Repetiție pentru liniște

Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept spre înmormântarea mamei.

Trenul are ceva liniștitor, o cadență molcomă ca un leagăn. Aici, Valea Prahovei cu verde de vară. În zare, Colții Morarului înțeapă nori de furtună.

Logoterapie și vid existențial

După ce i-am citit aproape toate romanele, acum un an mi-am dăruit o sesiune de consiliere și psihoterapie cu Irvin Yalom, profesorul și psihiatrul, cu intenția de a înțelege cum abordează un existențialist ambivalența și confuzia. Dintr-un egoism aproape copilăresc, îmi doream să am o oră din viața lui, dar și să mă hrănesc cu experiența și generozitatea lui. Întâlnirea noastră a durat o oră și un sfert și am ajuns de la dileme ușoare la întrebări legate de intimitate, ascuțite ca un bisturiu: nu înțeleg ce anume din tine, nu îți dă voie să ceri ceea ce vrei pentru tine.

Mâine a murit mama

Mâinile ei albe, cu tentă albăstruie, mereu reci și parfumate, mă mângâie încet pe păr și pe frunte. Stau cu capul în poala ei, pe o bancă din parcul spitalului de psihiatrie. Prin pleopele întredeschise văd frunzele acoperind și descoperind o rază. E plăcut sub copacii umbroși, miroase a pământ copt. Am venit și astăzi pe jos, ca în fiecare zi. Fac patruzeci de minute în mers sprinten, cu capul în jos și umerii adunați. 

Ultimul capitol

Precum apusurile fotografiate, unele povești sunt atât de frumoase încât dacă le scrii, le răpești ceva din aerul strălucitor în care există. Le demistifici. Orele se comprimă în minute, secundele se lungesc ca un melc pe o frunză încovoiată de gravitație. Așa se face că nu mai știi nici câți ani ai, nici unde te afli. Timpul devine curb, un evantai delicat, și două zile pot părea cât o vacanță de vară.

Ani mulți, ani muți

Nu cu mult timp în urmă am redeschis cele două caiete negre și i-am citit până la capăt exercițiile de introspecție și sfâșietorul jurnal de exil din Italia. Multă neliniște, dubiu, victimizare, ură, judecată, fugă și frică, neiubire, multă suferință și răzbunare.

Anarhie

Murim
mereu înspăimântați
și plini de îndoială
asupra unui dincolo

Mulți ani, lumină!

Fiecare naştere presupune dualitatea creaţiei: o condamnare la viaţă şi o condamnare la moarte, o condamnare la bucurie şi la suferinţă deopotrivă. Au trecut patru ani pământeşti de când n-ai mai fost, s-a rostogolit de patru ori bila albastră.

Furtuna

Eu sunt toamna, vremea de afară, codul roșu de incongruențe. Miros a fulger și pământ fumegând, tunet și blues în surdină. Ne petrecem viața cu conştiinţa morţii și cred că asta ne face nebuni și curajoşi pentru că trăim fără scop, fără timp şi fără viitor, cu o fervoare adorabilă, pendulând între dragoste teoretică şi instinct neconținut.

Timpuri verbale: eşti, nu eşti şi nu mai eşti

În dimineaţa aia a sunat fratele tău şi a zis că nu mai eşti. Am strâns volanul în pumni, am accelerat, nu am mai văzut nimic printre genele strânse şi ude şi nu am mai auzit nimic dincolo de vidul meu. Am oprit în câmp, am urlat prelung şi am rostogolit lacrimi în bărbie. Când aproape s-au uscat, am umplut o valiză de haine negre şi am plecat iar, de unde abia mă-ntorsesem.

Doliu colectiv

Saci mari şi negri de plastic stau în picioare pe trotuar, legaţi la gură, în drum spre cimitirul de frunze.

Noaptea plouă-ntr-una şi peste zi e ceaţă, ca un fum gros, ca un nor greu rămas jos. Miroase a pădure incinerată şi a pământ moale, pregătit să înghită bucăţi din copacii decăzuţi. E doliu aici, e multă mânie şi haos.

De doi ani fără tine

M-am obişnuit că nu mă voi obişnui niciodată fără tine şi îţi vorbesc într-una de parcă chiar ai fi dincolo. În camera de dincolo. În general nu sunt de acord cu tine, cu alegerile şi viaţa ta, cu încăpăţânarea de nu dezamăgi şi nu trăda cauze care n-au fost nicicând ale tale, de a nu deranja, de a fi nici mai mult nici mai puţin decât aşa cum te vor ceilalţi. Te iubesc prea mult ca să fiu de acord cu tine.

Un an altminteri

Ţi-am spus că o să fie o toamna lungă şi frumoasă. Tu voiai zăpadă şi sigur o să fie şi alb, dar până atunci mai bucură-te de soarele pieziş, de impudoarea copacilor şi de aerul fierbinte amestecat cu vântul în răspăr, de dorul de ducă şi celelalte fantezii care preced glaciaţiunea.

Catharsis

"Copiii sunt oglinda noastra cand sunt minunati, grozavi, inocenti sau empatici, dar si atunci cand ne testeaza rabdarea" - asa a zis psihologul care l-a intalnit ieri seara pe primul meu copil. Primul nascut este leader si cautator de adevaruri, competitiv pentru a-si asigura atentia, anxios in lipsa, intuitiv si persuasiv. Nu e un copil comod, dar nici nu ma asteptam sa fie.

Good mo(u)rning

Toamna trecută eram în depresie, toamna asta sunt în transgresie: deraiez irațional dinspre tristețea unui final iremediabil înspre contorsiuni sufletești nebănuite.

Despre ingeri si orfani

Despre moarte. Despre invingatori. Despre lupta, frica si renuntare.

Am gandurile astea in cap din iulie, de cand ne-au lasat pe mine si pe sora mea, sa intram la reanimare in afara orei de vizita pentru ca "nu mai are decat o ora-doua de trait". Ea, palida si fragila, goala sub cearsaful bleu-vernil, nu voia sa moara. Ceea ce credeam eu ca este un travaliu catre moarte era o lupta formidabila de a ramane de partea asta a lumii. Era a doua hemoragie gastrica cauzata de varice esofagiene.