Vara în care dorm

Este atât de cald încât gândurile se lipesc între ele. Vara mea are o aură de neverosimil, cu spații largi între gesturi, ca într-un concediu de după concediu, când ești deja odihnit și totul e încetinit, fără presiune sau scop. Până și visele îmi sunt tihnite, visez programatic ceea ce am nevoie să existe - oceane de gheață verde-albăstruie, conversații boeme în franceză și acuarele cu mine dormind.

Exhibiționismul psihologic

"Believe those who seek the truth, doubt those who find it."  André Gide

Pentru că lumea virtuală a creat tot mai mulți deținători de adevăruri incontestabile, vreau să scriu despre ceea ce numesc "exhibiționism psihologic" - o formă de violență emoțională care implică expunerea și impunerea, nesolicitată și fără inhibiții, a conținuturilor emoționale proprii asupra celorlalți. Evenimentul este copleștor și inevitabil, îți solicită toată atenția, ca atunci când saltimbancii urbani își fac numărul zgomotos chiar lângă masa ta și nu poți nici să te uiți în altă parte, nici să mesteci, nici să înghiți.

În căutarea evazivului sine

Dacă toți am fi perfecți, ar fi o plictiseală îngrozitoare. Eu cred că Eva de plictiseală a vorbit cu șarpele. Pentru mine sensul vieții este legat de întâlnirea cu miezul real, nealterat de condiționări socio-culturale, norme și valori prestabilite. Întâlnirea cu tine însuți, acceptarea deplină a întregului, mai ales a umbrei, ar trebui să fie cel mai emoționant moment din viața cuiva. 

Logoterapie și vid existențial

După ce i-am citit aproape toate romanele, acum un an mi-am dăruit o sesiune de consiliere și psihoterapie cu Irvin Yalom, profesorul și psihiatrul, cu intenția de a înțelege cum abordează un existențialist ambivalența și confuzia. Dintr-un egoism aproape copilăresc, îmi doream să am o oră din viața lui, dar și să mă hrănesc cu experiența și generozitatea lui. Întâlnirea noastră a durat o oră și un sfert și am ajuns de la dileme ușoare la întrebări legate de intimitate, ascuțite ca un bisturiu: nu înțeleg ce anume din tine, nu îți dă voie să ceri ceea ce vrei pentru tine.

Trauma transgenerațională

Cum ar fi dacă temerile tale cele mai profunde, comportamentele tale distructive sau eșecurile constante nu ți-ar aparține cu adevărat, ci ar fi moștenite de la strămoșii tăi?

 

În cartea sa, Povestea ta a început demult, Mark Wolynn explică modul în care traumele părinților, bunicilor sau strămoșilor noștri se pot manifesta în propriile modele sau emoții repetate, inclusiv depresie, anxietate, simptome fizice și alte probleme. Cartea vorbește despre ideea traumei familiale moștenite și documentează cele mai recente cercetări epigenetice care explică modul în care amintirile traumatice pot fi transmise prin modificări chimice în ADN. Mulți dintre noi retrăim tragediile din generațiile anterioare fără a face vreodată legătura între propriile provocări și istoria familiei noastre. Această legătură inconștientă cu strămoșii noștri ne împiedică să ne rezolvăm vreodată simptomele.

Reparentingul sau cum să (ne) fim buni părinți?

Pentru că felul în care ne exprimăm emoțiile se învață în copilăria mică iar apoi determină profunzimea, echitatea și calitatea interacțiunilor cu ceilalți, am tradus zilele acestea un ghid de reabilitare emoțională, propus de Dr. Nicola Pera. 

Mulți dintre noi am fost crescuți de părinți care nu au știut sau nu ne-au putut satisface nevoile emoționale, ceea ce creează la vârsta adultă situații în care ne luptăm în relații, ne autotrădăm sau simțim rușine. Reparentingul este actul de a-ți oferi ceea ce ai avut nevoie dar nu ai primit în copilărie. Acest lucru ne ajută să ne înțelegem mai bine pe noi înșine și pe alții și ne îmbunătățește calitatea relațiilor.

Cine sunt? Cine ești? Cine suntem?

Pentru a-i întâlni cu adevărat pe ceilalți, cred cu toată inima că singura întâlnire importantă din timpul vieții noastre este aceea cu noi înșine, cu tot ceea ce suntem, cu părțile noastre la vedere, acceptabile și dezirabile social, dar mai ales cu cele ascunse, de care ne este rușine, dar care ne dau unicitate și sens.