant şi apăsat, şuierând cu putere peste lucrurile care stau să fie mângâiate, biciuite, posedate, iar apoi părăsite fără vlagă. A trecut peste toate ca şi când ar scoate vara şi viaţa din ele.
Iubesc toamna şi toamna îmi răspunde. Ne iubim câteva nopți cu patimă, apoi fiecare își vede de treaba ei. În fiecare an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu