Am rezervat excursia inca din martie, de cand ne-am intors din Amsterdam. Cu nod in gat si asigurare de calatorie pentru cazuri extreme; pentru cei care nu stiu, din cauze total independente de mine (desi adeptii teoriilor energetice sunt de alta parere), am ratat cateva excursii, aniversari, evenimente indelung programate. Dar nu, de data asta avea sa fie ca la carte. Carte de povesti,
s'il vous plait (aici adeptii de mai sus ar aplauda frenetic).
Nu-mi place sa zbor. Adica imi place, daca nu sunt turbulente. Imi place si daca sunt turbulente daca sunt putin ametita. Sunt fascinata de perspectiva inaltimii, dar ma sperie orice zgomot, vibratie sau manevra (viraj, frana, etc.). Zbor de preferinta direct si numai cu avioane de linie, pana acum am evitat cursele low cost, desi am inteles ca mare diferenta nu ar fi.
Tarom merge direct la Nisa, biletul este 150 euro daca il achizitionati cu destul timp in avans si zborul dureaza doua ore si jumatate. Aterizarea si decolarea sunt spectaculoase pentru ca pista este pe o peninsula si privelistea golfurilor turcoaz in care navigheaza alene iahturi alb stralucitoare potenteaza emotia planarii la doar cativa metri deasupra apei.
Un zambet larg cat toate zile de nastere de pana acum mi s-a instalat pe toata fata inca de la aterizare. Nisa miroase a vacanta, a scoici si a bine. Am ramas pierduta in admiratie fata de arhitectura ornata a hotelurilor castel, palmierii de pe promenada, strazile inguste vegheate de felinare si mesele minuscule pe trotuare imaginare.
Am stat exact saptezeci si trei de ore si ma gandesc ca as fi putut sa nu dorm, desi si somnul fara restrictii este un lux in sine. Nu am inchiriat masina pentru ca nu am fi avut loc de parcare iar transportul local este foarte eficient, adica ieftin si bine organizat. Am inchiriat pe
Booking un apartament in port, extrem de cochet, bine echipat si situat (85 eur/noapte).
Am ajuns la Monaco joi seara si ne-am plimbat aiurea dinspre cazino spre chei la expozitia de iahturi si apoi sus la castelul printului Albert, unde am prins schimbarea garzii. Din pacate a trebuit sa prindem autobuzul (1,5 euro pana in Nisa sau invers) si nu am ramas la cina. Atmosfera este fabuloasa, m-am simtit extraordinar de bine in principat si abia astept sa imi revad supusii :).
Vineri am ajuns la Cannes tot cu busul (gresita alegere pentru ca drumul dureaza 2 ore si este destul de plictisitor, in vreme ce trenul face doar 30 de minute si merge o buna parte pe malul marii; la intoarcere trenul a fost 6 euro de persoana). Am facut plaja in stanga oficiului de informatii pe una dintre putinele plaje cu nisip, am urcat in fortul roman si apoi am pranzit la-ntamplare la
Relais des Samilles vreme de cateva ore. Intre doua pahare de rose primeam cate ceva mic si foarte gustos din partea casei. Nu e usor sa traiesti asa, zau. Am aflat ca restaurantele si magazinele nonstop, sunt de fapt deschise si in timpul pranzului, iar celelalte iau o pauza sanatoasa. Mai mult, restaurantele cu multe premii sunt inchise cand e foarte aglomerat (ca atunci cand coboara 3000 de pensionari de pe vasele de croaziera) pentru a nu se perverti sub presiunea clientilor.
Sambata am ramas in port, pentru plaja publica cu pietre rotunde de
La Reserve, iar la pranz ne-am lasat dojeniti ca in Ratatouille de hostessa de la
Terres des Truffes pentru ca ne-am asezat fara sa o intrebam desi terasa era goala, nu scria nicaieri altminteri, peste tot pana atunci facusem asijderea si am fost succedati de altii care au procedat la fel; in plus evident ca nu am ales vinul potrivit la somon. In acest context, am refuzat desertul si am plecat, in ciuda tuturor michelin-ilor de pe trufe.
Seara a fost de voie, la shopping, de care este din belsug dar despre care o doamna debarcata recent de pe o balena de croaziera s-a indignat si manifestat cu un tuguiat "that's iiiit?"
Cina cu rose si framboise la
Tapenade si impachetat printre suspine cu promisiunea ca ma voi intoarce curand pentru St Paul de Vence si Eze si tot ce-am mai pierdut din vedere. A fost foarte frumos si relaxant si facil si nu stiu de ce nu am facut asta mai demult. Pana data viitoare imi fac un plan de pensionare anticipata in Provence.
Cat despre pragul peste care tocmai am pasit zglobie, nu pot sa spun decat ca daca tot trebuie sa am 40 de ani, as vrea sa fiu exact ca mine!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu