Reparentingul sau cum să (ne) fim buni părinți?

Pentru că felul în care ne exprimăm emoțiile se învață în copilăria mică iar apoi determină profunzimea, echitatea și calitatea interacțiunilor cu ceilalți, am tradus zilele acestea un ghid de reabilitare emoțională, propus de Dr. Nicola Pera. 

Mulți dintre noi am fost crescuți de părinți care nu au știut sau nu ne-au putut satisface nevoile emoționale, ceea ce creează la vârsta adultă situații în care ne luptăm în relații, ne autotrădăm sau simțim rușine. Reparentingul este actul de a-ți oferi ceea ce ai avut nevoie dar nu ai primit în copilărie. Acest lucru ne ajută să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și pe alții și ne îmbunătățește calitatea relațiilor.

În care lumea devenea roz

Zăpada era înaltă și oamenii săpau o rețea de tranșee care unea casele, magazinele de alimente, școlile și stațiile de autobuz. Cu mâna ca o lopată de campanie spărgeam crusta zăpezii și decupam din nămeți nou născuți ovali pe care îi purtam cu grijă într-o creșă ca un iglu. Când nu îmi mai simțeam picioarele ude și reci, intram în scara blocului și mă lipeam de singurul calorifer dezmorțit din holul cu iz de mucegai și mâncare al parterului. Mii de ace fierbinți îmi pulsau în obraji și palme.

Toamna facem curățenie

De ziua mea am lăsat un pod în flăcări în spatele meu. Când am întors capul am văzut balauri carbonizați, semn că bine făcusem. Perdeaua de fum și norii de pucioasă se ridică cu fiecare zi și aerul devine tot mai curat.

La mulți ani, copile!

Am soare în suflet și petale de crizantemă pe unghii curcubeu. Am patine cu rotile, trenuleț electric și un set de lentile din care fac lunetă, binoclu și microscop. Am cărăbuși, meduze și flori dulci de salcâm. O piatră gri cu muchii tăioase și fețe netede în care citesc viitorul; înăuntru trăiește un șarpe, pe care îl voi elibera la sfârșitul verii.

Timp, spațiu, iubire și iertare

Anul acesta a curs năvalnic peste mine, uneori mi-a fost greu să respir, alteori a trecut prin mine ca o sabie, ca un glonte, ca o lumină. M-a copleșit cu cadouri, învățăminte, libertăți și înțelegeri noi. M-a aruncat în aer și m-a reașezat în matcă. S-au închis uși și s-au deschis ceruri. Au fost prăpăstii și hățișuri, întuneric și ceață, curcubee și fluturi, aer parfumat și ape de turcoaz.

Viaţă de jucărie

În fiecare dimineaţă trec pe lângă Piaţa Sfatului, admir Cetatea cocoţată pe un deal, apoi mă strecor printre casele din ce în ce mai mărunte pe măsură ce alunec în măruntaiele oraşului vechi şi după un drum şerpuit printre locuinţele improprii ale ţiganilor-negustori de haine vechi, ajung într-un câmp neîngrijit la marginea căruia adesea urinează ferit între portierele deschise, câte-un taximetrist neorânduit.

Damaged goods

Cu ocazia scrierilor Petronelei, m-am căutat la iubirea de mamă, mai exact a ei faţă de mine, că despre a mea faţă de ea mai ştiu câte ceva. M-am întrebat dacă atunci când m-a rănit cu lipsa, cu vorba sau cu cureaua, mă iubea. Nu cred că m-a chinuit voluntar, ci în acord cu bagajul ei, cu circumstanțele, cu "înțelepciunea" populară a vremii. Cu scuza asta mi-am înghesuit toate amintirile negre într-un dulap cu trei lacăte.

etajul 9, apartamentul 55

ultima dată când am mers cu trenul ăsta, plecasem cu un rucsac de haine negre. mama era în spital, grav bolnavă. au trecut doi ani şi trei luni de atunci. a ieşit atunci din spital, slăbită fizică dar întărită în dorinţa de a trăi. a luptat cu demonul morţii cu o încăpăţânare inumană. o întrebasem dacă e ceva ce vrea să facă înadins şi în loc de vreo excursie exotică mi-a spus că vrea să pună termopane că vine iarna. a pus termopane, dar iarna ei nu a mai venit.

Nadine Burke Harris: Traumele din copilărie

La mijlocul anilor ’90, CDC şi Kaiser Permanente au descoperit un factor care creşte dramatic riscul la 7 din 10 cauze ale mortalităţii în Statele Unite. În doze mari, afectează dezvoltarea creierului, a sistemului imunitar, a sistemului endocrin, chiar și transcrierea și citirea ADN-ului. Expunerea la doze foarte mari a triplat riscul de boli cardiace şi cancer pulmonar și speranţa de viață scade cu 20 de ani. Și totuși, medicii de azi nu sunt pregătiți să prescrie investigații de rutină și tratamente. Factorul la care mă refer nu e un pesticid sau o substanță chimică din ambalaje. E vorba de traumele din copilărie.

Cel mai bun tată

Se întunecă devreme, afară plouă cu ace de gheaţă şi din camera copiilor se aude vocea Stelei Popescu povestind despre Nemo. Ştiu că liniştea nu va dura mult, dar mă bucur de ea câtă e, răsfoind placid o revista ca o carte de colorat - cu imagini disparate şi informaţii puţine.

Capitalism

Aveam cinci sau şase ani şi tronam în mijlocul banchetei de piele a unui mercedes-bot-de-cal. La destinaţie am refuzat să cobor, semn clar că etimologia confortului se afla chiar acolo, pe locul din spate al simbolului burghez. Maşina era a unor prieteni deveniţi ulterior un fel de rude foarte foarte îndepărtate prin cvasi-alianţă, ai părinţilor mei. Genul de cunoştinţe cu care te lăudai în şoaptă, cu aerul de dizident-sub-acoperire. Oamenii emigraseră în Australia şi puteau vizita legal România anilor 80. Nu ştiu cum au făcut asta dar ştiu că firescul contrastant al prezenţei lor mi-a influenţat o mare parte din copilărie. Nu era nimic ostentativ în felul lor de a fi, dar existenţa lor era atât de diferită de a noastră, diametral opusă atât geografic cât şi dogmatic, încât zăceam căzută în contemplaţie ori de câte ori erau în preajmă ori se vorbea despre ei.