Roaring 50's

Când eram copil, am plâns când tata a împlinit 30 de ani, pentru că eram convinsă că e foarte bătrân și că se pregătește să moară. În ultimii ani, am fost într-un proces activ de recuperare conștientă a adevărului personal. Am săpat în fricile, negările, inconsecvențele și ambivalențele, în slăbiciunile, vulnerabilitățile și încăpățânările mele. Am avut atacuri de panică, am plâns, am țipat, am tăcut și am râs mai mult ca niciodată. Și, în cele din urmă, am acceptat că nu sunt cine mi-am imaginat și că încă mai am de descoperit cine devin. 

Uneori, simt că am sărit din avion și mă aflu într-un spațiu înfricoșător de frumos, având încredere că parașuta se va deschide. Dar e în regulă și dacă nu se va deschide și destructurarea va fi completă și radicală. Nu mai am o imagine idealizată despre mine (sau despre alții), ci sunt mai curând curioasă și entuziasmată de proces.

După ce m-am ocupat sistematic de componentele volatile ale identității (rațiunea și emoțiile), anul acesta m-am concentrat de partea fizică. Meditațiile Stillness și tehnicile de respirație psihotropică au fost provocatoare pentru că trebuia să fiu atentă la corp și să încep să simt din nou fiecare contractură, amorțeală, nevoie ignorată, etc. După câteva luni de practică, e încă inconfortabil să simt greutatea experiențelor încapsulate pe care am purtat-o și să realizez cât mi-am abuzat corpul de-a lungul timpului, însă reintegrarea corpului cu mintea care a rămas analitică și rațională, permite acum emoțiilor să există fără identificare și dramă.

Acum câteva săptămâni am mers la masaj, iar terapeuta, o practicantă avidă de fitness care nu înceta să mă complimenteze pentru schimbările vizibile din ultima vreme, a insistat să-mi măsoare chimia corpului. Pe lângă tot felul de indici superlativi pentru BMI, proteine, apă, grăsime, și altele, cel mai haios mi se pare că vârsta mea biologică este de 21 de ani.

Încerc să mă obișnuiesc cu sonoritatea mijlocului de secol. Deși am proprietatea fiecăruia dintre anii consumați, trăiți și sărbătoriți, cognitiv încă mă copleșește ideea că, normat, nu mai sunt tânără. 

Mi-am propus să trăiesc cu intensitate, în echilibru, să mă văd cu blândețe, să iubesc ce este de iubit, să renunț la control, să primesc cu grație ceea ce caut.

Apus în Bucegi (Strunga-Guțanu), după o urcare epic-malefică, 

înainte de o coborâre printr-o pădure fermecată și tot mai întunecată.