Se afișează postările cu eticheta liniste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta liniste. Afișați toate postările

marți, 18 iulie 2023

Vara în care dorm

Este atât de cald încât gândurile se lipesc între ele. Vara mea are o aură de neverosimil, cu spații largi între gesturi, ca într-un concediu de după concediu, când ești deja odihnit și totul e încetinit, fără presiune sau scop. Până și visele îmi sunt tihnite, visez programatic ceea ce am nevoie să existe - oceane de gheață verde-albăstruie, conversații boeme în franceză și acuarele cu mine dormind.

joi, 11 ianuarie 2018

Oificare

"Mintea e foarte rigidă, sufletul foarte elastic." - nu mai știu unde am citit asta dar mi-a evocat o minge cu circumvoluțiuni făcând yo-yo la capătul unui curcubeu prelung.

vineri, 16 octombrie 2015

De doi ani fără tine

M-am obişnuit că nu mă voi obişnui niciodată fără tine şi îţi vorbesc într-una de parcă chiar ai fi dincolo. În camera de dincolo. În general nu sunt de acord cu tine, cu alegerile şi viaţa ta, cu încăpăţânarea de nu dezamăgi şi nu trăda cauze care n-au fost nicicând ale tale, de a nu deranja, de a fi nici mai mult nici mai puţin decât aşa cum te vor ceilalţi. Te iubesc prea mult ca să fiu de acord cu tine.

marți, 14 aprilie 2015

Paşte foarte fericit!

Paştele şi Crăciunul aveau o cu totul altă substanţă în copilărie: anticipam şi participam cu totul, de la curăţenie, la gătit, decorat şi ospătat, chiar dacă cu o doză de religiozitate mai curând ritualnică decât spirituală.