Roaring 50's

Când eram copil, am plâns când tata a împlinit 30 de ani, pentru că eram convinsă că e foarte bătrân și că se pregătește să moară. În ultimii ani, am fost într-un proces activ de recuperare conștientă a adevărului personal. Am săpat în fricile, negările, inconsecvențele și ambivalențele, în slăbiciunile, vulnerabilitățile și încăpățânările mele. Am avut atacuri de panică, am plâns, am țipat, am tăcut și am râs mai mult ca niciodată. Și, în cele din urmă, am acceptat că nu sunt cine mi-am imaginat și că încă mai am de descoperit cine devin. 

I don't care that I care

The pain we feel is not real. It is made of thought particles organized in a way that scratches our bones and skin and eventually eats our souls. This evening I had an enlightening conversation with my 13 y.o. son about time-space, randomness, must and wish, what is truth and what is negotiable, our hypersensitive nature, love and death, and the importance of being aware of it all, especially in discomfort.

A labor of self love

I have let myself slide, fall, and hurt.
I wanted to disintegrate and reintegrate,
and witness how that it is done.