Despre transformare și impermanență (în loc de bilanț)

Pentru că în piața publică e inflație de cuvinte și penurie de idei, m-am autoexilat în suburbiile temelor studențești. În loc de bilanțul convențional, mi-am propus să enumăr câte o resursă descoperită în arheologia sinelui, să îmi rămână ancore și borne pentru anii care vin.

Vara în care dorm

Este atât de cald încât gândurile se lipesc între ele. Vara mea are o aură de neverosimil, cu spații largi între gesturi, ca într-un concediu de după concediu, când ești deja odihnit și totul e încetinit, fără presiune sau scop. Până și visele îmi sunt tihnite, visez programatic ceea ce am nevoie să existe - oceane de gheață verde-albăstruie, conversații boeme în franceză și acuarele cu mine dormind.

Kintsugi: arta japoneză de a îmbrățișa imperfecțiunea și de a-ți iubi defectele

Am învelit vasul nou într-un ștergar și lovindu-l timid cu ciocanul, m-am gândit la trei întâmplări în care am avut inima frântă de nedreptate, trădare, abandon, umilință și dor. M-am simțit de trei ori fragilă și de trei ori hotărâtă să merg mai departe. Fiecare lovitură a spart vasul întâi în două, apoi în trei și în patru, până când simbolul a ceea ce am fost înainte de a mă fi întâlnit cu alții, s-a aplatizat.

De ce și cum (este mai bine să) ne despărțim?

Cineva mi-a spus recent că despărțirile sunt grele, dar că eu am o putere mare de a le săvârși. Au trecut câteva zile și ecoul acestor cuvinte mi-a răsunat în minte ca un refren obsesiv de sfârșit de vară, undeva între un dar amărui și o sentință dulce. Mi-am amintit apoi că tema celei mai recente tabere de formare în psihoterapie a fost doliul și despărțirea și că inițial ideea de a petrece șapte zile în inima conflictelor și durerii pricinuite de relațiile terminate dar neîncheiate m-a neliniștit profund. Am învățat însă că ceea ce doare într-o despărțire este ceea ce rămâne din tine, cel care ai trăit în relație, după ce relația s-a terminat.

Față în față

Am terminat ambele sesiuni cu brio, am schiat, am alergat, am citit și am scris, am râs și plâns de-atâta râs cu prieteni vechi și noi, am dormit mult, am fost la masaj și am stat în saună, am făcut tarte cu mere, ciorbe și pilafuri și, mai presus de toate, am nefăcut nimic. După patru săptămâni în cealaltă viață a mea, cea cunoscută și de aceea confortabilă, m-am întors la malul neliniștit al mării, frământat de valuri înalte de turcoaz. Îmi place alternanța fluidă între ceea ce este pare și ceea ce ar putea fi.

În căutarea evazivului sine

Dacă toți am fi perfecți, ar fi o plictiseală îngrozitoare. Eu cred că Eva de plictiseală a vorbit cu șarpele. Pentru mine sensul vieții este legat de întâlnirea cu miezul real, nealterat de condiționări socio-culturale, norme și valori prestabilite. Întâlnirea cu tine însuți, acceptarea deplină a întregului, mai ales a umbrei, ar trebui să fie cel mai emoționant moment din viața cuiva. 

Reconstituire

Am vorbit astăzi cu cea care mi-a fost profesoară de geografie și dirigintă pentru unul sau două trimestre în liceu, și mentor informal și facilitator pentru lucrarea de licență la facultatea de psihologie, anul trecut. Până acum câteva zile, cele două persoane nu s-ar fi suprapus, însă printr-un șir de coincidențe declanșate de acceptarea mea tot mai profundă a tot ceea ce sunt, mi-a povestit despre întâlnirea ei cu mine, cea de la șaisprezece ani.

Brașov maraton

Tâmpa crește verde și udă în mijlocul orașului peste care se varsă acum soarele. M-am trezit cu o senzație de greață. Luna plină m-a ținut trează între câteva vise ornamentale. Aș vreau să mă întorc în pat, să mă ascund sub plapuma de in răcoros dar mă trezesc că alerg cu mâinile ascunse în mânecile jachetei. Cladirile strâng umbra între ele și respirația desenează norișori miniaturali. Piața Sfatului se desface largă, fremătând de corturi și alergători. Lumina îmblânzește inima frigului, mă încălzesc în bucuria mulțimii și cele câteva minute până la start se topesc în numărătoarea inversă.

Anul în care am iubit tăcerea

Minutele sunt ca semințele de păpădie ridicate de vânt. Când cad înapoi pe pământ lasă cicatrici delicate despre întâmplările și emoțiile pe care le-au simțit în zbor. Anul ăsta am trăit egal înăuntrul și în afara lui trebuie. Am vrut mai mult de la mine și am înțeles că îmi e bine cu mai puțin.

În care lumea devenea roz

Zăpada era înaltă și oamenii săpau o rețea de tranșee care unea casele, magazinele de alimente, școlile și stațiile de autobuz. Cu mâna ca o lopată de campanie spărgeam crusta zăpezii și decupam din nămeți nou născuți ovali pe care îi purtam cu grijă într-o creșă ca un iglu. Când nu îmi mai simțeam picioarele ude și reci, intram în scara blocului și mă lipeam de singurul calorifer dezmorțit din holul cu iz de mucegai și mâncare al parterului. Mii de ace fierbinți îmi pulsau în obraji și palme.

Toamna facem curățenie

De ziua mea am lăsat un pod în flăcări în spatele meu. Când am întors capul am văzut balauri carbonizați, semn că bine făcusem. Perdeaua de fum și norii de pucioasă se ridică cu fiecare zi și aerul devine tot mai curat.

Dragostea, în esență

Într-o atmosferă boemă, cu jazz-tango în fundal și iz de ciocolată, am fost victima voluntară a unui masaj balinez; un masaj cu pietre calde de care mă bucur când nu mă doare nimic și caut doar starea de bine.

Bulimia și curajul de a fi imperfect

Las puțin la o parte poeziile și proza de alint, pentru un subiect tabu pe care îl am în ciorne de mai bine de un an. Am adunat materiale, m-am întors să revăd informații, am adăugat câteva idei pe parcurs, dar mi-a fost frică să îmi asum și să public ceva coerent. Anul acesta mi-am propus însă să îmi privesc umbrele cu îngăduință și curaj. Sper să fie util și altora dar și dacă mă ajută doar pe mine să îmi clarific factorii declanșatori și mai ales pe cei vindecători, este suficient.

17 gânduri bune la sfârșit de 2017

Au mai rămas câteva ore până când împachetăm anul ăsta, îl punem pe raftul cu ani folosiți și desfacem cu entuziasm cadoul cu anul curat și virgin, unde ne putem rescrie povestea. 2017 nu a fost un an comod, a fost un an de lecții intensive, din care ies mai bogată și mai centrată. Deși oscilez în continuare între exaltări colosale și tristeți apocaliptice, alunec tot mai ușor în locul cu pace și echilibru, iar armistițiile durează mai mult.

Timp, spațiu, iubire și iertare

Anul acesta a curs năvalnic peste mine, uneori mi-a fost greu să respir, alteori a trecut prin mine ca o sabie, ca un glonte, ca o lumină. M-a copleșit cu cadouri, învățăminte, libertăți și înțelegeri noi. M-a aruncat în aer și m-a reașezat în matcă. S-au închis uși și s-au deschis ceruri. Au fost prăpăstii și hățișuri, întuneric și ceață, curcubee și fluturi, aer parfumat și ape de turcoaz.

Polaris

Când a urcat în tren era deja întuneric. S-a strecurat pe culoar și a intrat în primul compartiment gol. A închis ușa și s-a lăsat moale pe canapeaua din vinilin, prizonier de bună voie în incinta soioasă cu pereți de sticlă. Canapeaua și lumina obscură îi aminteau de cabinetul psihologului și asta îi dădea un sentiment de liniște.

Playground

În fiecare marți la 13 fix închid ochii și plec pentru o oră într-o lume benignă pe care am creat-o într-un sfârșit de vară demultă, pe când sufeream de anxietate și insomnie. De obicei mă plimb cu ochii închiși într-un lan înalt de grâu cu maci și flori albastre. Miroase a iarbă ruptă. E cald și spicele foșnesc încet în bătaia vântului. Nu am nici o direcție și nici un scop, merg la întâmplare prin labirintul auriu și aerul cu zumzet colorat.

Terapie

Astăzi, printre frunze-păsări-căzătoare, am acceptat că vara s-a sfârşit şi nu aş putea să o întorc din drum nici dacă aş vrea. Dar nu aş vrea. Pentru că știu că vara nu are timp de depresii şi amânări, şi-a copt fructele şi-a plecat, lăsându-mă cu sternul plin de scoici şi flori presate.

Fericirea nu poate fi scopul

De peste 200 de ani căutarea fericirii a fost considerată un drept incontenstabil. Dar dacă fericirea nu poate fi căutată? Dacă de fapt e mult mai uşor de găsit când încetezi să mai alergi după ea?

Mulţumesc

pentru linişte şi nelinişte
dragoste şi uitare
puterea de a o lua mereu de la capăt
acuarele