Încă mai sunt furioasă că ai murit și n-ai murit de fericire, că m-ai părăsit după ce mă părăsiseşi deja, dar astăzi nu e despre mine, e despre tine și despre bucăţi din tine impregnate în trecutul meu.
Îţi plăcea să faci rebus, rebus din cel cu definiţii scurte şi anapoda, imposibil de dezlegat. Îmi amintesc mocasinii ăştia din piele întoarsă aliniaţi corect în hol, după ce au fost spălaţi pe talpă în chiuveta din baie. Eu nu spăl încălțămintea în fiecare zi. Prefer să scriu, să citesc, să visez sau să nu fac nimic.
Aici eram la Mamaia, singurul copil și singurul beneficiar al afecțiunii și suferinței voastre.
Prima mea dragoste la patru ani (ce încet treceau patru ani atunci!). M-a muşcat de buza de sus, mi-a rămas semn. A fost o poveste perfectă: ne-am iubit cu nisip în ochi, cu Tic-Tac în urechi şi cu puţine cuvinte. La despărţire am suferit o zi şi mi-a trecut.
Fotografia asta mă înduioşează peste măsură. Sunteţi atât de frumoase amândouă. Prin comparaţie mă simţeam urâtă şi nepotrivită, inadecvată, stângace, aiurea. O parte din judecăţile astea au rămas cu mine şi astăzi. Şi mă frământ adesea cum să fac să nu îi creez acelaşi sentiment primului născut.
A doua mea vacanţă la mare. Eram de vârsta lui Toma acum. E ziua lui sâmbătă şi prea curând va fi mai înalt decât mine. Vine şi tata. Nu îmi amintesc să îmi fi ţinut vreodată ziua până la paisprezece ani. Am chemat atunci câteva colege de clasă. Tata a venit înainte de tort şi petrecerea s-a terminat foarte repede.
Aşa cum ai spus înainte să pleci nu ai de ce să îţi faci griji pentru mine. Sunt bine şi am o viaţă bună. Merg la psiholog să recuperez câteva piese lipsă din puzzle pentru că sunt răsfăţată şi perfecţionistă. Îţi mulţumesc pentru că m-ai îngăduit. Mi-e dor de tine adesea. Sper că ai ajuns acasă și ai găsit liniștea pe care o căutai.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu