Întomnare

O să fie bine. O să fie frumos, liniște și rotund. Din ce suntem făcuți? Din oase și carne, motoare și mecanisme aproximative, din stări de frig, de cald, de extaz sau disperare, din apatii, doruri sau iubire? Între lumea mea și realitatea celorlați, am făcut să crească o prăpastie peste care nu voi construi nimic.

Mâine plec iar dintr-o toamnă perfectă, cu contururi irizante și copaci copți pe jumătatea dinspre soare. Beau din strugurii altei toamne și simt, în parfumul amețitor al vinului, nostalgia tuturor dorurilor sacrificate. Mi-e atât de familiară depresia asta de complezență astenică; ca un viol sufletesc, cu despuieri și dezgoliri consimțite.

Aerul alunecos ca un șarpe auriu mă desface în două - eu, cea puternică și voluntară și cealaltă, fragilă și boemă. E atâta frumusețe în nebunia vântului care ne descoase de vară. Totul ia forma resemnării, devine un mare regret nerostit, un postludiu catifelat al pasiunii care se retrage după verva fierbințelii estivale. 

Mi-e dor de lumea sălbatică de dinăuntrul meu, de inocența lecțiilor pe care le-am primit. Iubesc degetele fertil alungite peste fruntea sub care se adună gânduri rotitoare și iubesc umbra pe care o las peste celălalt.