marți, 16 septembrie 2014

Septembrie vesel

Am fost la Oktoberfest. Si iar a fost frumos si bine seara si greu si alene a doua zi dimineata. Abia la amiaza m-am putut organiza oarecum cu imbracatul iezilor si am iesit la plimbarea de recuperare.

Ne-am oprit in parc sa culegem castane si cum nu era niciuna la sol, Toma a imbratisat un castan si l-a rugat frumos sa ii dea o castana imbracata in tepi. Si castanul binevoitor i-a dat, cativa pasi mai tarziu.

Apoi Andrei a auzit reclama de la ProFM, in care il promovau pe Andrei Gheorghe revigorat la emisiunea ultra-matinala, si-a zis "mami, m-a facut Gheorghe". Ad literam, are dreptate :).

Mai nou, cel mic e un fel de gardian al celui mare; nu pot sa ii fac sau sa ii spun nimic de care cel mare sa se planga si sa scap nevatamata. Am primit o testoasa ninja-n cap pentru ca l-am gadilat pe Toma pana cand a zis gata-gata. Am mai luat una mai tarziu pentru taiat unghiile regulamentar, moment in care toti copiii plang, pentru ca se stie, unghiile si parul lor dor aprig cand sunt taiate. Sunt carevasazica abuzata domestic.

Ieri dimineata am inceput scoala, cu sentimente contradictorii: pe de o parte discursul nepotrivit ca durata si continut pentru copiii din invatamantul primar, pe de alta parte atmosfera fireasca si vesela din Biserica Neagra unde festivitatile au contrastat cu mesajul steril de dinainte: glume, jocuri, harjoneli, cantece si la sfarsit avioane din brosurile cu versuri, lansate simbolic drept noul an scolar. Desi nu ar trebui sa fac comparatii, gandul ca in biserica ortodoxa jocul este abolit si privit ca blasfemie si lipsa de respect, ma intristeaza de fiecare data.

Am un sentiment de bucurie amestecat cu uimire si preaplin si din nou mirare si nu stiu cum sa surprind totul fara clisee. Cand m-am transformat din eleva (indisciplinata, curioasa, premianta) in mama de elev (curios si indisciplinat predestinat)!? Nu stiu cum va fi aventura lui, dar abia astept sa-i fiu martora (activ sau pasiv, dupa cum i se va deschide drumul si pofta de a impartasi).

Sunt 29 de copii in clasa, toti mici cu aripi mari, toti frumosi si cu lumi de basm pe retina. Mi-ar fi placut sa am parte de un inceput ca al lui, dar mi-a placut si scoala mea, dincolo de arhitectura si traditia care separa sistemul romanesc din anii '80 de modelul Honterus de astazi.

Despre scoala voi mai scrie cu siguranta, pentru ca abia am deschis ditamai cartea. Deocamdata succes tuturor si un an nou plin de descoperiri, experiente si experimente!


foto source: http://www.rares-pulbere.com/blog/2008/02/03/brasovul-vechi/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu