Timp, spațiu, iubire și iertare

Anul acesta a curs năvalnic peste mine, uneori mi-a fost greu să respir, alteori a trecut prin mine ca o sabie, ca un glonte, ca o lumină. M-a copleșit cu cadouri, învățăminte, libertăți și înțelegeri noi. M-a aruncat în aer și m-a reașezat în matcă. S-au închis uși și s-au deschis ceruri. Au fost prăpăstii și hățișuri, întuneric și ceață, curcubee și fluturi, aer parfumat și ape de turcoaz.

Tatăl meu mi-a spus că nu am măsura timpului, a spațiului și a iubirii. Că timpul meu trece altfel, distanțele mele sunt diferite și iubesc nemăsurat. Am simțit să îl contrazic, apoi am știut că așa este. Timpul este fluid și elastic, spațiul se pliază și iubesc infinit. Nimic nu e real sau adevărat, totul e doar percepție. Ceea ce numim realitate e percepția colectivă, o aproximare acceptabilă pentru majoritate și dureroasă pentru cei dinafara clopotului lui Gauss.

Există cu certitudine lumină și dragoste și acestea au valoare de adevăr pentru mine. Cred că există și bucurie și dăruire. Și libertatea care le integrează pe toate. Viața e un teren de joacă unde ne exersăm temele fundamentale iar eu sunt mereu recunoscătoare pentru înțelepciunea, determinarea și curajul de a merge înainte.

Pentru prima oară anul acesta mi-am îngrijit rănile cu înțelegere. Am retrăit umilința, nedreptatea, abandonul, trădarea și respingerea. Furia, violul psihologic, vidul emoțional. M-am eliberat și mi-am luat puterea înapoi. Nu este vorba despre ceea ce îți fac ceilalți ci despre ceea ce faci tu imaginându-ți ce îți vor face ei. Atunci când reacționezi ca o victimă confirmi puterea celuilalt asupra ta.

Zilele trecute am înțeles de ce mă doare spatele, sub omoplat. Acolo este locul de unde s-a desprins aripa dreaptă. Cel mai greu mi-a fost să mă iert că a durat atât de mult până am putut ierta. Între timp am învățat să zbor cu o aripă ruptă.

(c) my backpain, my watercolor