Repetiție pentru liniște

Nu am mai călătorit cu trenul de o veșnicie, ce-i drept o veșnicie mică, de douăzeci de ani. Port negru pentru că îmi imaginez că mă îndrept către înmormântarea mamei.

Trenul are ceva liniștitor, o cadență molcomă ca un leagăn. Aici, Valea Prahovei cu verde de vară. În zare, Colții Morarului înțeapă nori de furtună.

Dragă mama

Am atât de multe lucruri să îți spun. Zece ani s-au dus într-un vortex nebunesc. Caii timpului gonesc fără astâmpăr ori noimă. Lumea s-a schimbat și există o anxietate perpetuă care face, în mod paradoxal, ca lucrurile mai demult comune să ne fi devenit valoroase - pentru mine soarele, apa, sănătatea, copiii, iubirea, pacea și frumusețea pe care o percep sunt tot mai prețioase.

Mâine a murit mama

Mâinile ei albe, cu tentă albăstruie, mereu reci și parfumate, mă mângâie încet pe păr și pe frunte. Stau cu capul în poala ei, pe o bancă din parcul spitalului de psihiatrie. Prin pleopele întredeschise văd frunzele acoperind și descoperind o rază. E plăcut sub copacii umbroși, miroase a pământ copt. Am venit și astăzi pe jos, ca în fiecare zi. Fac patruzeci de minute în mers sprinten, cu capul în jos și umerii adunați. 

Ultimul capitol

Precum apusurile fotografiate, unele povești sunt atât de frumoase încât dacă le scrii, le răpești ceva din aerul strălucitor în care există. Le demistifici. Orele se comprimă în minute, secundele se lungesc ca un melc pe o frunză încovoiată de gravitație. Așa se face că nu mai știi nici câți ani ai, nici unde te afli. Timpul devine curb, un evantai delicat, și două zile pot părea cât o vacanță de vară.

Ani mulți, ani muți

Nu cu mult timp în urmă am redeschis cele două caiete negre și i-am citit până la capăt exercițiile de introspecție și sfâșietorul jurnal de exil din Italia. Multă neliniște, dubiu, victimizare, ură, judecată, fugă și frică, neiubire, multă suferință și răzbunare.

Photo shoot

Aproape jumătate din anii trăiți sunt destul de goi de amintiri - nu am nici imagini, nici cronici din care să fi reținut vreo întâmplare. Nu am nici măcar povestea evenimentelor din jurul fotografiilor lipsă, ca și când trecutul a fost scris cu cerneală simpatică și paginile din jurnalul ipotetic au devenit deopotrivă inocente și indecente.

Martie, surâs cu muguri

Astăzi-ul ăsta moale și cald îmi amintește de trei întâmplări în care timpul curgea domol.

În prima căutam un cadou de ziua femeii pe la începutul anilor '80. Magazinele erau gri, goale și anoste, cu câteva articole dispuse creativ încât să lase impresia de diversitate. Eram hotărâtă să caut până când aveam să găsesc ceva ce ar putea să îi smulgă mamei un zâmbet, oricât de mic.

Bulimia și curajul de a fi imperfect

Las puțin la o parte poeziile și proza de alint, pentru un subiect tabu pe care îl am în ciorne de mai bine de un an. Am adunat materiale, m-am întors să revăd informații, am adăugat câteva idei pe parcurs, dar mi-a fost frică să îmi asum și să public ceva coerent. Anul acesta mi-am propus însă să îmi privesc umbrele cu îngăduință și curaj. Sper să fie util și altora dar și dacă mă ajută doar pe mine să îmi clarific factorii declanșatori și mai ales pe cei vindecători, este suficient.

Mulți ani, lumină!

Fiecare naştere presupune dualitatea creaţiei: o condamnare la viaţă şi o condamnare la moarte, o condamnare la bucurie şi la suferinţă deopotrivă. Au trecut patru ani pământeşti de când n-ai mai fost, s-a rostogolit de patru ori bila albastră.

Îngerul, de ziua lui

Într-o noapte, puţin înainte de miezul ei, pe când contemplam acuarela împrăştiată de lună printre copacii din spatele casei, am auzit paşi în mansardă: paşi distincţi, clari, fără nici o urmă de îndoială. Mi-am ţinut respiraţia, am îngheţat şi paşii s-au auzit din nou, foarte exacţi, şapte-opt paşi apăsaţi. Nu am auzit uşa deschizându-se, dar paşi am auzit. Am aprins lumina pe scările care duc la etaj şi mi-am trezit jumătatea să înfrunte intrusul.

Damaged goods

Cu ocazia scrierilor Petronelei, m-am căutat la iubirea de mamă, mai exact a ei faţă de mine, că despre a mea faţă de ea mai ştiu câte ceva. M-am întrebat dacă atunci când m-a rănit cu lipsa, cu vorba sau cu cureaua, mă iubea. Nu cred că m-a chinuit voluntar, ci în acord cu bagajul ei, cu circumstanțele, cu "înțelepciunea" populară a vremii. Cu scuza asta mi-am înghesuit toate amintirile negre într-un dulap cu trei lacăte.

Timpuri verbale: eşti, nu eşti şi nu mai eşti

În dimineaţa aia a sunat fratele tău şi a zis că nu mai eşti. Am strâns volanul în pumni, am accelerat, nu am mai văzut nimic printre genele strânse şi ude şi nu am mai auzit nimic dincolo de vidul meu. Am oprit în câmp, am urlat prelung şi am rostogolit lacrimi în bărbie. Când aproape s-au uscat, am umplut o valiză de haine negre şi am plecat iar, de unde abia mă-ntorsesem.

De doi ani fără tine

M-am obişnuit că nu mă voi obişnui niciodată fără tine şi îţi vorbesc într-una de parcă chiar ai fi dincolo. În camera de dincolo. În general nu sunt de acord cu tine, cu alegerile şi viaţa ta, cu încăpăţânarea de nu dezamăgi şi nu trăda cauze care n-au fost nicicând ale tale, de a nu deranja, de a fi nici mai mult nici mai puţin decât aşa cum te vor ceilalţi. Te iubesc prea mult ca să fiu de acord cu tine.

Ziua dorului

Dragă mama,

Astăzi a fost soare de primăvară târzie. Au înflorit castanii, toţi. Au şi înfrunzit, de-a lungul străzilor şi-al aleilor din parc; din parcul cu platan-bătrân lângă care mă opresc adesea să vorbesc cu tine.

Un an altminteri

Ţi-am spus că o să fie o toamna lungă şi frumoasă. Tu voiai zăpadă şi sigur o să fie şi alb, dar până atunci mai bucură-te de soarele pieziş, de impudoarea copacilor şi de aerul fierbinte amestecat cu vântul în răspăr, de dorul de ducă şi celelalte fantezii care preced glaciaţiunea.

Marţi, 13

Cei care îşi fac bine treaba, pleacă mai repede. Nu îmi place dar cred că aşa stau lucrurile, fie că-mi convine sau nu. Experienţa pământeană e un job, o misiune, un proiect ales. Save game, publish results, exit.

Decizii imaginare pentru probleme amanate

Ultimele saptamani au fost maxim naucitoare. Dupa o mini-diagonala germana de cinci zile (Frankfurt-Koln-aproape Ulm-mai sus de Bruxelles-si-napoi la Frankfurt), cu multe intalniri, case de turta dulce si castele atent gravate pe harta sufletului meu calator (ca digital n-am reusit la fel de bine), a urmat o saptamana intensa la birou si inafara lui, cu mult Rammstein si pop-art.

Inception

- Mami, când se întoarce buni din cer?
- Nu se mai întoarce
- De ce?
- Pentru că acolo e casa ei, abia s-a întors acasă
- Hmmm
- Poate că și cei din cer se-ntreabă "oamenii când se întorc de pe pământ?"
- Adică noi ne-ntrebăm când se-ntorc ei și ei se-ntreabă când ne-ntoarcem noi?
- Cam da, pentru că suntem unii în visul altora

Good mo(u)rning

Toamna trecută eram în depresie, toamna asta sunt în transgresie: deraiez irațional dinspre tristețea unui final iremediabil înspre contorsiuni sufletești nebănuite.

Despre ingeri si orfani

Despre moarte. Despre invingatori. Despre lupta, frica si renuntare.

Am gandurile astea in cap din iulie, de cand ne-au lasat pe mine si pe sora mea, sa intram la reanimare in afara orei de vizita pentru ca "nu mai are decat o ora-doua de trait". Ea, palida si fragila, goala sub cearsaful bleu-vernil, nu voia sa moara. Ceea ce credeam eu ca este un travaliu catre moarte era o lupta formidabila de a ramane de partea asta a lumii. Era a doua hemoragie gastrica cauzata de varice esofagiene.